Etichetă: emoții

Categorii
Parenting

Parentificarea sau inversarea rolului părinte-copil

Parentificarea apare atunci când părinții caută la copiii lor sprijin emoțional și/sau practic, mai degrabă decât să-l ofere. Prin urmare, copilul devine îngrijitorul.

Cuvântul parentificare a fost inventat de psihiatrul Ivan Boszormenyi-Nagy, unul dintre fondatorii terapiei de familie. Cuvântul descrie ce se întâmplă atunci când rolurile de părinte și copil sunt inversate.

Această inversare a rolului perturbă procesul natural de dezvoltare al copilului. În cele mai multe cazuri, are efecte negative de anvergură asupra sănătății mentale și fizice ale copilului.

Parentificarea instrumentală vs. Parentificarea emoțională

În cazurile de parentificare instrumentală, copiii își asumă responsabilități practice, precum:

  • A avea grijă de frați sau alte rude pentru că un părinte nu poate
  • Asumarea sarcinilor de menaj, cum ar fi curățănia, cumpărăturile…
  • A fi îngrijitor pentru un părinte cu dizabilități, boală sau tulburări de sănătate mintală

Parentificarea emoțională implică un copil care oferă sprijin emoțional unui părinte, inclusiv:

  • Ascultă un părinte vorbind despre problemele proprii și îi oferă sfaturi
  • Este mediator între un părinte și un alt membru al familiei
  • Este confident pentru părinte

Simptomele copilului parentificat

Un adolescent parentificat poate prezenta următoarele simptome:

  • Anxietate, în special în ceea ce privește grija față de ceilalți
  • Depresie
  • Gândurile de sinucidere
  • Surmenaj compulsiv atunci când î-și îndepliniește responsabilitățile la școală și acasă
  • Sentimente de vinovăție și rușine
  • Îngrijorare neîncetată
  • Izolare socială
  • Simptome fizice de anxietate și depresie, cum ar fi dureri de stomac, dureri de cap etc.

Sursă: www.newportacademy.com/

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Parenting

Dezvoltarea limbajului emoțional

Este normal ca la vârsta de doi ani să aibă crize de furie. Dar dacă copilul tău are cinci ani sau mai mult și încă are multe crize, ar putea avea nevoie de ajutor pentru a învăța să-și controleze emoțiile sau comportamentul. Acest lucru se numește „autoreglare”.

Copiii experimentează emoții înainte de a putea folosi cuvinte pentru a descrie acele emoții. De asemenea, copiii înțeleg limbajul înainte de a-l putea folosi ei înșiși.

Poți ajuta copilul să înțeleagă ceea ce simte, ajutându-l să-și dezvolte „limbajul emoțional”.

Chiar și la vârsta de 3 sau 4 ani, copilul tău are preferințe și antipatii distincte, iar personalitatea lui se dezvoltă din ce în ce mai mult în fiecare zi.

Copiii de 3 și 4 ani pot folosi lovirea, mușcarea sau împingerea ca o modalitate de a rezolva conflictele. Pur și simplu nu înțeleg încă diferența dintre interacțiunile adecvate și nepotrivite.

Este datoria ta să-ți înveți copilul că există modalități corecte și greșite de a-ți exprima emoțiile și de a rezolva problemele cu ceilalți.

Pentru a-ți ajuta copilul să facă față emoțiilor, ia în considerare și să-l înveți să-și privească emoțiile dintr-o perspectivă plină de compasiune.

Folosirea unui limbaj care exprimă validarea este de asemenea utilă. Îi arată copilului că nu greșește că simte așa cum simte și că este acceptat și iubit necondiționat.

Cum poți valida emoțiile copilului tău?

– Ascultă cu adevărat

Arată-i copilului tău că ești interesat de ceea ce simte .

Concentrează-te doar asupra copilului, fără distragerea atenției.

Arată că asculți folosind limbajul corpului și vocea. Poți să te apleci spre el și să dai din cap în timp ce vorbește. Poți spune lucruri precum „Mmmhmmm” și „Înțeleg ce vrei să spui”.

– Lăsă-ți copilul să simtă emoția pe deplin

A spune cuiva „să nu-și mai facă griji” sau să se „relaxeze” atunci când este supărat, de obicei, nu funcționează foarte bine. În plus, a-i spune copilului să nu se simtă într-un anumit fel este ca și cum ai spune: „Ceea ce simți este greșit sau inacceptabil”. Nu ajută copilul să învețe să recunoască și să facă față emoțiilor dificile. În schimb, îi învață să evite și să suprime acele emoții.

În loc să spui: ” Îl placi pe Matei! Este prietenul tău!”

Poți spune: „Înțeleg că te-ai supărat pe Matei.”

– Încearcă să nu „remediezi” problema pentru a face emoția să dispară

Ajută-ți copilul să învețe să identifice și să rezolve singur problemele. Este ușor să vrei să-ți protejezi copilul de emoțiile dificile, dar aceste emoții fac parte din viață. Când nu încerci să-ți scutești copilul de ele, îl ajuți să deprindă abilități pentru a le controla.

– Amintește-ți că fiecare emoție este acceptabilă, dar nu orice comportament este acceptabil

Validarea sentimentelor copilului tău nu înseamnă că trebuie să cedezi de fiecare dată când copilul tău își dorește ceva. De asemenea, nu înseamnă că îi permiți copilului să se comporte în moduri nepotrivite. De exemplu, este util să arăți înțelegere când copilul tău este furios pe un prieten de la locul de joacă. Nu este în regulă să-ți lași copilul să-și exprime furia împingându-l pe prieten sau spunând lucruri răutăcioase.

„Reglarea emoțiilor necesită atât de multe abilități, inclusiv atenție, planificare, dezvoltare cognitivă și dezvoltarea limbajului”, a spus Pamela Cole, PhD, psiholog la Universitatea Penn State care studiază reglarea emoțiilor în copilăria timpurie. Capacitatea copiilor de a-și gestiona emoțiile dificile depinde de genetică, de temperament, de mediul în care cresc și de factorii externi. Dar părinții, profesorii și alți îngrijitori joacă toți un rol esențial în a-i ajuta pe copii să învețe să-și gestioneze emoțiile. (https://www.apa.org/topics/parenting/emotion-regulation )

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Parenting

Amenințările „goale”

Amenințările „goale” reprezintă modalitatea unui părinte de a încerca să recâștige controlul asupra unei situații. Cel mai des acestea sunt adresate fără intenție:

”Cere-ți scuze fratelui tău, sau îți iau telefonul!”


”Termină-ți broccoli, sau nu vei putea merge la joacă!”


”Dacă nu te speli pe dinți, nu vei mai primi nimic dulce!”

Sunt numite amenințări „goale” fiindcă de obicei nu reușești să le respecți sau nu au drept consecință comportamentul pe care îl aștepți de la copil.

Copilul învață rapid când să te ia în serios și când să nu te ia în serios.

Amenințările „goale” sunt comune pentru părinții cărora nu le place să-și pedepsească copilul. 

Evidențierea consecințelor vs. amenințările „goale”

Evidențierea consecințelor e folosită pentru a consolida comportamentul bun și pentru a schimba comportamentul rău.


Amenințările apar atunci când încerci să-i impui copilului să facă ceva, deși nu ar trebui să-ți forțezi niciodată copilul să facă ceva fiindcă se creează o relație de ”părinte împotriva copilului”. 

De ce nu funcționează amenințările „goale”

Copilul se simte mai supărat la gândul amenințării și la faptul că mergi împotriva dorințelor lui.

De fiecare dată când folosești o amenințare, aceasta va înrăutăți situația pentru data viitoare. 

Copiii îi vor antrena pe părinți să se retragă în cele din urmă și să-i lase să-și facă singuri treaba.

În timp, devine din ce în ce mai dificil să te gândești la amenințări care vor funcționa cu adevărat. 

Când părinții folosesc excesiv amenințările, își pierd puterea.

Părinții ar trebui să lucreze la crearea unei relații de cooperare cu copiii lor.

Cel mai puternic instrument pentru a obține un comportament bun de la copilul tău este crearea unei legături puternice cu el.

În echipă, copilul tău se va simți înțeles, în siguranță și dornic să accepte ajutor și sfaturi de la tine.

Prin afirmații pozitive și laude, încurajează-i întotdeauna comportamentul bun. De exemplu, „Îți mulțumesc că ai luat acele jucării, ăsta este un lucru bun”.

Fiecare familie ar trebui să aibă reguli bine cunoscute. Este util să enumeri regulile. Ar trebui să fie foarte clar ce se va întâmpla dacă regulile sunt încălcate. Copiii vor ști la ce să se aștepte atunci când încalcă regulile. Trebuie să fii consecvent în evidențierea consecințelor.


Poți reformula orice fel de amenințare „goală”.
De exemplu, spune „Strânge jucăriile și-ți voi citi o poveste nouă înainte de culcare” în loc de ”Dacă nu strângi jucăriile le voi da altui copil”.

***

 Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Parenting

Copiii exprimă ceea ce părinții reprimă

Suprimarea emoțională are rezultate negative asupra copiilor. Cercetările arată că este mai bine să exprimi emoțiile negative într-un mod sănătos decât să le atenuezi.

Copiii sunt buni la captarea indiciilor subtile din emoții. Dacă simt că s-a întâmplat ceva negativ, iar părinții se comportă normal și nu abordează acest lucru, este confuz pentru ei.

Un părinte care respinge emoții este un părinte care subminează conștient sau inconștient sentimentele negative sau expresia emoțională a copilului său. El invalidează emoțiile copilului și îl face pe copil să se simtă rău că are acele sentimente.

Exemple de respingere a emoțiilor negative ale copiilor:

– Nu fi un copil plângăcios!

– Nu e mare lucru!

– Nu ar trebui să te simți așa!

– Nu fi atât de sensibil!

– Doar uită de asta și mergi mai departe!

– Dacă nu te oprești din plâns, îți dau eu motiv să plângi!

Cele mai frecvente motive pentru care părinții resping emoțiilor negative ale copiilor:

1. Așa au fost crescuți ei înșiși

2. Sunt în negare

Unii părinți resping emoțiile copiilor pentru că nu le înțeleg sau nu vor să le facă față.

3. Folosesc o modalitate greșită de a ajuta

Unii părinți cred în mod eronat că dacă emoția dificilă nu este lăsată să iasă la suprafață, în cele din urmă va dispărea de la sine. Astfel, în loc să se ocupe de emoție într-un mod sănătos, copilul își suprimă emoția.

Institutul Gottman a rezumat abordarea de coaching emoțional pentru părinți în 5 pași:

1. Fii conștient de emoția copilului tău!

2. Recunoaște expresia emoției copilului ca un moment perfect pentru intimitate!

3. Ascultă cu empatie și validează sentimentele copilului tău!

4. Ajută-ți copilul să învețe să-și eticheteze emoțiile cu cuvinte!

5. Stabilește limite atunci când îți ajuți copilul să rezolve probleme sau să facă față situațiilor supărătoare.

Exemple de cuvinte care arată empatie:

– Înțeleg că te simți frustrat/dezamăgit/enervat/gelos…

– Este în regulă să te simți copleșit/trist/furios/nervos…

Putem ajuta copilul să-și accepte sentimentele și  în același timp să-i ghidăm comportamentul spunând lucruri precum:

„Este în regulă să te simți frustrat, dar nu este în regulă să lovești/muști/țipi…”

Este important să simțim toate emoțiile, inclusiv pe cele incomode, să le experimentăm și să le acordăm timp.

ATENȚIE!

! Copiii ale căror emoții dificile sunt în mod constant invalidate au mai multe dificultăți de reglare a emoțiilor.

! Părinții care resping în mod obișnuit emoțiile copiilor lor, îi învață pe aceștia cum să fie insensibili la suferința altora. Acești copii au o funcționare emoțională slabă, în special în ceea ce privește empatia.

****

Resurse:

sciencedaily-com

parentingforbrain-com

gottman-com

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Furia copilului, provocarea părintelui

Crizele de furie ale copiilor pot complica viața oricăror adulți, chiar și a celor foarte răbdători.

Adesea, crizele de furie ale unui copil se repetă sistematic, uneori de mai multe ori pe zi.

Până nu demult, era jenant să recunoști crizele de furie ale propriului copil. Părinților le era teamă că ceilalți vor spune că nu știu să își educe copilul, așa că au luptat cu această problemă în cercul familiei.

În timpul unei crize de furie, un copil poate țipa sfâșietor, poate să tremure, să se sufoce. Pot exista dificultăți de respirație, o creștere a ritmului cardiac și poate încerca să se rănească mușcându-și mâinile, lovind pereții sau podeaua.

Părinții ar trebui să știe că un copil aflat într-o stare de isterie are neapărat nevoie de un spectator. Copiii nu fac niciodată scandaluri în fața unui televizor sau a unei mașini de spălat, ei aleg o persoană vie, iar dintre membrii familiei, cel mai sensibil la comportamentul său e și cel mai bun specctator.

Dacă tatăl începe să se îngrijoreze și să devină nervos, atunci el va fi cel care va fi ales de copil pentru o furie spectaculoasă. Iar dacă mama ignoră comportamentul copilului, atunci pur și simplu nu va fi interesant să facă o criză de furie în fața ei.

Doctorul Evgeny Komarovsky, citat de site-ul minikar-ru,  spune despre copil că este perfect conștient de situație și de raportul de putere în timpul unei crize și că tot ceea ce face în acel moment este destul de arbitrar.

Dacă un copil își atinge vreodată scopul cu ajutorul unei crize de furie, va folosi această metodă tot timpul.

Posibilă SOLUȚIE:

Imediat ce a început criza de furie, părăsiți camera, dar lăsați copilul să știe că este auzit. Imediat ce el tace, puteți intra în camera lui. Dacă strigătul se repetă – ieșiți din nou.

Potrivit lui Evgeny Olegovich, două zile ar putea fi suficiente pentru ca un copil de un an și jumătate până la doi ani să dezvolte un reflex stabil – „mama rămâne în apropiere dacă nu țip”.

La vârsta de aproximativ trei ani începe să realizeze locul lui în această lume mare și, bineînțeles, vrea să încerce această lume pentru putere. În plus, copiii la această vârstă nu sunt întotdeauna capabili să-și exprime în cuvinte sentimentele, emoțiile și experiențele. Așa că le arată sub formă de isterie.

Sentimente pe care un părinte le trăiește în timpul unei crize de isterie a copilului:

– Furie

– Rușine

– Frică

– Vină

– Iritare.

***

Referințe:

https://minikar-ru

***

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Dezvoltare Personală

Caută bunătatea din tine!

„Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi și orbul îl poate vedea.” – Mark Twain

De mii de ani, filozofii au dezbătut dacă natura umană este bună, dar coruptă de societate, sau este rea, dar ținută sub control de societate.

Astăzi, știința bunătății umane dezvăluie că binele și răul merg mână în mână.

Cum putem cultiva binele?

Așa cum binele și răul sunt legate, știința dezvăluie că lumea noastră interioară și cea exterioară sunt legate.

Dacă vrem să găsim și să promovăm binele trebuie să începem prin a căuta bunătatea din noi.

Să ne răspundem la următoarele întrebări:

– Acordăm timp lucrurilor care ne fac fericiți și dau sens vieții noastre?

– Cine ne-a mulțumit astăzi?

– Cui i-am fost recunoscători astăzi?

– La ce act de bunătate sau cooperare am fost martori?

Aceasta este esența termenului „gândire pozitivă”: să ne facem un scop din a număra lucrurile bune din viața noastră. Asta nu înseamnă să ignorăm răul. Fără îndoială, există amenințări în lume, la adresa bunăstării noastre și a celorlalți. Există, de asemenea, amenințări în interiorul nostru – egoism, lene etc.

Când încercăm să gândim pozitiv, facem un efort conștient și cognitiv pentru a corecta tendința noastră naturală și de înțeles de a ne concentra asupra amenințărilor. Numărând lucrurile bune, vedem realitatea mai clar.

Uneori, a vedea binele necesită o putere personală enormă, pentru că trebuie să depășim marea putere a răspunsului de ”luptă” sau ”fugi” indus de stres.

Bunătatea este un circuit de energie pozitivă care pleacă din noi, ajunge la alții și se întoarce la noi.

Oamenii sunt inspirați de cei care caută bunătatea și se comportă ca atare.

EXERCIȚIU


1. Gândește-te la ceva stresant care ți s-a întâmplat în ultima săptămână. Acum scanează-ți corpul: cum se simte pieptul, stomacul sau gâtul?

2. Gândește-te la ceva bun care s-a întâmplat în aceeași perioadă, oricât de neînsemnat ți se pare. Acum ce se întâmplă în corpul tău?

Ai simțit vreo diferență, în funcție de locul în care ți-a fost concentrată atenția? Cu siguranță da.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Dezvoltare Personală

Afirmații pentru vindecarea celui de-al șaselea centru emoțional: creierul, ochii și urechile

Potrivit teoriei afirmațiilor creată de Louise Hay, sănătatea celui de-al șaselea centru emoțional- creierul, ochii și urechile- depinde de capacitatea omului de a recepta informațiile și de flexibilitatea cu care reușește să găsească o cale rațională de a ieși din orice situație.

Creierul este un fel de computer. Primește informații, le procesează și execută diferite funcții, ținând cont de ele. Informațiile călătoresc de la diferitele părți ale corpului către creier și invers.

Ochii și urechile sunt principalele canale care ne permit să învățăm despre lumea exterioară, iar problemele lor de sănătate depind de plăcerea sau neplăcerea cu care receptăm aceste informații.

* Dacă suferi de anxietate și nu reușești să adormi, îți poți calma nervii repetând afirmațiile: MĂ DETAȘEZ DE ZIUA CARE A TRECUT ȘI MĂ CUFUND ÎNTR-UN SOMN BINEFĂCĂTOR ȘI SENIN. SUNT CONȘTIENT CĂ ZIUA DE MÂINE VA AVEA EA SINGURĂ GRIJĂ DE EA ÎNSĂȘI.

* Afirmații pentru dureri de cap și migrene: MĂ RELAXEZ ȘI MĂ LAS DUS DE VALUL VIEȚII. LAS VIAȚA SĂ ÎMI ASIGURE TOATE LUCRURILE DE CARE AM NEVOIE ȘI TRĂIESC CONFORTABIL. VIAȚA MĂ IUBEȘTE.

* Dacă ești preocupat de procesul de îmbătrânire, repetă afirmațiile: MĂ IUBESC ȘI MĂ ACCEPT LA ORICE VÂRSTĂ. FIECARE ETAPĂ A VIEȚII ESTE PERFECTĂ.

Oamenii care au probleme cu ochii și urechile au dificultăți în a-și echilibra mintea logică cu contemplarea spirituală, rugăciunea și misticismul.

Afecțiunile ochilor și urechilor sunt generate de tipare mentale și comportamentale care blochează capacitatea de a vedea și de a auzi ceea ce ți se arată sau ți se spune.

Afirmații pentru afecțiunile ochilor: VĂD PRIN OCHII IUBIRII ȘI FERICIRII. AM ÎNCREDERE ÎN PROCESUL VIEȚII. SUNT ÎN SIGURANȚĂ.  VIAȚA MĂ IUBEȘTE.

Afirmații pentru afecțiunile urechilor: ÎMI ASCULT CU IUBIRE VOCEA INTERIOARĂ. MĂ ELIBEREZ DE TOT CE NU CORESPUNDE IUBIRII. MĂ SIMT ÎN SIGURANȚĂ ÎN ACEASTĂ VIAȚĂ ȘI SUNT FERICIT. ÎMI CREEZ ACUM O VIAȚĂ LA CARE ÎMI FACE PLĂCERE SĂ MĂ UIT.

*** Loiuse Hay a fost autoarea mai multor cărți motivaționale. Ea a decedat în 2017, la vârsta de 90 de ani.

*** Referințe:

Totul este bine. Vindecă-ți corpul cu ajutorul medicinei, afirmațiilor și intuiției, de Loiuse L. Hay și dr. Mona Lisa Schulz, editura Adevăr Divin, Brașov, 2013

Afirmații pentru vindecarea celui de-al șaselea centru emoțional: creierul, ochii și urechile
Categorii
Psihologie

Trei femei influente în psihologie

Multe femei au adus contribuții importante la dezvoltarea timpurie a psihologiei ca știință. În timp ce femeile constituiau odată o minoritate în psihologie, astăzi femeile reprezintă 75% dintre studenții absolvenți de psihologie.

1. Anna Freud

Psihanalistă renumită ca tatăl ei, Anna Freud a fost fondatoarea psihologiei psihanalitice a copilului și a conceptului de mecanisme de apărare. Ea a studiat dificultățile cu care se confruntă copiii care sunt defavorizați din punct de vedere emoțional.

Realizari majore

A extins domeniul psihologiei copilului

A dezvoltat conceptul de mecanisme de apărare

2. Mary Ainsworth

Este una dintre cele mai cunoscute figuri din psihologia secolului XX. Ea a fost în spatele cercetărilor inovatoare privind dezvoltarea copilului, concentrându-se pe relațiile dintre copii și îngrijitorii lor.

Realizari majore

A contribuit la înțelegerea stilurilor de atașament

3. Melanie Klein

Lucrarea lui Melanie Klein în psihanaliza la începutul secolului al XX-lea a fost revoluționară, ducând la practica utilizării terapiei prin joc pentru a-i ajuta pe copii să-și exprime sentimentele, anxietățile și experiențele inconștiente în mod natural.

Realizari majore

A adus contribuții majore în domeniul terapiei prin joc

A descoperit că copiii comunică prin joacă

Categorii
Dezvoltare Personală

De ce este importantă dezvoltarea personală

Astăzi oamenii caută în mod constant metode de a-și îmbunătăți stilul de viață, încercând în același timp să nu investească prea mult timp în asta. De aceea cred că este esențial să știm ce este dezvoltarea personală, astfel încât să înțelegem unde trebuie să ne concentrăm energia atunci când vrem să ne îmbunătățim viața.

De ce este importantă dezvoltarea personală?

✔️Extinde perspectiva asupra vieții

✔️Îmbunătățește puterea mentală

✔️Crește încrederea în sine

✔️Te ajută să-ți atingi cel mai înalt potențial

✔️Te ajută să te înțelegi mai bine pe tine însuți

✔️Te ajută să-i înțelegi mai bine pe ceilalți

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Psihologie

Cum să ne detașăm de sentimentul de rușine

Indiferent dacă rușinea provine din interior sau din exterior, ea se poate dezvolta ca răspuns la o serie de greșeli, defecte sau neajunsuri PERCEPUTE. Unii cercetători vorbesc despre rușine corporală, rușine comportamentală și rușine caracterologică.

Rușinea corporală include rușinea despre greutate, forma corpului, atributele fizice și alte aspecte ce țin de fizic.

Rușinea comportamentală include rușinea experimentată despre lucrurile pe care oamenii le-au spus sau făcut sau chiar despre lucruri pe care nu le-au spus sau le-au făcut.

Rușinea caracterologică descrie rușinea față de un aspect al personalității, defect sau slăbiciune.

5 moduri în care poți depăși rușinea

1. Acceptă rușinea și urmărește senzația

Respingerea și lupta pentru a scăpa de rușine necesită mult timp și energie și, de obicei, nu produce rezultate de durată. Acceptă emoția și fii dispus să o lași să-și urmeze cursul.

2. Învață practici de relaxare

Este important să nu fii absorbit de gândurile și poveștile negative și critice asociate cu rușinea, deoarece aceste tipuri de gânduri oferă combustibil pentru rușine și o pot face mai intensă și mai durabilă. Tehnicile de mindfulness, cum ar fi atragerea atenției asupra momentului prezent, concentrare pe respirație, pe unul sau mai multe dintre cele cinci simțuri, sau chiar dedicarea deplină a atenției și energiei asupra unei sarcini, pot fi utile în reducerea rușinii.

3. Fii vulnerabil cu cei în care ai încredere

Deoarece rușinea implică adesea frici de respingere, a fi deschis, cinstit și vulnerabil cu oamenii poate oferi o experiență emoțională vindecatoare. A fi vulnerabil previne apariția rușinii în interior și, de asemenea, îi ajută pe oameni să se simtă mai puțin singuri.

4. Practică autocompasiunea

Compasiunea de sine îi învață pe oameni să fie mai buni și să se accepte mai mult pe ei înșiși. Compasiunea de sine presupune întreruperea vocii criticului interior și menținerea unei convorbiri pozitive cu sine.

5. Concentrează-te pe ceea ce poți face în prezent

Când apare rușinea în situații în care este nevoie de a repara, de a rezolva sau de a găsi o soluție la o problemă, este mai productiv să ne gândim la ceea ce se poate face și ar trebui făcut în prezent decât la ceea ce s-a întâmplat deja.

Brené Brown cercetează rușinea de mai bine de două decenii.

Munca ei a condus la următoarea definiție esențială a rușinii.

„Rușinea este sentimentul sau experiența intens dureroasă de a crede că suntem viciați și, prin urmare, nedemni de iubire, apartenență și conexiune.”

Autoarea conturează cei trei piloni ai rușinii:

1. Cu toții trăim rușine. Este universal. Este o emoție primitivă împărtășită de toată lumea, cu excepția cazului în care le lipsește complet empatia sau capacitatea de conectare umană.

2. Nu este ușor să vorbești despre rușine. Chiar și menționarea cuvântului „rușine” poate duce la o experiență a emoției și poate evoca un puternic sentiment de frică.

3. A vorbi despre rușine aduce un sentiment de control. Acest control ne oferă puterea de a ne depăși sentimentele și de a merge mai departe cu viața noastră.

Conform teoriei rezilienței rușinii (SRT) a lui Brené Brown putem învăța și dezvolta următoarele:

1. Capacitatea de a ne recunoaște experiențele de rușine.

2. Capacitatea de a trece prin rușine în mod constructiv, menținându-ne autenticitatea și crescând prin experiențele noastre.

3. Conexiuni mai puternice și mai semnificative cu oamenii din viața noastră.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/