Categorii
Psihologie

Psihologia secretelor

Secretele sunt de o varietate pe care rar o conștientizăm. Cercetările arată că aproape fiecare dintre noi are ceva de ascuns. Oricine crede că nu are secrete înseamnă că nu este sincer sau îi lipsește conștiința de sine. Fiecare își creează un loc pentru secrete în mintea sa. Există o vigilență constantă în păstrarea secretelor. Așa se face că secretele au un parteneriat cu suspiciunea și paranoia. Dacă porți un mare secret, în esență, ești mereu în alertă pentru a nu-l dezvălui.

Deși oamenii doresc adesea să împărtășească vești bune de îndată ce le află, un studiu publicat de Asociația Americană de Psihologie a descoperit că păstrarea veștilor bune în secret înainte de a le spune altcuiva ar putea face oamenii să se simtă mai energici și mai vii.

Psihologul Michael Slepian, profesor la Columbia Business School, și colegii săi au realizat o serie de studii pentru a schița liniile de bază ale secretului, concentrându-se mai întâi pe secretele pe care oamenii le păstrează. Ei au identificat 38 de categorii comune de secrete pe care oamenii le păstrează despre ei înșiși, de la infidelitate și comportament ilegal, până la sarcină și surprize planificate pentru alții. „Aproximativ 97% dintre oameni au un secret în cel puțin una dintre aceste categorii, iar o persoană obișnuită păstrează secrete în 13 dintre aceste categorii.”, a declarat Michael Slepian, citat de Asociația Americană de Psihologie.

A trăi cu secrete poate duce la anxietate și suferință. Uneori, păstrăm secretele din obișnuință și nu neapărat pentru că ne pot strica relațiile.

Secretul poate apărea din frică. S-ar putea să nu-ți dai seama că frica îți determină nevoia de a avea secrete.

S-ar putea să-ți fie frică de respingere, pierdere, de a nu fi suficient de bun, iar această frică te împiedică să fii deschis și sincer cu oamenii de care îți pasă. Dacă descoperi că păstrezi continuu secrete față de oamenii de care îți pasă, probabil că ai o frică emoțională adânc înrădăcinată care te reține.

Păstrarea secretelor are propria sa povară emoțională. Pe lângă anxietate, stres, singurătate, păstrarea secretelor duce și la supraîncărcare cognitivă – atunci când un individ nu împărtășește lucruri cu alți oameni rămâne ca o preocupare suplimentară în gândurile sale.

Cercetările au descoperit că păstrarea secretelor într-o relație are ca rezultat o scădere a satisfacției și a bunăstării relației. Sănătatea fizică și mintală sunt direct afectate. Când cineva păstrează un secret, acesta devine adesea o povară grea și creează o barieră. Această distanță emoțională poate duce la sentimente de izolare, chiar și atunci când ești în compania persoanei de care îți pasă.

Secretele mari pot dăuna unei relații, dar se dovedește că păstrarea unor mici secrete poate aduce beneficii unei relații. Dacă păstrați secrete, este esențial să evaluați de ce și dacă acest lucru vă dăunează relației.

Categorii
Psihologie

Atacul de panică

În cadrul tulburărilor de anxietate atacul de panică se evidențiază ca un tip particular de frică. DSM-5 (Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) precizează că ”atacul de panică este caracterizat de teamă sau disconfort care cresc rapid în intensitate, ating un vârf în câteva minute și sunt însoțite de simptome somatice și/ sau cognitive”.

Atacul de panică poate fi înspăimântător. Când apare avem senzația că ne pierdem controlul, că facem infarct sau că suntem pe punctul de a muri. Mulți oameni au doar unul sau două atacuri de panică în viața lor. 

Problema dispare atunci când o situație stresantă se termină. Dar dacă avem atacuri de panică recurente, neașteptate și petrecem perioade lungi cu teama constantă că un alt atac de panică va apărea, este posibil să avem o afecțiune numită tulburare de panică.

Dacă cel puțin unul dintre atacurile de panică a fost urmat timp de cel puțin o lună de grija persistentă că va apărea un nou atac de panică, dacă a fost urmat de evitarea activităților fizice și a situatiilor  necunoscute, atunci este posibil să suferim de tulburare de panică.

Deși atacul de panică în sine nu pune viața în pericol, el ne poate afecta în mod semnificativ calitatea vieții.

Printre simptome se numără: bătăi accelerate ale inimii; senzație de leșin; transpiraţie; greaţă; dureri în piept; dificultăți de respirație; tremur; bufeuri; frisoane;  senzație de sufocare; ameţeală; senzație de gură uscată; un sentiment de teamă sau frică de a muri; furnicături la nivelul degetelor.

Este important să fim conștienți de faptul că majoritatea acestor simptome pot fi, de asemenea, simptome ale altor afecțiuni sau probleme, așa că probabil nu avem întotdeauna un atac de panică. De exemplu, este posibil să avem bătăi accelerate ale inimii în cazul unor probleme cu tensiunea arterială.

Majoritatea atacurilor de panică durează între 5 și 20 de minute.  Există și cazuri în care pot dura până la o oră.

O situație specială este atacul de panică nocturn, adică trezirea din somn în stare de panică.

Când avem de-a face cu un atac de panică, primul lucru pe care trebuie să îl știm este că atacul de panică nu este periculos din punct de vedere fizic, deși se poate simți așa, nu vom muri din cauza unui atac de panică.

Dacă atacurile de panică se datorează anxietății, opțiunile de gestionare pot include: terapie cognitiv-comportamentală, tehnici de management al stresului, tehnici de relaxare.

Cum să facem față unui atac de panică

–  Este important să nu lăsăm teama de atacuri de panică să ne controleze.

–  Să continuăm să fim activi. Dacă este posibil, să încercăm să rămânem în situația care ne-a declanșat atacul de panică până când anxietatea dispare.

– Să ne confruntăm frica. Dacă nu fugim de ea, ne dăm șansa de a descoperi că nimic rău nu se va întâmpla.

– Să ne concentrăm pe vizualizarea imaginilor pozitive, pașnice și relaxante.

– Să ne amintim că viața nu ne este în pericol.


Două exerciții simple care pot ajuta în caz de atac de panică:

1.      Exercițiul de respirație

Ne poate fi util să inspirăm cât de încet, profund și ușor putem, pe nas. Expirăm încet, profund și ușor pe gură. Închidem ochii și ne concentrăm pe respirație.

Unii oameni consideră că le este mai ușor să practice acest exercițiu de respirașie conștientă dacă numără în gând de la 1 la 5 pentru fiecare inspirare și fiecare expirare.

2.      Tehnica 5-4-3-2-1

Este o tehnică de calmare, simplă, dar eficientă pentru a ne recăpăta controlul asupra minții și a ne readuce în prezent.

Această tehnică încorporează toate cele 5 simțuri pentru a ne ajuta să ne amintim ce ne spun simțurile despre lumea înconjurătoare. Poate fi practicată oriunde ne-am afla și oricând ne simțim anxioși sau copleșiți.

Această tehnică NU este o magie care face să dispară toate problemele sau care distrage atenția unei minți hiperactive, însă ea ne poate ajuta să întrerupem tiparele nesănătoase de gândire.

Acest exercițiu în 5 pași necesită 60 de secunde.

– Văz: Privim în jur și identificăm 5 lucruri. De exemplu: ”văd laptopul, văd cana”.

– Tactil (pipăit): Atingem 4 lucruri din jurul nostru pentru a le simți textura. De exemplu: ”simt podeaua, simt telefonul”.

– Auz: Ascultăm 3 sunete din jurul nostru. Ar putea fi sunetul traficului sau  ticăitul ceasului. Ori ne putem reaminti 3 sunete care ne plac și spunem ”aud sunetul ploii, aud sunetul mării”.

 – Miros: Mirosim 2 lucruri din jur. De exemplu: ”miros părul, miros bluza”. Sau ne putem aminti două dintre mirosurile preferate și ne gândim la ele.

– Gust: Gustăm 1 aliment pe care îl avem în preajmă. Dacă nu avem nimic de mâncare în acel moment, ne putem gândi la un aliment care ne place. De exemplu, putem spune: ”gust un măr”.

 
După un atac de panică

– Este important să ne gândim la propria îngrijire, să fim atenți ce are nevoie corpul nostru după un atac de panică. De exemplu, am putea avea nevoie să ne odihnim, să mâncăm sau să bem apă.

–  Este util să spunem cuiva în care avem încredere că am avut un atac de panică.


Important!

Specialistul în sănătate mintală (psihiatru sau psiholog clinician)  poate efectua o evaluare și ne poate ajuta să gestionăm cât mai corect simptomele.

Categorii
Psihologie

Iertarea – subiect psihologic, social și biologic

Iertarea nu înseamnă doar să accepți ce s-a întâmplat sau să încetezi să fii supărat. Mai degrabă, iertarea implică o transformare voluntară a sentimentelor, atitudinilor și comportamentului tău, astfel încât să nu mai fii dominat de resentimente și să poți exprima compasiune, generozitate sau altele asemenea față de persoana care ți-a greșit. Iertarea este considerată un proces important în psihoterapie sau consiliere (adaptare – Dicționarul de psihologie APA- Asociația Americană de Psihologie).

„Iertarea este un subiect psihologic, social și biologic. Este adevărata conexiune minte-corp”. – Loren Toussaint, PhD, profesor de psihologie la Luther College, din Decorah, Iowa.

Cercetările lui Toussaint au arătat că pentru oamenii religioși rugăciunea poate stimula iertarea. El și colegii săi au studiat americani și indieni din medii creștine, hinduse și musulmane. Ei au descoperit că cei care au rostit o scurtă rugăciune pentru partenerul lor au fost mai reținuți în fața unor afirmații precum „Când partenerul meu îmi greșește, fac ceva pentru a răspunde la fel” (International Journal of Psychology , 2015).

Există mai multe tipuri de iertare

Iertarea divină este iertarea lui Dumnezeu sau a unei Puteri Superioare.

Iertarea de sine se referă la experiența auto-condamnării și la capacitatea de a o ușura.

De ce este atât de dificilă iertarea de sine?

Greșelile sunt în strânsă legătură cu convingerile fundamentale despre noi înșine, cum ar fi „Întotdeauna spun lucruri greșite”. Iertarea de sine cere ca astfel de credințe să fie identificate și abordate.

Iertarea celorlalți presupune să fi fost jignit sau nedreptățit.

În timp ce încă există dezbateri în teologie, filozofie și științe umaniste despre ce este iertarea, științele sociale au căzut la o înțelegere. Iertarea celorlalți vine în două moduri care sunt separate, nu neapărat conectate între ele. Iertarea decizională este o intenție comportamentală de a nu căuta răzbunare și de a trata vinovatul ca pe o persoană valoroasă. Iertarea emoțională este înlocuirea emoțiilor negative legate de acea persoană cu emoții pozitive orientate spre ea, cum ar fi empatia, compasiunea sau iubirea.

Iertarea decizională și emoțională sunt experiențe interne, nu experiențe sociale.

În viața de familie, iertarea are un rol important în menținerea independenței și a relațiilor dintre membrii familiei. S-a demonstrat că iertarea în cadrul familiilor crește funcționarea pozitivă a familiei, în timp ce lipsa iertării face opusul. Soții care se pot ierta unul pe altul creează relații îmbunătățite nu numai unul cu celălalt, ci și cu copiii lor.

Contexte ale iertării

Există trei contexte pentru iertare. Ele sunt: (1) iertarea altei persoane, (2) iertarea de sine și (3) iertarea situației sau circumstanței.

Iertarea promovează continuitatea relațiilor interpersonale prin repararea rănilor și abaterilor inevitabile care apar în interacțiunea socială.

Etapele iertării

Oamenii par să treacă prin aproximativ cinci etape previzibile în timp ce se confruntă cu problemele care le blochează renunțarea la resentimente și trecerea mai departe. Aceste etape pot fi repetate, alternate sau depășite.

• Trezirea: realizăm că avem o problemă care ține de propriul nostru fel de a fi.

• Mânie/Resentimente: Resentimente, accese de furie, adesea din cauza durerii nerezolvate.

• Tristețe/Rănire: Sentimente variind de la tristețe la disperare, care sunt adesea blocate de frică și sunt dureros de trăit.

• Integrare/Acceptare/Renunțare: După ce am simțit sentimentele renegate sau nedorite – învățăm din ele și avem noi perspective; creștem.

• Reinvestire: reinvestirea a eliberat energie în viață și relații în mod conștient și deliberat.

Adevăratul sens al iertării este să decidem intenționat să renunțăm la furie și resentimente și să simțim empatie și compasiune.

Iertarea poate ajuta la reducerea depresiei, anxietății și a unor tulburări psihice.

***

Exercițiu/ vizualizare:

Iertare = Eliberare

„Te iert și te eliberez. Sunt liber(ă) și  tu ești liber( ă)”.

 „Iartă-mă și eliberează-mă. Mulțumesc. „

 ”Îi iert pe toți cei care mi-au greșit în trecut. Mă iert pe mine însămi/ însumi.”

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Psihologie

Rolul muzicii în dezvoltarea copiilor

Pentru a folosi muzica în dezvoltarea timpurie a copilului trebuie să avem o imagine de bază a modului în care se petrece această etapă. Dezvoltarea timpurie a copilului poate fi descrisă în funcție de cinci aspecte:

Social/ Emoțional:  Copiii au nevoie de siguranță fizică și emoțională. Ei trebuie să simtă că sunt iubiți.

Comunicare/ Limbă:  Copiilor trebuie să li se vorbească, de la naștere și chiar înainte. De asemenea, trebuie să fie ascultați.

Autoajutor/ Adaptare:  Copiii au nevoie să exerseze și să aibă experiențe reale pentru a-și spori încrederea în ei. Este esențial ca ei să învețe să fie independenți în stadiile cheie de dezvoltare. 

Abilități fizice/ motorii : Maria Montessori a spus că „Joaca este munca copilului”. Jocul este vital pentru dezvoltarea creierului și a abilităților motorii și s-a dovedit că îi face pe copii mai inteligenți. Joaca este munca lor și trebuie să-i lăsăm să lucreze.  

Cognitiv: Aceast aspect presupune capacitatea copilului de gândire critică și de rezolvare a problemelor. Abilitățile intelectuale și mentale sunt învățate și hrănite prin experiență. Copiii mici sunt ca niște bureți, ei absorb totul, cu cât sunt expuși mai mult, cu atât se dezvoltă mai mult.

Efectele muzicii asupra dezvoltării limbajului pot fi observate în activitatea cerebrală

Studiile  au indicat că muzica dezvoltă partea stângă a creierului despre care se știe că este implicată în procesarea limbajului și că poate conecta circuitele creierului în moduri specifice.

În anii 1990 cercetările au sugerat că ascultarea muzicii clasice i-ar face pe bebeluși mai inteligenți. Se pare că există ceva adevăr în acest fenomen, care uneori este numit „efectul Mozart”.

Muzica poate liniști bebelușii și copiii mici, oferind creierului lor șansa de a lucra cu sunetele, care sunt, în esență, materiile prime ale limbajului.

Îi ajută să-și dezvolte vorbirea. Așa cum bebelușii bâlbâie în timp ce încearcă să învețe cuvinte, ei pot îngâna muzica, testându-și, de fapt, capacitatea de a reproduce muzica pe care o aud. Această experiență îi ajută pe bebeluși să-și tonifice mușchii de care au nevoie pentru a vorbi și pentru a cânta.

Îmbunătățește abilitățile motorii. Muzica stimulează experiența senzorială a bebelușului și-i oferă o modalitate de a-și exersa abilitățile motorii, mișcându-se în ritm, de exemplu.

Muzica poate întări legăturile părinte-copil. Când un părinte cântă sau se mișcă în ritmul muzicii împreună cu un copil, creierele celor doi eliberează oxitocină, un hormon de legătură care oferă un sentiment de pace și bunăstare.

Recomandări:

✔️ Șezătoare muzicală cu Claudia

 Detalii: https://www.facebook.com/SezatoareaMuzicala

✔️ Atelierele Bubu- Atelierul de Muzică, la Opera Comică pentru Copii

✔️ Atelierele Emei- ”Magia sunetelor”

Categorii
Psihologie

Efectele muzicii asupra creierului

Mulți oameni ascultă muzică în timp ce lucrează, fac exerciții la sală sau pur și simplu se relaxează. Dar care sunt efectele muzicii asupra creierului?

Pe lângă eliberarea hormonului dopamină, știința a arătat că ascultarea muzicii poate stimula funcția cognitivă, poate ameliora simptomele de anxietate și stres și ne poate ajuta să rămânem concentrați.

De câte ori ți-ai amintit versurile unei melodii, dar nu ai putut să-ți amintești ce ai făcut în weekend? Într-un studiu din 2008, publicat în revista ”Perception and Motor Skills”, cercetătorii au descoperit că ritmul cu sau fără acompaniament muzical poate „facilita amintirea textului”, adică ascultarea muzicii ne-ar putea ajuta să ne amintim informații.

Potrivit unei recenzii din 2017 publicată în jurnalul ”Frontiers in Psychology”, muzica poate fi benefică în reducerea simptomelor depresiei. În 26 din 28 de studii pe care cercetătorii le-au analizat, a existat o reducere semnificativă a nivelurilor de depresie la grupurile care au ascultat muzică, comparativ cu grupurile de control care nu au ascultat.

MUZICA

1. ÎNTĂREȘTE SISTEMUL IMUNITAR

2. AJUTĂ LA REPARAREA LEZIUNILOR CEREBRALE

3. TE FACE UN COMUNICATOR MAI BUN

Pentru o vreme, cercetătorii au crezut că muzica clasică a crescut activitatea creierului și i-a făcut pe ascultătorii săi mai inteligenți, fenomen numit efectul Mozart.

În studii mai recente, ei au descoperit că oamenii cu demență răspund mai bine la muzica pe care au ascultat-o în copilărie. Asta înseamnă că amintirile asociate cu muzica sunt amintiri emoționale, care nu se estompează niciodată.

Ce înseamnă MUZICOTERAPIE

Muzicoterapia implică ascultarea, redarea, compunerea sau interacțiunea cu muzica.

Este o terapie bazată pe dovezi științifice care ajută la o varietate de tulburări, inclusiv afecțiuni cardiace, depresie, autism, abuz de substanțe și boala Alzheimer. Poate ajuta la memorie, la scăderea tensiunii arteriale, la reducerea stresului, la îmbunătățirea stimei de sine și multe altele.

*** În România există Asociația Română de Muzicoterapie înființată de către pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu. https://www.muzicoterapie.com/

Recomandări de lectură:

1. ”Muzicoterapia receptivă” -Ioan-Bradu Iamandescu – Editura Grafoart

2. ”Creierul nostru muzical. De ce suntem fascinați de armoniile sonore” – Daniel J. Levitin – Editura Litera

3. ”Edgar Cayce: Muzicoterapia. Vindecarea nonverbală” – Dorothee Koechlin de Bizemont- Editura Prestige

Categorii
Psihologie

Exerciții pentru combaterea gândirii anxioase

Un creier tânăr se dezvoltă cel mai bine când copilul primește multă dragoste și afecțiune și când mai multe circuite diferite din creier sunt activate simultan.

Lawrence Cohen, psiholog specializat în jocul copiilor, terapia prin joc și parentaj, recomandă diferite abordări pentru a stimula mai multe arii din creier.

Joacă-te împreună cu copilul tău pentru a combate gândirea anxioasă!

1. Abordarea senzorială.

Priviți în jur și găsiți 5 lucruri verzi, cât de repede puteți. Închideți ochii și observați cum se simt hainele sau aerul pe piele. Observați ce se află sub picioarele voastre. Țineți un cub de gheață în mână, jucați-vă cu noroiul sau atingeți texturi cât mai diferite cu putință.

Rezultatul va fi activarea instantanee a circuitelor senzoriale din creier.

2. Abordarea fizică

Aleargați sau jucați-vă prin casă.

3. Abordarea matematică

Faceți exerciții de aritmetică ( doar dacă matematica nu crește anxietatea copilului).

4. Abordarea apropierii

Cuibăriți-vă și lăsați-vă strânși în brațe.

Referințe: Lawrence Cohen, Rețete împotriva îngrijorării. O abordare prin joc a anxietății și fricii copiiilor, editura Trei

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Psihologie

Trei femei influente în psihologie

Multe femei au adus contribuții importante la dezvoltarea timpurie a psihologiei ca știință. În timp ce femeile constituiau odată o minoritate în psihologie, astăzi femeile reprezintă 75% dintre studenții absolvenți de psihologie.

1. Anna Freud

Psihanalistă renumită ca tatăl ei, Anna Freud a fost fondatoarea psihologiei psihanalitice a copilului și a conceptului de mecanisme de apărare. Ea a studiat dificultățile cu care se confruntă copiii care sunt defavorizați din punct de vedere emoțional.

Realizari majore

A extins domeniul psihologiei copilului

A dezvoltat conceptul de mecanisme de apărare

2. Mary Ainsworth

Este una dintre cele mai cunoscute figuri din psihologia secolului XX. Ea a fost în spatele cercetărilor inovatoare privind dezvoltarea copilului, concentrându-se pe relațiile dintre copii și îngrijitorii lor.

Realizari majore

A contribuit la înțelegerea stilurilor de atașament

3. Melanie Klein

Lucrarea lui Melanie Klein în psihanaliza la începutul secolului al XX-lea a fost revoluționară, ducând la practica utilizării terapiei prin joc pentru a-i ajuta pe copii să-și exprime sentimentele, anxietățile și experiențele inconștiente în mod natural.

Realizari majore

A adus contribuții majore în domeniul terapiei prin joc

A descoperit că copiii comunică prin joacă

Categorii
Psihologie

Ce înseamnă o familie funcțională

Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, o familie funcțională:

✔️ Petrece timpul împreună: pot să se distreze împreună în ciuda stresului și responsabilităților zilnice.

✔️Definește clar regulile și rolurile: în cea mai mare parte, fiecare membru al familiei respectă regulile. Dar o caracteristică crucială a unei familii funcționale este că regulile sunt flexibile și se pot schimba pe măsură ce membrii familiei cresc și se transformă. O parte din aceste reguli stabilite spune că există limite. De exemplu, copiii nu sunt aduși în conflicte între părinți. Părinții nu încearcă să se comporte precum colegii copiilor lor.

✔️Se respectă reciproc: adulții sunt respectați ca persoane responsabile, iar copiii sunt respectați ca indivizi cu propriile lor personalități și dorințe. Fiecare copil este tratat în mod egal, iar frații nu sunt determinați să concureze unul împotriva celuilalt pentru dragostea părinților lor.

✔️Într-o familie funcțională nu există abuz și neglijare: părinții au grijă de copiii lor, iar copiii nu trebuie să își asume responsabilități de adulți. Fiecare membru al familiei se simte în siguranță, iar casa este lipsită de violență (atât fizică, cât și psihologică).

✔️Se angajează într-un conflict sănătos: conflictul este permis într-o familie funcțională. Când cineva nu este de acord, i se permite să-și exprime furia (în moduri sănătoase). Nimănui nu îi este rușine pentru că a experimentat un conflict sau o emoție adecvată.

✔️Celebrează diferențele individuale: membrii familiei sunt încurajați să aibă propriile sentimente. Familia se poate schimba – inclusiv părinții și copiii – fără ca nimeni să se supăre. Fiecare persoană este liberă să lupte pentru obiectivele sale individuale și să-și exprime nevoile.

***

Referințe:

https://thebehaviourinstitute-com

https://psychcentral.com/

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com  sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Psihologie

Cum să ne detașăm de sentimentul de rușine

Indiferent dacă rușinea provine din interior sau din exterior, ea se poate dezvolta ca răspuns la o serie de greșeli, defecte sau neajunsuri PERCEPUTE. Unii cercetători vorbesc despre rușine corporală, rușine comportamentală și rușine caracterologică.

Rușinea corporală include rușinea despre greutate, forma corpului, atributele fizice și alte aspecte ce țin de fizic.

Rușinea comportamentală include rușinea experimentată despre lucrurile pe care oamenii le-au spus sau făcut sau chiar despre lucruri pe care nu le-au spus sau le-au făcut.

Rușinea caracterologică descrie rușinea față de un aspect al personalității, defect sau slăbiciune.

5 moduri în care poți depăși rușinea

1. Acceptă rușinea și urmărește senzația

Respingerea și lupta pentru a scăpa de rușine necesită mult timp și energie și, de obicei, nu produce rezultate de durată. Acceptă emoția și fii dispus să o lași să-și urmeze cursul.

2. Învață practici de relaxare

Este important să nu fii absorbit de gândurile și poveștile negative și critice asociate cu rușinea, deoarece aceste tipuri de gânduri oferă combustibil pentru rușine și o pot face mai intensă și mai durabilă. Tehnicile de mindfulness, cum ar fi atragerea atenției asupra momentului prezent, concentrare pe respirație, pe unul sau mai multe dintre cele cinci simțuri, sau chiar dedicarea deplină a atenției și energiei asupra unei sarcini, pot fi utile în reducerea rușinii.

3. Fii vulnerabil cu cei în care ai încredere

Deoarece rușinea implică adesea frici de respingere, a fi deschis, cinstit și vulnerabil cu oamenii poate oferi o experiență emoțională vindecatoare. A fi vulnerabil previne apariția rușinii în interior și, de asemenea, îi ajută pe oameni să se simtă mai puțin singuri.

4. Practică autocompasiunea

Compasiunea de sine îi învață pe oameni să fie mai buni și să se accepte mai mult pe ei înșiși. Compasiunea de sine presupune întreruperea vocii criticului interior și menținerea unei convorbiri pozitive cu sine.

5. Concentrează-te pe ceea ce poți face în prezent

Când apare rușinea în situații în care este nevoie de a repara, de a rezolva sau de a găsi o soluție la o problemă, este mai productiv să ne gândim la ceea ce se poate face și ar trebui făcut în prezent decât la ceea ce s-a întâmplat deja.

Brené Brown cercetează rușinea de mai bine de două decenii.

Munca ei a condus la următoarea definiție esențială a rușinii.

„Rușinea este sentimentul sau experiența intens dureroasă de a crede că suntem viciați și, prin urmare, nedemni de iubire, apartenență și conexiune.”

Autoarea conturează cei trei piloni ai rușinii:

1. Cu toții trăim rușine. Este universal. Este o emoție primitivă împărtășită de toată lumea, cu excepția cazului în care le lipsește complet empatia sau capacitatea de conectare umană.

2. Nu este ușor să vorbești despre rușine. Chiar și menționarea cuvântului „rușine” poate duce la o experiență a emoției și poate evoca un puternic sentiment de frică.

3. A vorbi despre rușine aduce un sentiment de control. Acest control ne oferă puterea de a ne depăși sentimentele și de a merge mai departe cu viața noastră.

Conform teoriei rezilienței rușinii (SRT) a lui Brené Brown putem învăța și dezvolta următoarele:

1. Capacitatea de a ne recunoaște experiențele de rușine.

2. Capacitatea de a trece prin rușine în mod constructiv, menținându-ne autenticitatea și crescând prin experiențele noastre.

3. Conexiuni mai puternice și mai semnificative cu oamenii din viața noastră.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Psihologie

Trei emoții dificile: tristețea, furia, frica

Emoțiile negative constante duc la creșterea nivelului de stres și pot afecta sănătatea fizică. Unii oameni se confruntă cu afecțiuni fizice, precum tulburări stomacale, migrene și insomnie, în timp ce alții suferă de un sistem imunitar slăbit care duce la răceli frecvente și gripă.

Deși nu există o baghetă magică care să schimbe emoțiile negative în unele pozitive, există modalități de a reduce intensitatea și durata emoțiilor.

🔴Nu încerca să oprești gândurile negative

Dacă ești obsedat de situația prin care treci, orice ai face, nu spune: „Trebuie să nu mă mai gândesc la asta!”.  Îngrijorarea ta se va agrava atunci când încerci să-ți controlezi gândurile.

🔴Numește Emoția pe care o simți

În loc să încerci să-ți închizi emoțiile negative, recunoaște-le și acceptă-le. Simplul act de identificare a emoției care stă la baza sentimentelor tale negative poate începe să-i scadă intensitatea.

De exemplu:

🟣 TRISTEȚEA- se manifestă prin ”nod în gât”, ochi umezi, plâns, retragere.

Tipul și severitatea tristeții pot varia în funcție de cauză și de modul în care faci față unor astfel de sentimente. Tristețea te poate determina să te angajezi în mecanisme de adaptare, cum ar fi evitarea altor persoane, auto-medicația și ruminarea  gândurilor negative. Astfel de comportamente pot accentua sentimentele de tristețe și pot prelungi durata emoției.

🟣 FURIA- se manifestă prin tensiune la nivel muscular, maxilar, prin țipăt, ceartă, luptă.

Furia poate fi o emoție deosebit de puternică caracterizată prin sentimente de ostilitate, agitație, frustrare. Asemenea fricii, furia poate juca un rol în răspunsul de ”luptă” sau ”fugă”.

Furia poate deveni o problemă atunci când este excesivă sau exprimată în moduri nesănătoase, periculoase sau dăunătoare pentru ceilalți. Furia necontrolată se poate transforma rapid în agresiune, abuz sau violență.

Furia a fost legată de bolile coronariene și diabetul. De asemenea, a fost legată de comportamente care prezintă riscuri pentru sănătate, cum ar fi conducerea agresivă, consumul de alcool și fumatul.

🟣 FRICA- se manifestă prin creșterea pulsului, tremurat, fugă, blocaj, luptă.

Mușchii tăi devin încordați, ritmul cardiac și respirația cresc, iar mintea ta devine mai alertă, pregătindu-ți corpul fie să fugă de pericol, fie să stea și să lupte. Frica este răspunsul emoțional la o amenințare imediată. De asemenea, poți dezvolta o reacție similară la amenințările anticipate sau chiar la gândurile despre potențiale pericole, iar aceasta este ceea ce se consideră a fi anxietate. Anxietatea socială, de exemplu, implică o teamă anticipată de situații sociale.

Cu timpul, frica netratată duce la boli de inimă, ulcer, atacuri de panică sau depresie.

Când gândurile negative te fac să te simți agitat și copleșit, respiră adânc. Practicarea respirației conștiente poate ajuta la reducerea răspunsului la stres și la calmarea gândurilor anxioase.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/