Categorii
Psihologie

Psihologia secretelor

Secretele sunt de o varietate pe care rar o conștientizăm. Cercetările arată că aproape fiecare dintre noi are ceva de ascuns. Oricine crede că nu are secrete înseamnă că nu este sincer sau îi lipsește conștiința de sine. Fiecare își creează un loc pentru secrete în mintea sa. Există o vigilență constantă în păstrarea secretelor. Așa se face că secretele au un parteneriat cu suspiciunea și paranoia. Dacă porți un mare secret, în esență, ești mereu în alertă pentru a nu-l dezvălui.

Deși oamenii doresc adesea să împărtășească vești bune de îndată ce le află, un studiu publicat de Asociația Americană de Psihologie a descoperit că păstrarea veștilor bune în secret înainte de a le spune altcuiva ar putea face oamenii să se simtă mai energici și mai vii.

Psihologul Michael Slepian, profesor la Columbia Business School, și colegii săi au realizat o serie de studii pentru a schița liniile de bază ale secretului, concentrându-se mai întâi pe secretele pe care oamenii le păstrează. Ei au identificat 38 de categorii comune de secrete pe care oamenii le păstrează despre ei înșiși, de la infidelitate și comportament ilegal, până la sarcină și surprize planificate pentru alții. „Aproximativ 97% dintre oameni au un secret în cel puțin una dintre aceste categorii, iar o persoană obișnuită păstrează secrete în 13 dintre aceste categorii.”, a declarat Michael Slepian, citat de Asociația Americană de Psihologie.

A trăi cu secrete poate duce la anxietate și suferință. Uneori, păstrăm secretele din obișnuință și nu neapărat pentru că ne pot strica relațiile.

Secretul poate apărea din frică. S-ar putea să nu-ți dai seama că frica îți determină nevoia de a avea secrete.

S-ar putea să-ți fie frică de respingere, pierdere, de a nu fi suficient de bun, iar această frică te împiedică să fii deschis și sincer cu oamenii de care îți pasă. Dacă descoperi că păstrezi continuu secrete față de oamenii de care îți pasă, probabil că ai o frică emoțională adânc înrădăcinată care te reține.

Păstrarea secretelor are propria sa povară emoțională. Pe lângă anxietate, stres, singurătate, păstrarea secretelor duce și la supraîncărcare cognitivă – atunci când un individ nu împărtășește lucruri cu alți oameni rămâne ca o preocupare suplimentară în gândurile sale.

Cercetările au descoperit că păstrarea secretelor într-o relație are ca rezultat o scădere a satisfacției și a bunăstării relației. Sănătatea fizică și mintală sunt direct afectate. Când cineva păstrează un secret, acesta devine adesea o povară grea și creează o barieră. Această distanță emoțională poate duce la sentimente de izolare, chiar și atunci când ești în compania persoanei de care îți pasă.

Secretele mari pot dăuna unei relații, dar se dovedește că păstrarea unor mici secrete poate aduce beneficii unei relații. Dacă păstrați secrete, este esențial să evaluați de ce și dacă acest lucru vă dăunează relației.

Categorii
Parenting

Alienarea parentală – abuz emoțional asupra copilului

În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.

Concret, procesul alienării parentale presupune un șir de acțiuni, un set de strategii ce cuprind gânduri și maniere nonverbale prin care copilului ”i se spală creierul”, în încercarea de a i se șterge amintirile și iubirea pentru părintele său.

Există cazuri în care copilul învață că petrecerea timpului cu tatăl echivalează cu o trădare față de mamă, cu lipsa loialității față de aceasta sau, după caz, timpul petrecut cu mama echivalează cu o trădare față de tată.

Când alienarea este severă, copilul refuză adesea să-l vadă pe celălalt părinte, chiar dacă nu există dovezi de abuz fizic sau emoțional. În plus, copilul nu va putea, de obicei, să vadă nici o calitate pozitivă a celuilalt părinte.

Cercetările sugerează că expunerea la comportamente de alienare a părinților în copilărie poate avea un impact profund asupra sănătății mintale a acelor copii mai târziu în viață, inclusiv întâmpinarea unor tulburări de anxietate și reacții la traumă.

Alienarea parentală poate fi identificată prin prezența a cinci factori:

(1) copilul refuză, se opune sau evită o relație cu un părinte;

(2) copilul a avut o relație pozitivă cu acel părinte înainte de a-l respinge;

(3) nu există dovezi de abuz sau neglijență comise de părintele respins;

(4) celălalt părinte a folosit mai multe comportamente de alienare parentală;

(5) copilul prezintă manifestări comportamentale de alienare parentală.

Ce fel de persoană ar încerca să înstrăineze un copil de celălalt părinte?

Acest fenomen provine adesea de la un  părinte care este narcisist și/sau instabil emoțional. El poate fi motivat de o dorință de răzbunare sau poate avea nevoie de ”o ieșire” atât de disperată încât își transferă durerea și furia asupra copilului.

Fenomenul alienării parentale este recunoscut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost introdus în Manualul de e Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale- DSM 5, ca diagnostic psihiatric ( „abuz psihologic asupra copiilor”), recunoscut de către Colegiul Psihologilor din România, și de Instanțele juridice românești. Fenomenul de alienare parentală sau de ,,abuz asupra copilului” este conturat la nivel de legislație prin intermediul Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

***

Referințe:

www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9026878/

www.drmarkgoldsteinphd.com

legalup.ro/alienarea-parentala/

Categorii
Psihologie

Atacul de panică

În cadrul tulburărilor de anxietate atacul de panică se evidențiază ca un tip particular de frică. DSM-5 (Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) precizează că ”atacul de panică este caracterizat de teamă sau disconfort care cresc rapid în intensitate, ating un vârf în câteva minute și sunt însoțite de simptome somatice și/ sau cognitive”.

Atacul de panică poate fi înspăimântător. Când apare avem senzația că ne pierdem controlul, că facem infarct sau că suntem pe punctul de a muri. Mulți oameni au doar unul sau două atacuri de panică în viața lor. 

Problema dispare atunci când o situație stresantă se termină. Dar dacă avem atacuri de panică recurente, neașteptate și petrecem perioade lungi cu teama constantă că un alt atac de panică va apărea, este posibil să avem o afecțiune numită tulburare de panică.

Dacă cel puțin unul dintre atacurile de panică a fost urmat timp de cel puțin o lună de grija persistentă că va apărea un nou atac de panică, dacă a fost urmat de evitarea activităților fizice și a situatiilor  necunoscute, atunci este posibil să suferim de tulburare de panică.

Deși atacul de panică în sine nu pune viața în pericol, el ne poate afecta în mod semnificativ calitatea vieții.

Printre simptome se numără: bătăi accelerate ale inimii; senzație de leșin; transpiraţie; greaţă; dureri în piept; dificultăți de respirație; tremur; bufeuri; frisoane;  senzație de sufocare; ameţeală; senzație de gură uscată; un sentiment de teamă sau frică de a muri; furnicături la nivelul degetelor.

Este important să fim conștienți de faptul că majoritatea acestor simptome pot fi, de asemenea, simptome ale altor afecțiuni sau probleme, așa că probabil nu avem întotdeauna un atac de panică. De exemplu, este posibil să avem bătăi accelerate ale inimii în cazul unor probleme cu tensiunea arterială.

Majoritatea atacurilor de panică durează între 5 și 20 de minute.  Există și cazuri în care pot dura până la o oră.

O situație specială este atacul de panică nocturn, adică trezirea din somn în stare de panică.

Când avem de-a face cu un atac de panică, primul lucru pe care trebuie să îl știm este că atacul de panică nu este periculos din punct de vedere fizic, deși se poate simți așa, nu vom muri din cauza unui atac de panică.

Dacă atacurile de panică se datorează anxietății, opțiunile de gestionare pot include: terapie cognitiv-comportamentală, tehnici de management al stresului, tehnici de relaxare.

Cum să facem față unui atac de panică

–  Este important să nu lăsăm teama de atacuri de panică să ne controleze.

–  Să continuăm să fim activi. Dacă este posibil, să încercăm să rămânem în situația care ne-a declanșat atacul de panică până când anxietatea dispare.

– Să ne confruntăm frica. Dacă nu fugim de ea, ne dăm șansa de a descoperi că nimic rău nu se va întâmpla.

– Să ne concentrăm pe vizualizarea imaginilor pozitive, pașnice și relaxante.

– Să ne amintim că viața nu ne este în pericol.


Două exerciții simple care pot ajuta în caz de atac de panică:

1.      Exercițiul de respirație

Ne poate fi util să inspirăm cât de încet, profund și ușor putem, pe nas. Expirăm încet, profund și ușor pe gură. Închidem ochii și ne concentrăm pe respirație.

Unii oameni consideră că le este mai ușor să practice acest exercițiu de respirașie conștientă dacă numără în gând de la 1 la 5 pentru fiecare inspirare și fiecare expirare.

2.      Tehnica 5-4-3-2-1

Este o tehnică de calmare, simplă, dar eficientă pentru a ne recăpăta controlul asupra minții și a ne readuce în prezent.

Această tehnică încorporează toate cele 5 simțuri pentru a ne ajuta să ne amintim ce ne spun simțurile despre lumea înconjurătoare. Poate fi practicată oriunde ne-am afla și oricând ne simțim anxioși sau copleșiți.

Această tehnică NU este o magie care face să dispară toate problemele sau care distrage atenția unei minți hiperactive, însă ea ne poate ajuta să întrerupem tiparele nesănătoase de gândire.

Acest exercițiu în 5 pași necesită 60 de secunde.

– Văz: Privim în jur și identificăm 5 lucruri. De exemplu: ”văd laptopul, văd cana”.

– Tactil (pipăit): Atingem 4 lucruri din jurul nostru pentru a le simți textura. De exemplu: ”simt podeaua, simt telefonul”.

– Auz: Ascultăm 3 sunete din jurul nostru. Ar putea fi sunetul traficului sau  ticăitul ceasului. Ori ne putem reaminti 3 sunete care ne plac și spunem ”aud sunetul ploii, aud sunetul mării”.

 – Miros: Mirosim 2 lucruri din jur. De exemplu: ”miros părul, miros bluza”. Sau ne putem aminti două dintre mirosurile preferate și ne gândim la ele.

– Gust: Gustăm 1 aliment pe care îl avem în preajmă. Dacă nu avem nimic de mâncare în acel moment, ne putem gândi la un aliment care ne place. De exemplu, putem spune: ”gust un măr”.

 
După un atac de panică

– Este important să ne gândim la propria îngrijire, să fim atenți ce are nevoie corpul nostru după un atac de panică. De exemplu, am putea avea nevoie să ne odihnim, să mâncăm sau să bem apă.

–  Este util să spunem cuiva în care avem încredere că am avut un atac de panică.


Important!

Specialistul în sănătate mintală (psihiatru sau psiholog clinician)  poate efectua o evaluare și ne poate ajuta să gestionăm cât mai corect simptomele.

Categorii
Psihologie

Iertarea – subiect psihologic, social și biologic

Iertarea nu înseamnă doar să accepți ce s-a întâmplat sau să încetezi să fii supărat. Mai degrabă, iertarea implică o transformare voluntară a sentimentelor, atitudinilor și comportamentului tău, astfel încât să nu mai fii dominat de resentimente și să poți exprima compasiune, generozitate sau altele asemenea față de persoana care ți-a greșit. Iertarea este considerată un proces important în psihoterapie sau consiliere (adaptare – Dicționarul de psihologie APA- Asociația Americană de Psihologie).

„Iertarea este un subiect psihologic, social și biologic. Este adevărata conexiune minte-corp”. – Loren Toussaint, PhD, profesor de psihologie la Luther College, din Decorah, Iowa.

Cercetările lui Toussaint au arătat că pentru oamenii religioși rugăciunea poate stimula iertarea. El și colegii săi au studiat americani și indieni din medii creștine, hinduse și musulmane. Ei au descoperit că cei care au rostit o scurtă rugăciune pentru partenerul lor au fost mai reținuți în fața unor afirmații precum „Când partenerul meu îmi greșește, fac ceva pentru a răspunde la fel” (International Journal of Psychology , 2015).

Există mai multe tipuri de iertare

Iertarea divină este iertarea lui Dumnezeu sau a unei Puteri Superioare.

Iertarea de sine se referă la experiența auto-condamnării și la capacitatea de a o ușura.

De ce este atât de dificilă iertarea de sine?

Greșelile sunt în strânsă legătură cu convingerile fundamentale despre noi înșine, cum ar fi „Întotdeauna spun lucruri greșite”. Iertarea de sine cere ca astfel de credințe să fie identificate și abordate.

Iertarea celorlalți presupune să fi fost jignit sau nedreptățit.

În timp ce încă există dezbateri în teologie, filozofie și științe umaniste despre ce este iertarea, științele sociale au căzut la o înțelegere. Iertarea celorlalți vine în două moduri care sunt separate, nu neapărat conectate între ele. Iertarea decizională este o intenție comportamentală de a nu căuta răzbunare și de a trata vinovatul ca pe o persoană valoroasă. Iertarea emoțională este înlocuirea emoțiilor negative legate de acea persoană cu emoții pozitive orientate spre ea, cum ar fi empatia, compasiunea sau iubirea.

Iertarea decizională și emoțională sunt experiențe interne, nu experiențe sociale.

În viața de familie, iertarea are un rol important în menținerea independenței și a relațiilor dintre membrii familiei. S-a demonstrat că iertarea în cadrul familiilor crește funcționarea pozitivă a familiei, în timp ce lipsa iertării face opusul. Soții care se pot ierta unul pe altul creează relații îmbunătățite nu numai unul cu celălalt, ci și cu copiii lor.

Contexte ale iertării

Există trei contexte pentru iertare. Ele sunt: (1) iertarea altei persoane, (2) iertarea de sine și (3) iertarea situației sau circumstanței.

Iertarea promovează continuitatea relațiilor interpersonale prin repararea rănilor și abaterilor inevitabile care apar în interacțiunea socială.

Etapele iertării

Oamenii par să treacă prin aproximativ cinci etape previzibile în timp ce se confruntă cu problemele care le blochează renunțarea la resentimente și trecerea mai departe. Aceste etape pot fi repetate, alternate sau depășite.

• Trezirea: realizăm că avem o problemă care ține de propriul nostru fel de a fi.

• Mânie/Resentimente: Resentimente, accese de furie, adesea din cauza durerii nerezolvate.

• Tristețe/Rănire: Sentimente variind de la tristețe la disperare, care sunt adesea blocate de frică și sunt dureros de trăit.

• Integrare/Acceptare/Renunțare: După ce am simțit sentimentele renegate sau nedorite – învățăm din ele și avem noi perspective; creștem.

• Reinvestire: reinvestirea a eliberat energie în viață și relații în mod conștient și deliberat.

Adevăratul sens al iertării este să decidem intenționat să renunțăm la furie și resentimente și să simțim empatie și compasiune.

Iertarea poate ajuta la reducerea depresiei, anxietății și a unor tulburări psihice.

***

Exercițiu/ vizualizare:

Iertare = Eliberare

„Te iert și te eliberez. Sunt liber(ă) și  tu ești liber( ă)”.

 „Iartă-mă și eliberează-mă. Mulțumesc. „

 ”Îi iert pe toți cei care mi-au greșit în trecut. Mă iert pe mine însămi/ însumi.”

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Psihologie

Rolul muzicii în dezvoltarea copiilor

Pentru a folosi muzica în dezvoltarea timpurie a copilului trebuie să avem o imagine de bază a modului în care se petrece această etapă. Dezvoltarea timpurie a copilului poate fi descrisă în funcție de cinci aspecte:

Social/ Emoțional:  Copiii au nevoie de siguranță fizică și emoțională. Ei trebuie să simtă că sunt iubiți.

Comunicare/ Limbă:  Copiilor trebuie să li se vorbească, de la naștere și chiar înainte. De asemenea, trebuie să fie ascultați.

Autoajutor/ Adaptare:  Copiii au nevoie să exerseze și să aibă experiențe reale pentru a-și spori încrederea în ei. Este esențial ca ei să învețe să fie independenți în stadiile cheie de dezvoltare. 

Abilități fizice/ motorii : Maria Montessori a spus că „Joaca este munca copilului”. Jocul este vital pentru dezvoltarea creierului și a abilităților motorii și s-a dovedit că îi face pe copii mai inteligenți. Joaca este munca lor și trebuie să-i lăsăm să lucreze.  

Cognitiv: Aceast aspect presupune capacitatea copilului de gândire critică și de rezolvare a problemelor. Abilitățile intelectuale și mentale sunt învățate și hrănite prin experiență. Copiii mici sunt ca niște bureți, ei absorb totul, cu cât sunt expuși mai mult, cu atât se dezvoltă mai mult.

Efectele muzicii asupra dezvoltării limbajului pot fi observate în activitatea cerebrală

Studiile  au indicat că muzica dezvoltă partea stângă a creierului despre care se știe că este implicată în procesarea limbajului și că poate conecta circuitele creierului în moduri specifice.

În anii 1990 cercetările au sugerat că ascultarea muzicii clasice i-ar face pe bebeluși mai inteligenți. Se pare că există ceva adevăr în acest fenomen, care uneori este numit „efectul Mozart”.

Muzica poate liniști bebelușii și copiii mici, oferind creierului lor șansa de a lucra cu sunetele, care sunt, în esență, materiile prime ale limbajului.

Îi ajută să-și dezvolte vorbirea. Așa cum bebelușii bâlbâie în timp ce încearcă să învețe cuvinte, ei pot îngâna muzica, testându-și, de fapt, capacitatea de a reproduce muzica pe care o aud. Această experiență îi ajută pe bebeluși să-și tonifice mușchii de care au nevoie pentru a vorbi și pentru a cânta.

Îmbunătățește abilitățile motorii. Muzica stimulează experiența senzorială a bebelușului și-i oferă o modalitate de a-și exersa abilitățile motorii, mișcându-se în ritm, de exemplu.

Muzica poate întări legăturile părinte-copil. Când un părinte cântă sau se mișcă în ritmul muzicii împreună cu un copil, creierele celor doi eliberează oxitocină, un hormon de legătură care oferă un sentiment de pace și bunăstare.

Recomandări:

✔️ Șezătoare muzicală cu Claudia

 Detalii: https://www.facebook.com/SezatoareaMuzicala

✔️ Atelierele Bubu- Atelierul de Muzică, la Opera Comică pentru Copii

✔️ Atelierele Emei- ”Magia sunetelor”

Categorii
Parenting

Copiii exprimă ceea ce părinții reprimă

Suprimarea emoțională are rezultate negative asupra copiilor. Cercetările arată că este mai bine să exprimi emoțiile negative într-un mod sănătos decât să le atenuezi.

Copiii sunt buni la captarea indiciilor subtile din emoții. Dacă simt că s-a întâmplat ceva negativ, iar părinții se comportă normal și nu abordează acest lucru, este confuz pentru ei.

Un părinte care respinge emoții este un părinte care subminează conștient sau inconștient sentimentele negative sau expresia emoțională a copilului său. El invalidează emoțiile copilului și îl face pe copil să se simtă rău că are acele sentimente.

Exemple de respingere a emoțiilor negative ale copiilor:

– Nu fi un copil plângăcios!

– Nu e mare lucru!

– Nu ar trebui să te simți așa!

– Nu fi atât de sensibil!

– Doar uită de asta și mergi mai departe!

– Dacă nu te oprești din plâns, îți dau eu motiv să plângi!

Cele mai frecvente motive pentru care părinții resping emoțiilor negative ale copiilor:

1. Așa au fost crescuți ei înșiși

2. Sunt în negare

Unii părinți resping emoțiile copiilor pentru că nu le înțeleg sau nu vor să le facă față.

3. Folosesc o modalitate greșită de a ajuta

Unii părinți cred în mod eronat că dacă emoția dificilă nu este lăsată să iasă la suprafață, în cele din urmă va dispărea de la sine. Astfel, în loc să se ocupe de emoție într-un mod sănătos, copilul își suprimă emoția.

Institutul Gottman a rezumat abordarea de coaching emoțional pentru părinți în 5 pași:

1. Fii conștient de emoția copilului tău!

2. Recunoaște expresia emoției copilului ca un moment perfect pentru intimitate!

3. Ascultă cu empatie și validează sentimentele copilului tău!

4. Ajută-ți copilul să învețe să-și eticheteze emoțiile cu cuvinte!

5. Stabilește limite atunci când îți ajuți copilul să rezolve probleme sau să facă față situațiilor supărătoare.

Exemple de cuvinte care arată empatie:

– Înțeleg că te simți frustrat/dezamăgit/enervat/gelos…

– Este în regulă să te simți copleșit/trist/furios/nervos…

Putem ajuta copilul să-și accepte sentimentele și  în același timp să-i ghidăm comportamentul spunând lucruri precum:

„Este în regulă să te simți frustrat, dar nu este în regulă să lovești/muști/țipi…”

Este important să simțim toate emoțiile, inclusiv pe cele incomode, să le experimentăm și să le acordăm timp.

ATENȚIE!

! Copiii ale căror emoții dificile sunt în mod constant invalidate au mai multe dificultăți de reglare a emoțiilor.

! Părinții care resping în mod obișnuit emoțiile copiilor lor, îi învață pe aceștia cum să fie insensibili la suferința altora. Acești copii au o funcționare emoțională slabă, în special în ceea ce privește empatia.

****

Resurse:

sciencedaily-com

parentingforbrain-com

gottman-com

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Furia copilului, provocarea părintelui

Crizele de furie ale copiilor pot complica viața oricăror adulți, chiar și a celor foarte răbdători.

Adesea, crizele de furie ale unui copil se repetă sistematic, uneori de mai multe ori pe zi.

Până nu demult, era jenant să recunoști crizele de furie ale propriului copil. Părinților le era teamă că ceilalți vor spune că nu știu să își educe copilul, așa că au luptat cu această problemă în cercul familiei.

În timpul unei crize de furie, un copil poate țipa sfâșietor, poate să tremure, să se sufoce. Pot exista dificultăți de respirație, o creștere a ritmului cardiac și poate încerca să se rănească mușcându-și mâinile, lovind pereții sau podeaua.

Părinții ar trebui să știe că un copil aflat într-o stare de isterie are neapărat nevoie de un spectator. Copiii nu fac niciodată scandaluri în fața unui televizor sau a unei mașini de spălat, ei aleg o persoană vie, iar dintre membrii familiei, cel mai sensibil la comportamentul său e și cel mai bun specctator.

Dacă tatăl începe să se îngrijoreze și să devină nervos, atunci el va fi cel care va fi ales de copil pentru o furie spectaculoasă. Iar dacă mama ignoră comportamentul copilului, atunci pur și simplu nu va fi interesant să facă o criză de furie în fața ei.

Doctorul Evgeny Komarovsky, citat de site-ul minikar-ru,  spune despre copil că este perfect conștient de situație și de raportul de putere în timpul unei crize și că tot ceea ce face în acel moment este destul de arbitrar.

Dacă un copil își atinge vreodată scopul cu ajutorul unei crize de furie, va folosi această metodă tot timpul.

Posibilă SOLUȚIE:

Imediat ce a început criza de furie, părăsiți camera, dar lăsați copilul să știe că este auzit. Imediat ce el tace, puteți intra în camera lui. Dacă strigătul se repetă – ieșiți din nou.

Potrivit lui Evgeny Olegovich, două zile ar putea fi suficiente pentru ca un copil de un an și jumătate până la doi ani să dezvolte un reflex stabil – „mama rămâne în apropiere dacă nu țip”.

La vârsta de aproximativ trei ani începe să realizeze locul lui în această lume mare și, bineînțeles, vrea să încerce această lume pentru putere. În plus, copiii la această vârstă nu sunt întotdeauna capabili să-și exprime în cuvinte sentimentele, emoțiile și experiențele. Așa că le arată sub formă de isterie.

Sentimente pe care un părinte le trăiește în timpul unei crize de isterie a copilului:

– Furie

– Rușine

– Frică

– Vină

– Iritare.

***

Referințe:

https://minikar-ru

***

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Dezvoltare Personală

Caută bunătatea din tine!

„Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi și orbul îl poate vedea.” – Mark Twain

De mii de ani, filozofii au dezbătut dacă natura umană este bună, dar coruptă de societate, sau este rea, dar ținută sub control de societate.

Astăzi, știința bunătății umane dezvăluie că binele și răul merg mână în mână.

Cum putem cultiva binele?

Așa cum binele și răul sunt legate, știința dezvăluie că lumea noastră interioară și cea exterioară sunt legate.

Dacă vrem să găsim și să promovăm binele trebuie să începem prin a căuta bunătatea din noi.

Să ne răspundem la următoarele întrebări:

– Acordăm timp lucrurilor care ne fac fericiți și dau sens vieții noastre?

– Cine ne-a mulțumit astăzi?

– Cui i-am fost recunoscători astăzi?

– La ce act de bunătate sau cooperare am fost martori?

Aceasta este esența termenului „gândire pozitivă”: să ne facem un scop din a număra lucrurile bune din viața noastră. Asta nu înseamnă să ignorăm răul. Fără îndoială, există amenințări în lume, la adresa bunăstării noastre și a celorlalți. Există, de asemenea, amenințări în interiorul nostru – egoism, lene etc.

Când încercăm să gândim pozitiv, facem un efort conștient și cognitiv pentru a corecta tendința noastră naturală și de înțeles de a ne concentra asupra amenințărilor. Numărând lucrurile bune, vedem realitatea mai clar.

Uneori, a vedea binele necesită o putere personală enormă, pentru că trebuie să depășim marea putere a răspunsului de ”luptă” sau ”fugi” indus de stres.

Bunătatea este un circuit de energie pozitivă care pleacă din noi, ajunge la alții și se întoarce la noi.

Oamenii sunt inspirați de cei care caută bunătatea și se comportă ca atare.

EXERCIȚIU


1. Gândește-te la ceva stresant care ți s-a întâmplat în ultima săptămână. Acum scanează-ți corpul: cum se simte pieptul, stomacul sau gâtul?

2. Gândește-te la ceva bun care s-a întâmplat în aceeași perioadă, oricât de neînsemnat ți se pare. Acum ce se întâmplă în corpul tău?

Ai simțit vreo diferență, în funcție de locul în care ți-a fost concentrată atenția? Cu siguranță da.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Dezvoltare Personală

Afirmații pentru vindecarea celui de-al șaselea centru emoțional: creierul, ochii și urechile

Potrivit teoriei afirmațiilor creată de Louise Hay, sănătatea celui de-al șaselea centru emoțional- creierul, ochii și urechile- depinde de capacitatea omului de a recepta informațiile și de flexibilitatea cu care reușește să găsească o cale rațională de a ieși din orice situație.

Creierul este un fel de computer. Primește informații, le procesează și execută diferite funcții, ținând cont de ele. Informațiile călătoresc de la diferitele părți ale corpului către creier și invers.

Ochii și urechile sunt principalele canale care ne permit să învățăm despre lumea exterioară, iar problemele lor de sănătate depind de plăcerea sau neplăcerea cu care receptăm aceste informații.

* Dacă suferi de anxietate și nu reușești să adormi, îți poți calma nervii repetând afirmațiile: MĂ DETAȘEZ DE ZIUA CARE A TRECUT ȘI MĂ CUFUND ÎNTR-UN SOMN BINEFĂCĂTOR ȘI SENIN. SUNT CONȘTIENT CĂ ZIUA DE MÂINE VA AVEA EA SINGURĂ GRIJĂ DE EA ÎNSĂȘI.

* Afirmații pentru dureri de cap și migrene: MĂ RELAXEZ ȘI MĂ LAS DUS DE VALUL VIEȚII. LAS VIAȚA SĂ ÎMI ASIGURE TOATE LUCRURILE DE CARE AM NEVOIE ȘI TRĂIESC CONFORTABIL. VIAȚA MĂ IUBEȘTE.

* Dacă ești preocupat de procesul de îmbătrânire, repetă afirmațiile: MĂ IUBESC ȘI MĂ ACCEPT LA ORICE VÂRSTĂ. FIECARE ETAPĂ A VIEȚII ESTE PERFECTĂ.

Oamenii care au probleme cu ochii și urechile au dificultăți în a-și echilibra mintea logică cu contemplarea spirituală, rugăciunea și misticismul.

Afecțiunile ochilor și urechilor sunt generate de tipare mentale și comportamentale care blochează capacitatea de a vedea și de a auzi ceea ce ți se arată sau ți se spune.

Afirmații pentru afecțiunile ochilor: VĂD PRIN OCHII IUBIRII ȘI FERICIRII. AM ÎNCREDERE ÎN PROCESUL VIEȚII. SUNT ÎN SIGURANȚĂ.  VIAȚA MĂ IUBEȘTE.

Afirmații pentru afecțiunile urechilor: ÎMI ASCULT CU IUBIRE VOCEA INTERIOARĂ. MĂ ELIBEREZ DE TOT CE NU CORESPUNDE IUBIRII. MĂ SIMT ÎN SIGURANȚĂ ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ ȘI SUNT FERICIT. ÎMI CREEZ ACUM O VIAȚĂ LA CARE ÎMI FACE PLĂCERE SĂ MĂ UIT.

*** Loiuse Hay a fost autoarea mai multor cărți motivaționale. Ea a decedat în 2017, la vârsta de 90 de ani.

*** Referințe:

Totul este bine. Vindecă-ți corpul cu ajutorul medicinei, afirmațiilor și intuiției, de Loiuse L. Hay și dr. Mona Lisa Schulz, editura Adevăr Divin, Brașov, 2013

Afirmații pentru vindecarea celui de-al șaselea centru emoțional: creierul, ochii și urechile
Categorii
Parenting

Jocurile preferate ale copiilor în funcție de temperament

Pentru toți copiii să se amuze este magic. Dar magia nu operează în același mod pentru fiecare dintre ei.

Temperamentele copiilor sunt, în majoriate, compuse din două temperamente de bază, fiind numite astfel temperamente mixte.

Dezvoltă-ți simțul de observație și descoperă cărui temperament mixt îi aparține copilul. Această abordare te va ajuta să-l cunoști mai bine .

✔️ Copilul cu temperament emotiv – apreciază momentele acordate bricolajului, desenului, plastilinei și a acuarelelor. Caută să atingă și să simtă diferite texturi cu vârfurile degetelor. Are nevoie să fie înconjurat de oameni. Jocurile de grup se pot dovedi utile pentru creșterea stimei de sine.

✔️ Copilul cu temperament activ –  este atras de tot ceea ce se cere înfăptuit, de aventură. Adoră să înoate, să se cațere, să alerge, să meargă cu bicicleta. Nu apreciază deloc înfrângerea, se simte trădat, chiar umilit.

✔️ Copilul cu temperament rațional- nu se dezvăluie prea ușor în prezența semenilor săi. Când vine timpul să se exprime, preferă să se manifeste ceilalți prima dată. Dacă se simte în armonie cu ei, atunci li se alătură. Preferă jocurile educative.

✔️ Copilul cu temperament senzitiv- nu este dispus și nici predispus pentru sport. Preferă domeniul artistic, precum muzica, pictura sau tot ceea ce are legătură cu imaginația. Acest tip de temperament are impresia de a nu fi în secolul potrivit și nici în epoca potrivită.

***

Referințe:

Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de temperamentul lor”, de Nicole Bedard, editura Orizonturi, 2015

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/