Categorii
Parenting

Furia copilului, provocarea părintelui

Crizele de furie ale copiilor pot complica viața oricăror adulți, chiar și a celor foarte răbdători.

Adesea, crizele de furie ale unui copil se repetă sistematic, uneori de mai multe ori pe zi.

Până nu demult, era jenant să recunoști crizele de furie ale propriului copil. Părinților le era teamă că ceilalți vor spune că nu știu să își educe copilul, așa că au luptat cu această problemă în cercul familiei.

În timpul unei crize de furie, un copil poate țipa sfâșietor, poate să tremure, să se sufoce. Pot exista dificultăți de respirație, o creștere a ritmului cardiac și poate încerca să se rănească mușcându-și mâinile, lovind pereții sau podeaua.

Părinții ar trebui să știe că un copil aflat într-o stare de isterie are neapărat nevoie de un spectator. Copiii nu fac niciodată scandaluri în fața unui televizor sau a unei mașini de spălat, ei aleg o persoană vie, iar dintre membrii familiei, cel mai sensibil la comportamentul său e și cel mai bun specctator.

Dacă tatăl începe să se îngrijoreze și să devină nervos, atunci el va fi cel care va fi ales de copil pentru o furie spectaculoasă. Iar dacă mama ignoră comportamentul copilului, atunci pur și simplu nu va fi interesant să facă o criză de furie în fața ei.

Doctorul Evgeny Komarovsky, citat de site-ul minikar-ru,  spune despre copil că este perfect conștient de situație și de raportul de putere în timpul unei crize și că tot ceea ce face în acel moment este destul de arbitrar.

Dacă un copil își atinge vreodată scopul cu ajutorul unei crize de furie, va folosi această metodă tot timpul.

Posibilă SOLUȚIE:

Imediat ce a început criza de furie, părăsiți camera, dar lăsați copilul să știe că este auzit. Imediat ce el tace, puteți intra în camera lui. Dacă strigătul se repetă – ieșiți din nou.

Potrivit lui Evgeny Olegovich, două zile ar putea fi suficiente pentru ca un copil de un an și jumătate până la doi ani să dezvolte un reflex stabil – „mama rămâne în apropiere dacă nu țip”.

La vârsta de aproximativ trei ani începe să realizeze locul lui în această lume mare și, bineînțeles, vrea să încerce această lume pentru putere. În plus, copiii la această vârstă nu sunt întotdeauna capabili să-și exprime în cuvinte sentimentele, emoțiile și experiențele. Așa că le arată sub formă de isterie.

Sentimente pe care un părinte le trăiește în timpul unei crize de isterie a copilului:

– Furie

– Rușine

– Frică

– Vină

– Iritare.

***

Referințe:

https://minikar-ru

***

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Jocurile preferate ale copiilor în funcție de temperament

Pentru toți copiii să se amuze este magic. Dar magia nu operează în același mod pentru fiecare dintre ei.

Temperamentele copiilor sunt, în majoriate, compuse din două temperamente de bază, fiind numite astfel temperamente mixte.

Dezvoltă-ți simțul de observație și descoperă cărui temperament mixt îi aparține copilul. Această abordare te va ajuta să-l cunoști mai bine .

✔️ Copilul cu temperament emotiv – apreciază momentele acordate bricolajului, desenului, plastilinei și a acuarelelor. Caută să atingă și să simtă diferite texturi cu vârfurile degetelor. Are nevoie să fie înconjurat de oameni. Jocurile de grup se pot dovedi utile pentru creșterea stimei de sine.

✔️ Copilul cu temperament activ –  este atras de tot ceea ce se cere înfăptuit, de aventură. Adoră să înoate, să se cațere, să alerge, să meargă cu bicicleta. Nu apreciază deloc înfrângerea, se simte trădat, chiar umilit.

✔️ Copilul cu temperament rațional- nu se dezvăluie prea ușor în prezența semenilor săi. Când vine timpul să se exprime, preferă să se manifeste ceilalți prima dată. Dacă se simte în armonie cu ei, atunci li se alătură. Preferă jocurile educative.

✔️ Copilul cu temperament senzitiv- nu este dispus și nici predispus pentru sport. Preferă domeniul artistic, precum muzica, pictura sau tot ceea ce are legătură cu imaginația. Acest tip de temperament are impresia de a nu fi în secolul potrivit și nici în epoca potrivită.

***

Referințe:

Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de temperamentul lor”, de Nicole Bedard, editura Orizonturi, 2015

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Copiii noștri anxioși

Există semne evidente ale anxietății copiilor mici, cum ar fi fricile și fobiile excesive, dar există și semne mai subtile care indică un temperament anxios și sensibil.

Mulți copii au probleme de anxietate, care se manifestă în diferite moduri. De la copiii mici la adolescenți, anxietatea de separare și alte comportamente anxioase nu sunt neobișnuite.

În timpul copilăriei, nu au prea multă conștientizare a lumii, dar pe măsură ce cresc, vor începe să vadă că lucrurile pot fi imprevizibile.

Semne comune ale copiilor anxioși:

1) Temeri și fobii

Cele mai frecvente temeri ale copiilor mici sunt centrate pe câteva teme de bază: gângănii, păsări și animale; umbre și întuneric; monștri și creaturi frica de baie, de a sespăla pe cap.

2) Rigiditate în rutină

Toți copiii mici iubesc rutina și structura, dar copiii anxioși nu pot supraviețui fără ea! Copiii anxioși trebuie să-și planifice ziua într-un mod foarte previzibil.

3) Sensibilitate la zgomote

Copiii mici anxioși sunt mai susceptibili de a avea sensibilități crescute. Adesea sunt mai uimiți de zgomotele din mediul lor. S-ar putea să le fie frică de sunete puternice, cum ar fi aspiratorul, uscătorul de păr.

4) Nu le place să-și murdărească mâinile

Unii copii anxioși sunt foarte preocupați să  nu se murdărească – în special pe mâini. Copiii anxioși evită adesea jocul dezordonat. Ei vor insista adesea să se spele pe mâini atunci când mâinile sunt murdare.

5) Sunt pretențioși la mâncare

Este mai puțin probabil  ca ei să încerce alimente noi.

6) Îți urmăresc părinții din cameră în cameră

Copilul anxios este umbra unui părinte. Orice tip de separare este un motiv de panică pentru copilul anxios.

7) Sunt suspicioși față de persoanele străine

Orice față nouă – oricât de prietenoasă ar fi – poate declanșa o stare de anxietate. Copiii anxioși îi pot vedea pe cei din afară ca pe o amenințare pentru supraviețuirea lor. În cele mai multe cazuri, ei se vor calma atunci când străinul se retrage.

Frica de străini este foarte comună. Se întâmplă pe măsură ce copilul tău dezvoltă un atașament sănătos față de oameni familiari. Deoarece preferă adulții familiari, aceștia ar putea reacționa la străini plângând sau agitându-se, trecând foarte liniștit, arătând frică sau ascunzându-se.

Cum ne putem ajuta copilul cu anxietatea străinului?

1. Construirea unei asocieri pozitive

Înainte ca copilul să întâlnească o persoană nouă, vorbește despre ea într-un mod pozitiv. Arată-i copilului imagini cu ea pe telefonul tău mobil înainte de a se întâlni efectiv și spune-i povești pozitive pe care le ai despre această persoană din viața ta. Acest lucru îl ajută pe copil să aibă o asociere pozitivă cu această nouă persoană înainte de a o întâlni.

2. Încercați un proiect artistic

Poate fi util să-ți încurajezi copilul să realizeze o felicitare pentru o persoană nouă, ca un gest de bun venit.

Dă-i copilului tău creioane și autocolante pentru a face o felicitare, îl poate ajuta să construiască o asociere mentală pozitivă. A face artă pentru persoana pe care urmează să o întâlnească poate reduce și anticiparea.

3. Spune-i la ce să se aștepte

De exemplu, ai putea spune:

– Și Anda are părul negru ca al mamei.

– La cabinetul medicului, ne vom așeza pe un scaun, apoi…

4. Înștiințarea persoanei noi

Poți anunța persoana nouă că copilul se confruntă cu o oarecare anxietate în prezența unor fețe noi.

5. Calmează-ți propria anxietate

Îi prezinți o persoană nouă copilului tău și vrei să meargă bine, așa că este tipic să simți o oarecare anxietate. Dar dovezile sugerează că copiii pot percepe sentimentele celor din jur. Dacă este posibil, cel mai bine este să încerci să rămâi calm și să-ți ții sub control propria anxietate.

6. Asigurarea că totul va fi în ordine

Există multe modalități de a semnala siguranță unui copil și de a vorbi despre anxietate, cum ar fi să vorbești cu o voce calmă și să folosești afirmații liniștitoare.

Ai putea încerca ceva de genul: ”Flori este la ușă. Să respirăm adânc împreună, apoi să salutăm.. Uneori și eu devin neliniștită în legătură cu oamenii noi. Sunt atât de mândră de tine că ai fost curajoasă/ curajos!”

*** Referințe:

https://psychcentral.com/

https://www.thehealthyjournal.com/

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Vorbește cu copilul tău la nivelului lui

Este o provocare să comunici cu copiii mici, deoarece aceștia încă învață și testează cum să vorbească în propoziții și au dificultăți în a înțelege ce le spun adulții. Este de datoria părinților să comunice cu ei clar și eficient.

Un „truc” parental pentru a atinge acest obiectiv este ca părinții să se ghemuiască la nivelul copilului lor atunci când vorbesc cu el. Această abordare ”între patru ochi” îi ajută pe copiii mici să absoarbă ceea ce li se spune într-un mod mai puțin intimidant, în comparație cu adulții care le vorbesc ”de sus”. Este o practică este eficientă, deși nu este folosită frecvent de părinți.

Atunci când ne aflăm la nivelul copilului, atenția pe care i-o acordăm trimite un mesaj puternic: „Vino la mine, ești important și vreau să-ți răspund”. Exprimarea disponibiltății emoționale ajută la comunicarea multor mesaje importante.

Primii trei ani de viață ai unui copil sunt esențiali pentru construirea unei relații pozitive părinte-copil, deoarece se formează dorința copilului de a dezvolta relații emoționale cu ceilalți, precum și de a le menține în următorii ani.

Astfel de relații ajută la construirea empatiei: copilul va învăța cum să fie grijuliu, modelând grija părinților pentru el.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Moduri în care îți poți ajuta copilul să învețe să împartă și să dăruiască

✔ Evidențiază exemplele personale

Una dintre cele mai ușoare metode de a-ți învăța copilul cum să împărtă cu alții este să insiști asupra situațiilor în care ai împărțit sau dăruit chiar tu.

Ai putea spune: „Ai observat că Irina i-a dat ursulețul prietenei sale când era tristă? A fost un gest frumos.” Sau: „Uite! Tata a fost atât de drăguț să împartă ultima cupă de înghețată cu mine!”

Afirmăți sentimentele

Când copilul tău are dificultăți în a împărtăși, gândește-te ce aspect personal provoacă acest comportament la copilul tău. De asemenea, copilul trebuie să înțeleagă că împărtășirea obiectelor reprezintă o înțelegere temporară cu partenerii de joacă.

Ai putea spune:Știu că îți plac mult păpușile și poate îți e greu să le împarți, dar te asigur că Gloria ți le va da înapoi când va termina jocul.”

Permite copilului tău să pună de-o parte jucăriile preferate

Dacă știi că există anumite obiecte pe care copilul tău nu vrea să le împartă, ia în considerare să puneți aceste obiecte într-un loc sigur înainte de primirea celorlați tovarăși de joacă.

Nu-ți forța copilul să împartă

Forțarea copilului tău să adopte orice comportament creează adesea probleme mai grave, cum ar fi furie sau frustrare crescută.

În schimb, poți să-ți ajuți copilul să recunoască emoțiile celuilalt copil, să-i oferi copilului tău alte două opțiuni acceptabile sau să redirecționezi ambii copii către o activitate complet diferită.

Încurajeazăți copilul să găsească soluții

Pentru a ajuta copiii mici să găsească soluții la dilemele lor, poate fi o idee bună să le ceri lor o rezolvare.

Ai putea spune: „Văd că amândoi doriți această jucărie. Ce putem face ca să putem rezolva această problemă?”

Oferă o laudă specifică

Ai putea spune: ”Ai făcut o treabă grozavă împărțindu-ți creioanele azi! Cred că ai ajutat-o pe Gloria să se simtă cu adevărat fericită!”

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

O copilărie fericită este necesară pentru o maturitate fericită?

Am văzut zilele trecute documentarul Adevăruri despre trecut: Parenting în „epoca de aur” (@TVR1). M-a emoționat și m-a contrariat. M-a emoționat amintindu-mi de propria copilărie. M-a contrariat că încă există persoane care cred că e esențial faptul că oamenii importanți în istoria omenirii nu au avut o copilărie fericită.

Nu înseamnă că dacă le oferim copiilor noștri o copilărie fericită le asigurăm o viață de adult fericită, însă numeroase cercetări arată faptul că există o legătură între copilăria fericită și satisfacția adulților dată de faptul că cei cu o copilărie fericită au tendința de a se descurca mai bine în carieră și în relațiile lor și experimentează o sănătate fizică și psihică mai bună la vârsta adultă decât cei cu o copilărie dificilă.

Copilăria pune bazele întregii vieți a unei persoane. Lucrurile pe care ni le amintim, oamenii pe care i-am întâlnit, activitățile și evenimentele de viață pe care le-am împărtășit devin parte din amintirile noastre din copilărie. Copilăria sănătoasă duce la o maturitate sănătoasă.

Amintirile fericite din copilărie sunt esențiale pentru dezvoltarea creierului unui copil. Un studiu al Asociației Americane de Psihologie a constatat că oamenii care au amintiri frumoase despre copilărie, în special despre relațiile lor cu părinții, tind să aibă o sănătate mai bună, să fie mai puțin predispuși la depresie și la boli cronice.

Amintirile noastre joacă un rol important în modul în care înțelegem lumea. Modul în care copiii absorb, înțeleg, răspund și reacționează la mediul lor sunt toți factori critici pentru adulții care devin.

Experiențele pe care le trăim în copilărie pun bazele tuturor relațiilor pe care le avem mai târziu în viață. Prezența mamei și a tatălui face cea mai mare diferență în dezvoltarea unui copil. Copiii vor să petreacă timp cu părinții lor mai mult decât orice.

Copilăria nimănui nu este perfectă.

Cu toate acestea, a avea o copilărie dificilă nu înseamnă că nu putem avea o maturitate fericită. Înseamnă doar că poate fi puțin mai dificil și că drumul poate fi mai lung și mai laborios. Cu toate acestea, cu toții avem dreptul și obligația de a depăși acele etape grele ale vieții pentru a fi ceea ce merităm: oameni cu dreptul la bunăstare și împlinire.

În calitate de părinți, tot ce putem face este să încercăm să fim alături de copiii noștri cât de bine putem și să creăm un mediu iubitor pentru ca aceștia să crească și să se dezvolte ca adulți fericiți și capabili.

O copilărie fericită nu înseamnă doar să le oferim experiențe pozitive și momente fericite. Înseamnă și să:

✔ Le oferim sprijinul atunci când se confruntă cu emoții dificile.

✔Le arătăm compasiune.

✔ Le validăm sentimentele și-i învățăm cum să-și gestioneze emoțiile.

✔Le lăudăm mai mult efortul decât abilitățile și talentele.

✔ Le oferim sprijin cald și iubitor pentru a-i ajuta să depășească provocările.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Educația emoțională: Cu cât mai devreme, cu atât mai bine!

Educația emoțională este procesul prin care o persoană dobândește și dezvoltă cunoștințe și abilități emoționale.

Ea ne ajută:

– să înțelegem și să ne exprimăm experiența emoțională;

– să influențăm modul în care ne simțim și să folosim emoțiile pentru a ne înțelege mai bine pe noi și pe ceilalți;

– să dezvoltăm relații mai profunde;

– să cultivăm înțelepciunea practică pentru a trăi o viață cu scop, sens și autenticitate.

Copiii își exprimă emoțiile într-un mod mai exploziv și mai primitiv. De aceea, este important să-i învățăm cum să-și canalizeze emoțiile  pentru a dezvolta un comportament acceptabil din punct de vedere social.

Când ar trebui să înceapă educația emoțională?

Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Cu toate acestea, ține cont de vârsta copiilor tăi pentru a-ți adapta lecțiile la abilitățile lor. A explica copiilor despre emoții necesită atenție, dăruire, răbdare și perseverență.

Un moment înțelept pentru a pune bazele acestui subiect important poate fi vârsta de 2 ani.

Copiii sunt ca niște bureți, ca urmare, ei absorb ideile, experiențele și comportamentele cu ușurință. Capacitatea lor de a asimila informații este impresionantă . Este important să profităm de această etapă.

Tipuri de educație emoțională la copii

Învățarea asociativă constă în obținerea de asocieri care asigură rememorarea unor detalii particulare.

Învățarea cognitivă constă în procesarea informațiilor prin raționament, permițând stocarea acesteia cu ușurință.

Beneficiile educației emoționale

Favorizează o atitudine pozitivă

Îi învață să-și dezvolte rezistența

Îi ajută să descrie în cuvinte emoțiile

Îmbunătățește încrederea în sine

Dezvoltă capacitatea de cooperare și de soluționare a conflictelor

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Gestionarea supraîncărcărcării emoționale

Starea de supraîncărcare survine atunci când nu mai poți gândi rațional, nu mai poți gestiona emoțiile sau nu mai ai încredere în tine însuți pentru a purta conversații cu ceilalți.

Dezvoltarea emoțională a unui copil începe din primele zile ale vieții. Bebelușii comunică plângând pentru că nu pot vorbi. Cu timpul, ei învață să folosească expresiile faciale și limbajul corpului pentru a comunica.

Fiecare etapă a dezvoltării unui copil va aduce noi provocări și recompense. Poate fi greu de determinat dacă comportamentul este legat de contextul în care se află sau dacă există o nevoie emoțională nesatisfăcută.

După  vârsta de 3 ani, copilul intră într-o lume a fanteziei și a imaginației. Acest lucru îl va ajuta să exploreze și mai multe emoții.

Până la vârsta de 5 ani, copilul  va putea experimenta majoritatea emoțiilor, dar le va exprima  într-un mod diferit față de adulți.

Fiecare copil are nevoi și moduri diferite de a comunica, dar există modalități generale de gestionare a supraîncărcării emoționale.

Iată 3 dintre ele:

  • Lăudați comportamentul bun!
  • Deviați-le atenția de la o situație supărătoare la una pozitivă.
  • Învățați să renunțați la controlul complet.

Ce fac copiii supraîncărcați emoțional:  mint;  exagerează; se învinovățesc; au izbucniri comportamentale: lovesc cu pumnul, cu piciorul, țipă; se închid în ei

Ce fac adulții supraîncărcați emoțional: dau pedepse extreme; refuză să asculte; țipă; amenință; manipulează

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

***Referințe: ”Cartea copilului supraîncărcat emoțional”, de Allison Edwards- editura Niculescu

Categorii
Parenting

Să-i ajutăm pe copii să-și exprime și să-și identifice emoțiile!

Copiii experimentează emoții complexe la fel ca adulții. Ei devin frustrați, entuziasmați, nervoși, triști, geloși, speriați, îngrijorați, supărați și jenați.

Copiii mici nu au un vocabular cu care să exprime ce simt. Ei își manifestă emoțiile  prin expresii faciale, prin comportament și prin joc. Uneori se pot manifesta în moduri nepotrivite sau problematice.

Din momentul în care copiii se nasc, încep să dobândească abilitățile emoționale de care au nevoie pentru a-și identifica, exprima și gestiona emoțiile. Ei învață cum să facă acest lucru prin interacțiunile lor sociale și prin relațiile cu oamenii semnificativi din viața lor, cum ar fi părinții, bunicii și îngrijitorii.

Copiilor trebuie să li se arate cum să-și gestioneze sentimentele în moduri pozitive și constructive.

A-ți identifica emoțiile și a învăța cum să le gestionezi este una dintre cele mai importante abilități. ” – Shahana Knight, expert în sănătatea mintală a copiilor

Mulți părinți au așteptări de la copii când vine vorba despre dezvăluirea emoțiilor într-un mod sănătos. Cu toate acestea, primul pas în a face față emoțiilor este acela de a le identifica.

Când ne familiarizăm copiii cu limbajul emoțional, aceștia sunt mai capabili să identifice emoția cu care se confruntă. Odată ce copiii își pot identifica emoțiile, ei încep să-și dezvolte conștiința de sine în jurul aspectelor care îi liniștesc.

Lucrul cu emoțiile reprezintă piatra de temelie a sănătății mintale. Dacă exprimarea emoțiilor devine o rutină, este mai puțin probabil să se ajungă la modele negative de coping (**engl. ”cope” = a face față) care conduc la anxietate, depresie și alte probleme de sănătate mintală.

Când ne susținem copiii în dobândirea abilităților de a-și identifica și exprima emoțiile, contribuim nu numai la sănătatea lor mintală pe termen lung, ci și la starea de sănătate generală.

Modalități prin care putem să ne ajutăm copiii să învețe să-și exprime și să-și identifice emoțiile:

  • Uneori, sentimentele pot fi greu de identificat, de aceea este necesar să ne conectăm la sentimentele copiilor privind limbajul corpului, ascultând ceea ce spun și observându-le comportamentul;
  • În spatele comportamentului se află un sentiment. Este util să încercăm să înțelegem sensul și sentimentul din spatele comportamentului;
  • Să îi ajutăm să-și numească emoțiile dându-le o etichetă. Numirea emoțiilor este primul pas în a-i ajuta pe copii să învețe să le identifice. Numirea emoțiilor permite dezvoltarea unui vocabular emoțional;
  • Să identificăm împreună cu copiii emoțiile celorlalți. Desenele animate sau cărțile ilustrate îi ajută să învețe cum să recunoască emoțiile personajelor prin expresiile lor faciale;
  • Să le arătăm copiilor cum ne simțim în diferite situații și cum facem față emoțiilor;
  • Să lăudăm copiii când vorbesc despre emoțiile lor și când le exprimă într-un mod adecvat;
  • Să rămânem prezenți și să rezistăm nevoii de a face să dispară emoțiile dificile ale copilului. Când emoțiile sunt minimalizate sau respinse, ele vor fi adesea exprimate în moduri nesănătoase.

Cunoașterea emoțiilor dezvoltă inteligența emoțională!

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

*** Recomandări de lectură:

  1. ”Ajută-ți copilul să-și gestioneze mai bine emoțiile. Înțelege-l! Fii alături de el! Sfătuiește-l”, de Laura Caldironi- editura Litera
  2. ”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”,  de Gary Chapman, Ross Campbell – editura Curtea Veche Publishing
  • Pachet flashcarduri- ”Dezvoltare personală: rutine și emoții” / categorie de vârstă 3 ani + , editura Gama

Categorii
Parenting

Să îl cunoaștem pe copil separându-l de problemele de comportament

În același mod în care un adult poate trece printr-o depresie după ce a părăsit o relație sau și-a schimbat locul de muncă, copiii trec în mod constant prin schimbări psihologice, cât și emoționale, pe măsură ce cresc.

Psihologul Eric Erickson  a descoperit următoarele etape ale dezvoltării psihosociale :

–  de la naştere la 1 an:  perioadă caracterizată prin încredere/ neîncredere

– 1-3 ani (copilăria mică): autonomie/ îndoială, rușine

– 6-12 ani (copilăria mare): competență/ inferioritate

– 12-20 ani (adolescența): identitate de sine / confuzie de rol

– 20- 30/35 ani (tânărul adult): dragoste/ tendința spre retragere socială

– 35-65 ani (adultul): productivitate/ stagnare

– stadiul bătrâneţii (peste 65 de ani) caracterizat de criză: integritate psihică/ disperare

Majoritatea etapelor de dezvoltare psihosocială se petrec din copilărie până în adolescență. Există modificări specifice de dezvoltare prin care trece fiecare copil.

Copilăria timpurie solicită dobândirea autonomiei și a sentimentelor de rușine și îndoială. Odată ce ajung la grădiniță, copiii sunt captivi între inițiativă și vinovăție, mai ales atunci când fac ceva greșit. Odată ce au intrat în școala primară, ei regăsesc sentimentul competenței în ceea ce fac și încercă totodată să nu se simtă inferiori colegilor lor. Când ajung la adolescență caută să-și găsească propria identitate. Ei se confruntă adesea cu ceea ce se numește confuzie de rol, încercând să definească cine sunt în mintea lor și în societate.

Avem așteptări mari de la copii. Vrem ca ei să înțeleagă consecințele din lumea reală. Vrem să anticipeze modul în care vom acționa la comportamentul lor. Vrem să înțeleagă ce efect are comportamentul lor asupra celorlalți. Trebuie însă să fim atenți la modul în care interacționăm cu copiii.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care îl putem oferi copiilor în perioada copilăriei timpurii este încrederea în sine.

Copiii pot învăța să aibă încredere în propria capacitate de a lua decizii dacă noi renunțăm la dorința de a deține controlul în fiecare moment.

Experții în psihologia copilului de la Universitățile din Oxford și Pittsburgh spun că termenul de „tulburare” ar trebui folosit cu prudență pentru copiii cu vârste până la 5 ani și pun la îndoială validitatea acestuia. Profesorii Frances Gardner și Daniel S. Shaw spun că există dovezi limitate care să demonstreze că problemele preșcolare indică la rândul lor probleme în viața adultă sau că problemele de comportament sunt dovezi ale unei adevărate tulburări. „Există îngrijorări cu privire la distingerea comportamentului normal de cel anormal în schimbările determinate de dezvoltarea rapidă”, consideră ei.

Cel mai probabil copilul mic se confruntă cu o problemă temporară de comportament și/sau emoțională. Multe dintre acestea dispar cu timpul, dar necesită răbdarea și înțelegerea părinților.

Părinții joacă un rol crucial în tratarea problemelor comportamentale din copilăria timpurie.

Când vorbim despre stiluri parentale, există patru tipuri principale:

– Autoritar: reguli stricte, fără compromisuri și fără aport din partea copiilor;

– Democratic: reguli stricte, dar părinții sunt dispuși să asculte și să coopereze cu copiii lor;

– Permisiv: puține reguli și puține cerințe impuse. În această casă nu există multă disciplină, iar părinții își asumă de obicei rolul de prieten; 

– Neimplicat: fără reguli și foarte puțină interacțiune. Acești părinți sunt detașați și pot respinge sau neglija copiii.

***

Două dintre problemele de comportament cu care se confruntă părinții în perioada copilăriei timpurii sunt încăpățânarea și capriciile copilului.

Cu toții preferăm soluțiile în locul sfaturilor, de aceea ofer mai jos posibile soluții la aceste două probleme.

1.     ÎNCĂPĂȚÂNAREA – tendința de a nu ceda și a obține ceea ce dorește prin supărare și confruntare.

Cauza: dereglarea relațiilor interpersonale dintre părinți și copil; incapacitatea de a susține copilul într-o situație dificilă; ignorarea intereselor și necesităților copilului; afirmarea autorității părintești prin forță.  

Soluția: manifestați fermitate și perseverență fără a vă supăra sau irita; nu înjosiți copilul; nu folosiți constrângerile; controlați-vă emoțiile și acțiunile proprii; amânați rezolvarea problemelor controversate.

2.     CAPRICIILE sau CRIZELE DE NERVI – stare neobișnuită manifestată prin plâns, țipăt, contorsionări violente ale corpului, încercări de a lovi, aruncarea obiectelor, trântirea ușii, supărare.  

Cauza: cuvinte spuse imprudent de către membrii familiei; lipsa exigenței din partea adulților; reacția negativă a părintelui față de capriciu; dragostea părintească excesivă; îndeplinirea tuturor dorințelor copilului de către adulți; metodă eficace de a obține ce vrea; manifestarea protestului în situația reprimării nemotivate de către adulți a independenței și inițiativei copilului; supraexcitarea sistemului nervos al copilului.    

Soluția: sustrageți atenția copilului de la sursa capriciului prin cererea de a părăsi încăperea sau prin mângâiere; dacă nu vrea, ieșiți voi; comportați-vă calm când copilul devine capricios; nu cedați niciodată; evitați amenințările, reproșurile, pedepsele. Discutați calm cu copilul după ce s-a liniștit; fiți moderat de exigenți; învățați copilul să accepte refuzul, astfel formând deprinderea de a ține cont de părerea și interesele altora; arătați-i cât de mult îl iubiți.

***

Recomandare de lectură:

”Cum să educăm copiii mici cu respect și blândețe” de Janet Lansbury, editura Univers, anul apariției 2020

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com

** Foto credit: Mihaela Petre