Categorii
Psihologie

Căsnicia conștientă

Iubirea are la bază atașamentul. Atașamentul se formează în copilărie, este un mecanism înnăscut care leagă bebelușul de mama sa. Calitatea sau tipul de atașament format în copilărie influențează decisiv dezvoltarea stilului de atașament al viitorului adult.

În psihogenealogie se spune că atragem un soț/ soție cu care vom împărți în mod inconștient o problemă identică sau complementară.

Harville Hendrix, terapeut de cuplu și autor american, descrie o căsnicie conștientă ca fiind ”una în care este promovată creșterea psihologică și spirituală”.

Căsnicia conștientă este creată prin încercarea de a deveni conștienți de „bagajul emoțional” pe care fiecare partener îl aduce în relație; rezolvarea posibilelor probleme care apar din „confruntarea” bagajului emoțional al partenerului și colaborarea pentru a găsi modalități creative de a face față ”bagajelor emoționale” proprii și ale celuilalt.

Iată câteva dintre caracteristicile căsniciei conștiente în viziunea lui Harville Hendrix:

  1. Partenerii realizează că dragostea are un scop ascuns și anume vindecarea rănilor din copilărie.
  2. Învață să creeze imaginea mai adecvată a celuilalt și să începă să vadă cine este cu adevărat.
  3. Își asumă responsabilitatea de a-și comunica reciproc dorințele și nevoile.
  4. Interacțiunile devin premeditate, partenerii se antrenează pentru a se comporta într-o manieră constructivă și nu acționează fără să gândească înainte, cum se întâmplă în căsnicia inconștientă.
  5. Învață să prețuiască nevoile și dorințele partenerului la fel de mult ca pe ale lor.
  6. Își accceptă partea întunecată a propriei personalități, recunoscând că este o persoană cu părți pozitive și negative.
  7. Acceptă dificultatea de a crea o căsnicie fericită.

Pune-ți următoarele întrebări pentru a afla dacă trăiești într-o căsnicie de tip conștient sau inconștient:

  1. Când apare un conflict (inevitabil), ești la fel de dispus(ă) să iei în considerare propria ta responsabilitate pentru situație, mai degrabă decât să cauți doar vina și să schimbi cealaltă persoană?
  • Sunteți la fel de dispuși să fiți vulnerabili unul cu celălalt? Este sigur pentru tine să fii vulnerabil(ă) cu partenera/ partenerul?
  • Soțul (soția) tinde să fie curios în legătură cu ceea ce se întâmplă cu tine sau presupune în mod constant că ești un ”obiect fix”?
  • Sunteți la fel de dispuși să purtați conversații incomode? În timpul acestor conversații, sunteți la fel de dispuși să căutați propria responsabilitate, să vă ascultați unul pe celălalt, să limitați presupunerile?
  • Dacă majoritatea răspunsurilor sunt NU înseamnă că trăiești într-o căsnicie de tip inconștient. Dacă majoritatea răspunsurilor sunt DA, FELICITĂRI, trăiești într-o căsnicie de tip conștient!

Putem afla împreună care este stilul vostru de atașament și cum puteți să reduceți disfuncționalitățile apărute pentru a vă bucura împreună de o căsnicie conștientă.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

*** Recomandări de lectură:

  1. ”Împreună la bine și la greu”, de Harville Hendrix, Helen Lakelly Hunt – editura Pagina de Psihologie
  2. ” Dăruiește iubirea care vindecă”, de Harville Hendrix, Helen Lakelly Hunt – editura Herald
Categorii
Dezvoltare Personală

Îmbunătățirea relației cu mâncarea

Mâncatul conștient înseamnă menținerea unei conștientizări în momentul în care mâncăm. Aceasta implică observarea modului în care mâncarea ne face să ne simțim și a semnalelor pe care corpul le transmite despre gust, satisfacție și sațietate. Mâncatul conștient presupune, pur și simplu, să recunoaștem și să acceptăm, mai degrabă decât să judecăm sentimentele, gândurile și senzațiile corporale pe care le observăm.

Se întâmplă să mâncăm din plictiseală, compulsie, disperare emoțională. Mâncăm pentru a ne sărbători și amorți sentimentele.

Ne trezim mâncând în mașină, la birou în fața unui ecran de computer sau pe canapea uitându-ne la televizor. Mâncăm indiferent dacă ne este sau nu foame. De fapt, adesea mâncăm din alte motive decât foamea – pentru a satisface nevoi emoționale, pentru a scăpa de stres sau pentru a face față emoțiilor dificile precum tristețea, anxietatea, singurătatea sau plictiseala.

Mâncatul conștient nu înseamnă să fim perfecți, să mănâncăm mereu alimentele potrivite sau să nu ne mai permitem niciodată să mâncăm din mers. Și nu este vorba despre stabilirea unor reguli stricte precum câte calorii putem mânca sau ce alimente trebuie să includem sau să evităm. Mai degrabă, este vorba de a ne concentra toate simțurile și de a fi prezenți în timp ce facem cumpărături, gătim și mâncăm.

Cu toții știm că ceea ce mâncăm ne afectează sănătatea, greutatea și starea interioară.

Prin creșterea gradului de conștientizare și de acordare a atenției procesului de mestecare și înghițire, putem transforma o simplă gustare într-un deliciu senzual. Aceasta este arta de a mânca conștient.

Specialiștii au stabilit o scară a senzației de foame, aceasta arată așa:

  1. Foame ușoară- parcă ai mânca, parcă nu. Simți în stomac ceva vag, ca un gol care apare și dispare repede.
  2. Foame moderată- stomacul te împunge ușor, creează un disconfort.
  3. Foame puternică- începe să te doară stomacul, starea de spirit se modifică vizibil.
  4. Senzația de leșin- simți că nu te mai țin picioarele, vederea devine tulbure.
  5. Foame mentală- gândurile preced senzația fizică. Mintea încearcă să te convingă să ”ciugulești” ceva.
  6. Foame senzorială- te gândești cu poftă numai la alimentul dorit.
  7. Foame emoțională- nevoia de a trece peste o stare sau de a o amplifica cu ceva de mâncare.
  8. Foame fizică- este răbdătoare, apar treptat: gol în stomac, zgomote din stomac, ușoară amețeală.

*** Nu sunt nutriționist, deci nu ofer sfaturi legate de nutriție, însă te pot ajuta să-ți mărești conștientizarea în legătură cu gândurile și comportamentele tale obișnuite ce au legătură cu mâncarea și corpul tău.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

*** Referințe:

  1. ”Capcanele mâncatului emoțional. Slăbitul- o provocare fizică sau mentală”, de Dr. Laura Ene- editura All
  2. ”De ce mi-e foame? De la teama de lipsuri la nebunia dietelor”, de Dr. Marie Thirion- editura Philobia
Categorii
Dezvoltare Personală

Pune capăt îndoielii de sine!

Stima de sine se referă la modul în care ne prețuim pe noi înșine și la percepțiile noastre despre cine suntem și de ce suntem capabili.

O stimă de sine scăzută înseamnă să te simți inferior și să crezi că nu valorezi cine știe ce.

O stimă de sine ridicată arată că ești conștient de valoarea pe care o ai.

Totul începe în copilărie. Dacă părinții ne-au iubit și am primit suficiente semne de prețuire din partea lor, avem, în general, o părere bună despre noi înșine. Desigur, acest lucru nu se întâmplă întotdeauna, căci pot interveni și alți factori, precum: hărțuirea morală, în special la locul de muncă, este extrem de distructivă; o relație de cuplu violentă, în care unul dintre soți îl devalorizează în mod regulat pe celălalt ( fizic sau verbal), este și ea foarte nocivă.

Din fericire, există diferite metode care permit îmbunătățirea stimei de sine.

Iată câteva dintre ele:

  • Fii blând cu tine însuți! Apreciază-te!
  • Încearcă să îți recunoști aspectele pozitive!
  • Concentrează-te pe relații pozitive!
  • Dăruiește și celorlalți aprecierile tale!
  • Familiarizează-te cu criticile constructive!
  • Fii bun fără să încerci să fii perfect!
  • Liniștește Copilul din tine!
  • Evită Persecutorii și Salvatorii!
  • Încetează să te mai sabotezi!
  • Ai grijă de psihicul tău!

În lipsa unei stime de sine este foarte dificil să ne bucurăm de viață, să conștientizăm că avem dreptul de a fi prezenți, de a avea locul nostru, de a ne face înțeleși și văzuți.

În stima de sine un rol important îl are imaginea pe care o ai despre corpul tău, dar și despre ținuta și gestica trupului.

Îmbunătățindu-ți stima de sine vei afla că poți și meriți să fii fericit atât în relația cu tine însuți, cât și în relația cu ceilalți.

*** Putem afla împreună care este modul în care te raportezi la ceilalți, care este structura ta interioară și cum comunici cu ceilalți.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Gestionarea supraîncărcărcării emoționale

Starea de supraîncărcare survine atunci când nu mai poți gândi rațional, nu mai poți gestiona emoțiile sau nu mai ai încredere în tine însuți pentru a purta conversații cu ceilalți.

Dezvoltarea emoțională a unui copil începe din primele zile ale vieții. Bebelușii comunică plângând pentru că nu pot vorbi. Cu timpul, ei învață să folosească expresiile faciale și limbajul corpului pentru a comunica.

Fiecare etapă a dezvoltării unui copil va aduce noi provocări și recompense. Poate fi greu de determinat dacă comportamentul este legat de contextul în care se află sau dacă există o nevoie emoțională nesatisfăcută.

După  vârsta de 3 ani, copilul intră într-o lume a fanteziei și a imaginației. Acest lucru îl va ajuta să exploreze și mai multe emoții.

Până la vârsta de 5 ani, copilul  va putea experimenta majoritatea emoțiilor, dar le va exprima  într-un mod diferit față de adulți.

Fiecare copil are nevoi și moduri diferite de a comunica, dar există modalități generale de gestionare a supraîncărcării emoționale.

Iată 3 dintre ele:

  • Lăudați comportamentul bun!
  • Deviați-le atenția de la o situație supărătoare la una pozitivă.
  • Învățați să renunțați la controlul complet.

Ce fac copiii supraîncărcați emoțional:  mint;  exagerează; se învinovățesc; au izbucniri comportamentale: lovesc cu pumnul, cu piciorul, țipă; se închid în ei

Ce fac adulții supraîncărcați emoțional: dau pedepse extreme; refuză să asculte; țipă; amenință; manipulează

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

***Referințe: ”Cartea copilului supraîncărcat emoțional”, de Allison Edwards- editura Niculescu

Categorii
Parenting

Să-i ajutăm pe copii să-și exprime și să-și identifice emoțiile!

Copiii experimentează emoții complexe la fel ca adulții. Ei devin frustrați, entuziasmați, nervoși, triști, geloși, speriați, îngrijorați, supărați și jenați.

Copiii mici nu au un vocabular cu care să exprime ce simt. Ei își manifestă emoțiile  prin expresii faciale, prin comportament și prin joc. Uneori se pot manifesta în moduri nepotrivite sau problematice.

Din momentul în care copiii se nasc, încep să dobândească abilitățile emoționale de care au nevoie pentru a-și identifica, exprima și gestiona emoțiile. Ei învață cum să facă acest lucru prin interacțiunile lor sociale și prin relațiile cu oamenii semnificativi din viața lor, cum ar fi părinții, bunicii și îngrijitorii.

Copiilor trebuie să li se arate cum să-și gestioneze sentimentele în moduri pozitive și constructive.

„A-ți identifica emoțiile și a învăța cum să le gestionezi este una dintre cele mai importante abilități. ” – Shahana Knight, expert în sănătatea mintală a copiilor

Mulți părinți au așteptări de la copii când vine vorba despre dezvăluirea emoțiilor într-un mod sănătos. Cu toate acestea, primul pas în a face față emoțiilor este acela de a le identifica.

Când ne familiarizăm copiii cu limbajul emoțional, aceștia sunt mai capabili să identifice emoția cu care se confruntă. Odată ce copiii își pot identifica emoțiile, ei încep să-și dezvolte conștiința de sine în jurul aspectelor care îi liniștesc.

Lucrul cu emoțiile reprezintă piatra de temelie a sănătății mintale. Dacă exprimarea emoțiilor devine o rutină, este mai puțin probabil să se ajungă la modele negative de coping (**engl. ”cope” = a face față) care conduc la anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mintală.

Când ne susținem copiii în dobândirea abilităților de a-și identifica și exprima emoțiile, contribuim nu numai la sănătatea lor mintală pe termen lung, ci și la starea de sănătate generală.

Modalități prin care putem să ne ajutăm copiii să învețe să-și exprime și să-și identifice emoțiile:

  • Uneori, sentimentele pot fi greu de identificat, de aceea este necesar să ne conectăm la sentimentele copiilor privind limbajul corpului, ascultând ceea ce spun și observându-le comportamentul;
  • În spatele comportamentului se află un sentiment. Este util să încercăm să înțelegem sensul și sentimentul din spatele comportamentului;
  • Să îi ajutăm să-și numească emoțiile dându-le o etichetă. Numirea emoțiilor este primul pas în a-i ajuta pe copii să învețe să le identifice. Numirea emoțiilor permite dezvoltarea unui vocabular emoțional;
  • Să identificăm împreună cu copiii emoțiile celorlalți. Desenele animate sau cărțile ilustrate îi ajută să învețe cum să recunoască emoțiile personajelor prin expresiile lor faciale;
  • Să le arătăm copiilor cum ne simțim în diferite situații și cum facem față emoțiilor;
  • Să lăudăm copiii când vorbesc despre emoțiile lor și când le exprimă într-un mod adecvat;
  • Să rămânem prezenți și să rezistăm nevoii de a face să dispară emoțiile dificile ale copilului. Când emoțiile sunt minimalizate sau respinse, ele vor fi adesea exprimate în moduri nesănătoase.

Cunoașterea emoțiilor dezvoltă inteligența emoțională!

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

*** Recomandări de lectură:

  1. ”Ajută-ți copilul să-și gestioneze mai bine emoțiile. Înțelege-l! Fii alături de el! Sfătuiește-l”, de Laura Caldironi- editura Litera
  2. ”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”,  de Gary Chapman, Ross Campbell – editura Curtea Veche Publishing
  • Pachet flashcarduri- ”Dezvoltare personală: rutine și emoții” / categorie de vârstă 3 ani + , editura Gama

Categorii
Dezvoltare Personală

Cât de bune sunt abilitățile tale de comunicare?

Comunicarea este schimbul de idei, informații și sentimente. Vorbitorul și ascultătorul trebuie să aibă o înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor, gesturilor, expresiilor, simbolurilor și contextului folosite în comunicare.

Ai învățat să comunici:

  • ascultând și privind alte persoane;
  • fiind învățat sau instruit;
  • exersând și adaptând modalitatea și conținutul comunicării în funcție de răspunsurile pe care le-ai primit.

Este imposibil să nu comunicăm. Tăcerea nu implică și absența comunicării. Exprimarea atitudinilor și sentimentelor este constituită în proporție de 7% din cuvinte, 38% tonul vocii, 55% limbajul trupului.

Stiluri de comunicare

Stil de comunicare activ

Oamenii al căror stil de comunicare este activ tind să ia decizii pripite și să rezume lucrurile în grabă. Comunică într-un mod plin de energie, spontan și oportunist. Le place să se implice în discuții, indiferent de subiect.  Nu agreează ezitările și întreruperile.

Stil de comunicare bazat pe stabilirea de conexiuni

Sunt prietenoși, abordabili și acceptă cu bucurie conversațiile. Dau dovadă de empatie și apreciere.  Vorbesc din inimă, sunt influențați de propriile sentimente și emoții și își folosesc intuiția. Tind să fie subiectivi.  Nu agreează conversațiile ce duc la conflicte.

Stil de comunicare bazat pe teoretizare

Persoanele care folosesc acest stil de comunicare tind să cugete în timpul unei conversații. Scopul lor este să obțină informații care îi vor ajuta să rezolve sau să descopere  ceva ori care le îmbogățesc cunoștințele. Le place să vorbească despre teorii, idei strategii.  Detestă să lase impresia că sunt proști, vor să pară capabili și competenți.

Stil de comunicare metodic

Preferă comunicarea practică și realistă. Le place să vadă lucrurile așternute în scris, astfel încât să aibă un punct de reper dpă care să se ghideze. Sunt curioși să vadă dacă alte persoane le urmează spusele întocmai și dacă pun în aplicare lucrurile respective.

Introvertiții sunt înclinați spre teoretizare, sunt motivați de lumea lor lăuntrică, în timp ce etravertiții au un stil de comunicare activ. Sunt puși în mișcare de lumea exterioară.

Se crede că orice persoană are atât o latură extravertită, cât și o latură introvertită, una dintre cele două fiind predominantă.

  • Persoanelor ce se bazează pe auz le place să vorbească!
  • Persoanele ce se bazează pe văz traduc în imagini ceea ce spun, aud și citesc.
  • Persoanelor ce se bazează pe chinestezie le place să simtă, să atingă și să se miște. 

Ce înseamnă comunicare asertivă

Asertivitatea este un comportament care tinde spre o finalitate de tip ”avantaj reciproc”, către un rezultat satisfăcător pentru ambele părți implicate.

Asertivitatea îți permite să-ți expui mai clar nevoile și să ceri ca ele să fie luate în seamă, dar îți impune, totodată, să fii atent și să ții seama de nevoile celorlalți.

Atunci când ne comportăm asertiv, punem nevoile proprii pe același loc cu ale celorlalți. Comportamentul asertiv presupune un sistem de atitudini și convingeri legate de modul în care vrei să fii tratat și în care îi tratezi pe ceilalți.

Asertivitatea este o atitudine și o stare de spirit care implică disponibilitatea de a fi flexibil, de a înțelege punctul de vedere al celorlalți și de a fi pregătit să asculți cu adevărat ce au de spus .

Este o atitudine mentală însoțită de o serie de convingeri despre sine și despre lumea înconjurătoare. Mare parte din ceea ce facem, spunem sau simțim, cât și modul în care acționăm se bazează pe valorile și convingerile noastre, îndeosebi pe cele despre noi înșine și despre ceilalți.

  • Fiecare persoană are un mod unic de a comunica. Putem afla împreună care este stilul tău de a comunica și îl putem îmbunătăți.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com 

*** Referințe:

  1. ”Cum să-ți dezvolți abilitățile de comunicare”, de Gill Hasson – editura Polirom
  2. ”Asertivitatea. Cum să rămâi ferm indiferent de situație”, de Conrad & Suzanne Potts – editura Trei
Categorii
Dezvoltare Personală

De ce este important un plan de gestionare a timpului

Nu de puține ori aud expresia ”nu am timp de nimic!”. Tu de câte ori pe zi îți spui asta? Probabil destul de des. Dar, în realitate, oamenii au mai mult timp liber decât au avut în deceniile precedente, ceea ce ar putea să ți se pară incredibil. 🙂

Iată câteva dintre posibilele motive psihologice pentru care s-ar putea să simți că ziua are nevoie de mai multe ore.

  1. Vrei să deții controlul în permanență

Psihologul Susan Weinschenk susține că aceast orință se datorează faptului că asociezi controlul cu supraviețuirea. Astfel, dacă simți că timpul este limitat, s-ar putea să te simți nesigur  în legătură cu statutul tău social.

  • Ai scopuri conflictuale

Un studiu al Universitatății Stanford a concluzionat că, atunci când oamenii resimt un conflict puternic între propriile obiective, se simt mai constrânși de timp și se confruntă cu anxietatea și stresul. În centrul acestei provocări se află gestionarea oportunităților. Când o oportunitate e evident mai importantă decât alta, atunci este ușor să o prioritizezi și să renunți la beneficiile pe care le-ai fi obținut de la cealaltă opțiune.

  • Ești prea concentrat pe bani

S-ar putea ca banii să nu facă lumea să se învârtă, dar te fac să te simți mai confortabil și să supraviețuiești. Deci, cei mai mulți oameni sunt preocupați să câștige bani, chiar dacă averea nu este neapărat scopul lor.

Managementul timpului se referă la abilitatea de a folosi timpul într-o manieră care să-ți permită să finalizezi sarcinile înainte de data limită. Gestionarea timpului este o abilitate importantă pentru fiecare dintre noi.

Iată câțiva pași care te pot ajuta să alegi și să prioritizezi sarcinile de zi cu zi:

1. Fă!

Înseamnă să faci lucrurile care durează doar câteva minute pentru a le termina (exemplu: verifică-ți e-mail-urile și răspunde celor importante). Această strategie este o modalitate excelentă de a finaliza sarcini mici. Finalizarea sarcinilor mici te asigură că le rezolvi înainte ca ele să devină un inconvenient major.

2. Amână!

Poți amâna sarcini pe care nu trebuie să le finalizezi imediat. Acest lucru nu se aplică sarcinilor mici, care se încadrează la ”fă!”, ci se aplică sarcinilor care îți pot ocupa o mare parte din timp. Abandonarea programului pentru a te ocupa de noi sarcini îți poate afecta concentrarea și productivitatea. În schimb, respectarea programului și prioritizarea sarcinilor pot avea rezultate mai bune.

3. Deleagă!

Delegarea implică împărțirea sarcinilor cu ceilalți dacă acestea sunt prea multe pentru a fi finalizate la timp. Acest lucru funcționează cel mai bine cu sarcini pe care oricine le poate face eficient.

4. Șterge!

Ștergerea implică eliminarea sarcinilor neimportante din program pentru a crea timp pentru cele relevante.

Dacă te întrebi cum să fii productiv acasă sau la serviciu, primul tău pas este să fii conștient de personalitatea și tendințele tale. Te poți organiza pentru a finaliza sarcini provocatoare atunci când ești cel mai productiv. De exemplu, dacă ai ceva de făcut care te scoate din zona ta de confort, ai putea să o rezolvi în timpul orelor de dimineață.

Cum îți creezi un program zilnic?

  1. Notează-ți în fiecare zi ce ai de făcut pe parcursul acelei zile
  2. Subliniază sarcinile pe care dorești să le finalizezi
  3. Identifică-ți prioritățile
  4. Rămâi flexibil

Care sunt beneficiile creării unui program zilnic?

  1. Asigură echilibrul între viața profesională și viața privată: a deveni eficient în gestionarea timpului poate crea mai multe oportunități în a satisface munca și activitățile personale.
  2. Oferă perspective asupra abilităților tale: crearea și utilizarea unui program zilnic te poate ajuta să-ți înțelegi mai bine abilitățile și să-ți stabilești obiective mai realiste în viitor.
  3. Îmbunătățește productivitatea: pregătirea unui program zilnic cu sarcini și termene clar definite te poate ajuta să îți îmbunătățești concentrarea și să eviți distragerile.

Timpul pe care îl avem este o binecuvântare, nu o garanție. Este alegerea noastră cum ne raportăm la el.

Timpul este relativ. Einstein a stabilit acest adevăr. 🙂 Dacă ne distrăm timpul trece grațios și lin. Dacă suntem nefericiți, timpul trece foarte încet, pare că stă pe loc.

Gândindu-te cum ai schimba viteza și structura vieții tale dacă ai avea garanția că vei trăi mai mult sau mai puțin, vei înțelege ce contează cu adevărat.

Pentru a crea un obicei coontinuu de apreciere a timpului pe care îl ai, cel mai important lucru este mărirea conștientizării.

Pot fi ghidul tău către conștientizarea modului în care îți gestionezi timpul și te pot ajuta să descoperi ceea ce contează pentru tine.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com

Categorii
Recomandări de lectură

Lectura nu este doar o activitate captivantă pentru minte

Mulți cercetători și profesioniști în domeniul sănătății mintale au recunoscut efectele terapeutice ale jurnalului, scrisului, povestirii și citirii. Grecia Antică a fost prima care a recunoscut și a valorificat utilizarea literaturii, deoarece bibliotecile lor erau păstrate ca locuri sacre cu puteri magice de vindecare.

Lectura poate aduce beneficii persoanelor de orice vârstă prin creșterea conștientizării de sine, îmbunătățirea stimei de sine și ajutând la capacitatea de a face față crizelor de dezvoltare. Este o abordare flexibilă, utilizată în primul rând pentru tratarea simptomelor tulburărilor de dispoziție.

Cititul și ținerea unui jurnal cresc conștientizarea de sine, scad stresul și sporesc bunăstarea generală.

Când citim despre alții care au experiențe asemănătoare cu ale noastre ne putem simți mai puțin singuri, iar acest lucru este deosebit de bun.

Scriitorii împărtășesc părți din ei înșiși, sperând să rezoneze cu cititorii. Un text bun are puterea de a face conexiuni, de a extinde viziunile oamenilor asupra lumii și de a aprofunda înțelegerea despre problemele critice.

Cartea pe care o alegem nu trebuie neapărat să fie pe o listă de „best-seller”. Important este ca subiectul să ne capteze interesul și să ne ofere un spațiu în care mintea să se relaxeze.

De-a lungul anilor, studiile au demonstrat că literatura influențează modul în care relaționăm cu ceilalți . A afirma că lectura poate rezolva problemele lumii ar fi un lucru naiv, însă lectura poate transforma lumea într-un loc mai empatic.

Obiceiul zilnic de a citi poate ajuta la prevenirea bolii Alzheimer.

Lectura poate relaxa corpul prin scăderea ritmului cardiac și scăderea tensiunii musculare . Un studiu din 2009 a constatat că lectura poate reduce stresul cu până la 68%.

Poți răsfoi cu încredere blog-ul meu cu recomandări de lectură accesând link-ul: http://carteindar.blogspot.com/

Categorii
Psihologie

Gestionarea emoțiilor

Nu putem controla emoțiile, dar le putem gestiona. Cu toții avem momente când căutăm emoțiile și momente când fugim de ele.

Emoțiile ”de bază” sau ”primare” sunt: frica, furia, tristețea, bucuria, surprinderea, dezgustul, rușinea.

Se consideră a fi emoții, într-o accepțiune extinsă, toate evenimentele sau stările din domeniul afectiv care se caracterizează printr-un ansamblu de ”trăiri”: psihice, comportamentale, fiziologice.

Exemple:

FRICA- se manifestă prin creșterea pulsului, tremurat, fugă, blocaj, luptă;

FURIA- se manifestă prin tensiune la nivel muscular, maxilar, prin țipăt, ceartă, luptă;

TRISTEȚEA- se manifestă prin ”nod în gât”, ochi umezi, plâns, retragere;

BUCURIA- se manifestă prin respirație profundă, râs, deschidere;

SURPRINDEREA- se manifestă prin creșterea pulsului, agitație, deschidere/ închidere;

DEZGUSTUL- se manifestă prin greață, retragere;

RUȘINEA- se manifestă prin creșterea temperaturii corpului, mai ales la nivelul feței, ascundere.

Durata emoțiilor – emoțiile au o durată scurtă în comparație cu sentimentele, dar sunt mai intense decât acestea.

Care este UTILITATEA EMOȚIILOR?

Exprimare, comunicare, autocunoaștere, motivație, supraviețuire.

A exprima o emoție este ceva învățat, însă CEEA CE FACEM CU EMOȚIA NOASTRĂ ESTE O RESPONSABILITATE.

Dacă te preocupă gestionarea gândurilor și emoțiilor negative, te pot însoți în drumul tău către aflarea soluțiilor ce ți se potrivesc și găsirea liniștii interioare.

Psihologul american Paul Ekman  de la Universitatea California (expert în studiul emoţiilor, manifestărilor acestora şi în studiul mecanismului minciunii), pe baza rezultatelor unor îndelungate cercetări pe toate continentele, arată că există 4 expresii faciale care pot fi recunoscute de orice persoană aparţinând oricărei culturi de pe planetă: frica, mânia, tristeţea şi bucuria. Universalitatea acestor manifestări poate fi tratate drept un puternic indiciu că aceste 4 emoţii sunt emoţii fundamentale, ce ţin de natura umană.

Primul care a constatat caracterul universal al emoţiilor a fost Charles Darwin, folosind această idee pentru a susţine teoria evoluţionistă,  motivând că emoţiile reprezintă modele de reacţie mentală întipărite în sistemul nervos.

SCHEMELE EMOȚIONALE

Reprezintă o combinație de idei și emoții caracteristice. Le elaborăm pentru că la un moment dat au reprezentat o soluție pentru o problemă cu care ne-am confruntat timpuriu în viață.

Ele au o:

  • parte pozitivă- aduc rezultate deosebite în viața persoanei ( ex: schema perfecționismului permite atingerea unor performanțe deosebite);
  • parte negativă- persoana se centrează exclusiv pe atingerea acestor obiective.

Se împart în:

  • scheme emoționale de adaptare – oamenii și Universul nu reprezintă o amenințare.
  • scheme emoționale de neadaptare- oamenii nu sunt de încredere. Cele mai apropiate relații devin câmpuri de luptă.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com

Categorii
Parenting

Să îl cunoaștem pe copil separându-l de problemele de comportament

În același mod în care un adult poate trece printr-o depresie după ce a părăsit o relație sau și-a schimbat locul de muncă, copiii trec în mod constant prin schimbări psihologice, cât și emoționale, pe măsură ce cresc.

Psihologul Eric Erickson  a descoperit următoarele etape ale dezvoltării psihosociale :

–  de la naştere la 1 an:  perioadă caracterizată prin încredere/ neîncredere

– 1-3 ani (copilăria mică): autonomie/ îndoială, rușine

– 6-12 ani (copilăria mare): competență/ inferioritate

– 12-20 ani (adolescența): identitate de sine / confuzie de rol

– 20- 30/35 ani (tânărul adult): dragoste/ tendința spre retragere socială

– 35-65 ani (adultul): productivitate/ stagnare

– stadiul bătrâneţii (peste 65 de ani) caracterizat de criză: integritate psihică/ disperare

Majoritatea etapelor de dezvoltare psihosocială se petrec din copilărie până în adolescență. Există modificări specifice de dezvoltare prin care trece fiecare copil.

Copilăria timpurie solicită dobândirea autonomiei și a sentimentelor de rușine și îndoială. Odată ce ajung la grădiniță, copiii sunt captivi între inițiativă și vinovăție, mai ales atunci când fac ceva greșit. Odată ce au intrat în școala primară, ei regăsesc sentimentul competenței în ceea ce fac și încercă totodată să nu se simtă inferiori colegilor lor. Când ajung la adolescență caută să-și găsească propria identitate. Ei se confruntă adesea cu ceea ce se numește confuzie de rol, încercând să definească cine sunt în mintea lor și în societate.

Avem așteptări mari de la copii. Vrem ca ei să înțeleagă consecințele din lumea reală. Vrem să anticipeze modul în care vom acționa la comportamentul lor. Vrem să înțeleagă ce efect are comportamentul lor asupra celorlalți. Trebuie însă să fim atenți la modul în care interacționăm cu copiii.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl putem oferi copiilor în perioada copilăriei timpurii este încrederea în sine.

Copiii pot învăța să aibă încredere în propria capacitate de a lua decizii dacă noi renunțăm la dorința de a deține controlul în fiecare moment.

Experții în psihologia copilului de la Universitățile din Oxford și Pittsburgh spun că termenul de „tulburare” ar trebui folosit cu prudență pentru copiii cu vârste până la 5 ani și pun la îndoială validitatea acestuia. Profesorii Frances Gardner și Daniel S. Shaw spun că există dovezi limitate care să demonstreze că problemele preșcolare indică la rândul lor probleme în viața adultă sau că problemele de comportament sunt dovezi ale unei adevărate tulburări. „Există îngrijorări cu privire la distingerea comportamentului normal de cel anormal în schimbările determinate de dezvoltarea rapidă”, consideră ei.

Cel mai probabil copilul mic se confruntă cu o problemă temporară de comportament și/sau emoțională. Multe dintre acestea dispar cu timpul, dar necesită răbdarea și înțelegerea părinților.

Părinții joacă un rol crucial în tratarea problemelor comportamentale din copilăria timpurie.

Când vorbim despre stiluri parentale, există patru tipuri principale:

– Autoritar: reguli stricte, fără compromisuri și fără aport din partea copiilor;

– Democratic: reguli stricte, dar părinții sunt dispuși să asculte și să coopereze cu copiii lor;

– Permisiv: puține reguli și puține cerințe impuse. În această casă nu există multă disciplină, iar părinții își asumă de obicei rolul de prieten; 

– Neimplicat: fără reguli și foarte puțină interacțiune. Acești părinți sunt detașați și pot respinge sau neglija copiii.

***

Două dintre problemele de comportament cu care se confruntă părinții în perioada copilăriei timpurii sunt încăpățânarea și capriciile copilului.

Cu toții preferăm soluțiile în locul sfaturilor, de aceea ofer mai jos posibile soluții la aceste două probleme.

1.     ÎNCĂPĂȚÂNAREA – tendința de a nu ceda și a obține ceea ce dorește prin supărare și confruntare.

Cauza: dereglarea relațiilor interpersonale dintre părinți și copil; incapacitatea de a susține copilul într-o situație dificilă; ignorarea intereselor și necesităților copilului; afirmarea autorității părintești prin forță.  

Soluția: manifestați fermitate și perseverență fără a vă supăra sau irita; nu înjosiți copilul; nu folosiți constrângerile; controlați-vă emoțiile și acțiunile proprii; amânați rezolvarea problemelor controversate.

2.     CAPRICIILE sau CRIZELE DE NERVI – stare neobișnuită manifestată prin plâns, țipăt, contorsionări violente ale corpului, încercări de a lovi, aruncarea obiectelor, trântirea ușii, supărare.  

Cauza: cuvinte spuse imprudent de către membrii familiei; lipsa exigenței din partea adulților; reacția negativă a părintelui față de capriciu; dragostea părintească excesivă; îndeplinirea tuturor dorințelor copilului de către adulți; metodă eficace de a obține ce vrea; manifestarea protestului în situația reprimării nemotivate de către adulți a independenței și inițiativei copilului; supraexcitarea sistemului nervos al copilului.    

Soluția: sustrageți atenția copilului de la sursa capriciului prin cererea de a părăsi încăperea sau prin mângâiere; dacă nu vrea, ieșiți voi; comportați-vă calm când copilul devine capricios; nu cedați niciodată; evitați amenințările, reproșurile, pedepsele. Discutați calm cu copilul după ce s-a liniștit; fiți moderat de exigenți; învățați copilul să accepte refuzul, astfel formând deprinderea de a ține cont de părerea și interesele altora; arătați-i cât de mult îl iubiți.

***

Recomandare de lectură:

”Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe” de Janet Lansbury, editura Univers, anul apariției 2020

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com

** Foto credit: Mihaela Petre