Comunicarea este schimbul de idei, informații și sentimente. Vorbitorul și ascultătorul trebuie să aibă o înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor, gesturilor, expresiilor, simbolurilor și contextului folosite în comunicare.
Ai învățat să comunici:
- ascultând și privind alte persoane;
- fiind învățat sau instruit;
- exersând și adaptând modalitatea și conținutul comunicării în funcție de răspunsurile pe care le-ai primit.
Este imposibil să nu comunicăm. Tăcerea nu implică și absența comunicării. Exprimarea atitudinilor și sentimentelor este constituită în proporție de 7% din cuvinte, 38% tonul vocii, 55% limbajul trupului.
Stiluri de comunicare
Stil de comunicare activ
Oamenii al căror stil de comunicare este activ tind să ia decizii pripite și să rezume lucrurile în grabă. Comunică într-un mod plin de energie, spontan și oportunist. Le place să se implice în discuții, indiferent de subiect. Nu agreează ezitările și întreruperile.
Stil de comunicare bazat pe stabilirea de conexiuni
Sunt prietenoși, abordabili și acceptă cu bucurie conversațiile. Dau dovadă de empatie și apreciere. Vorbesc din inimă, sunt influențați de propriile sentimente și emoții și își folosesc intuiția. Tind să fie subiectivi. Nu agreează conversațiile ce duc la conflicte.
Stil de comunicare bazat pe teoretizare
Persoanele care folosesc acest stil de comunicare tind să cugete în timpul unei conversații. Scopul lor este să obțină informații care îi vor ajuta să rezolve sau să descopere ceva ori care le îmbogățesc cunoștințele. Le place să vorbească despre teorii, idei strategii. Detestă să lase impresia că sunt proști, vor să pară capabili și competenți.
Stil de comunicare metodic
Preferă comunicarea practică și realistă. Le place să vadă lucrurile așternute în scris, astfel încât să aibă un punct de reper dpă care să se ghideze. Sunt curioși să vadă dacă alte persoane le urmează spusele întocmai și dacă pun în aplicare lucrurile respective.
Introvertiții sunt înclinați spre teoretizare, sunt motivați de lumea lor lăuntrică, în timp ce etravertiții au un stil de comunicare activ. Sunt puși în mișcare de lumea exterioară.
Se crede că orice persoană are atât o latură extravertită, cât și o latură introvertită, una dintre cele două fiind predominantă.
- Persoanelor ce se bazează pe auz le place să vorbească!
- Persoanele ce se bazează pe văz traduc în imagini ceea ce spun, aud și citesc.
- Persoanelor ce se bazează pe chinestezie le place să simtă, să atingă și să se miște.
Ce înseamnă comunicare asertivă
Asertivitatea este un comportament care tinde spre o finalitate de tip ”avantaj reciproc”, către un rezultat satisfăcător pentru ambele părți implicate.
Asertivitatea îți permite să-ți expui mai clar nevoile și să ceri ca ele să fie luate în seamă, dar îți impune, totodată, să fii atent și să ții seama de nevoile celorlalți.
Atunci când ne comportăm asertiv, punem nevoile proprii pe același loc cu ale celorlalți. Comportamentul asertiv presupune un sistem de atitudini și convingeri legate de modul în care vrei să fii tratat și în care îi tratezi pe ceilalți.
Asertivitatea este o atitudine și o stare de spirit care implică disponibilitatea de a fi flexibil, de a înțelege punctul de vedere al celorlalți și de a fi pregătit să asculți cu adevărat ce au de spus .
Este o atitudine mentală însoțită de o serie de convingeri despre sine și despre lumea înconjurătoare. Mare parte din ceea ce facem, spunem sau simțim, cât și modul în care acționăm se bazează pe valorile și convingerile noastre, îndeosebi pe cele despre noi înșine și despre ceilalți.
- Fiecare persoană are un mod unic de a comunica. Putem afla împreună care este stilul tău de a comunica și îl putem îmbunătăți.
*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com
*** Referințe:
- ”Cum să-ți dezvolți abilitățile de comunicare”, de Gill Hasson – editura Polirom
- ”Asertivitatea. Cum să rămâi ferm indiferent de situație”, de Conrad & Suzanne Potts – editura Trei