Etichetă: relații

Categorii
Psihologie

Bullying-ul poate marca profund dezvoltarea unui copil

Ce este bullying-ul?

Bullying-ul este o formă de comportament agresiv, intenționat și repetat, prin care o persoană sau un grup de persoane exercită putere asupra altei persoane mai vulnerabile. Se manifestă prin violență fizică, verbală, emoțională sau chiar socială.

Cum se manifestă bullying-ul?

Manifestările bullying-ului la preșcolari și școlari pot fi diverse și pot varia în funcție de vârstă, mediul în care aceștia se află și tipul de bullying. Iată principalele forme și manifestări ale bullying-ului în aceste categorii de vârstă:

Manifestări ale bullying-ului la preșcolari:

  1. Agresiuni fizice: loviri, împingeri, trântiri sau alte forme de violență fizică.
  2. Agresiuni verbale: insulte, jigniri, nume răutăcioase, tachinări.
  3. Excludere socială: ignorarea unui copil, excluderea din grup, refuzul de a-l lăsa să participe la jocuri.
  4. Răspândirea de bârfe sau povești false: răspândirea de zvonuri despre copil pentru a-l umili.
  5. Comportament intimidant: gesturi sau expresii faciale amenințătoare, mimarea unor atacuri.

Manifestări ale bullying-ului la școlari:

  1. Agresiuni fizice și verbale: similar cu cele din preșcolari, dar mai persistente.
  2. Hărțuire cibernetică: folosirea tehnologiei (mesaje, imagini, rețele sociale) pentru a insulta, amenința sau umili copilul.
  3. Excludere și marginalizare: izolarea copilului din grupurile de prieteni, refuzul de a-l accepta în activități.
  4. Răspândirea de zvonuri  pentru a-i deteriora reputația.

Este important de menționat că bullying-ul poate avea consecințe grave asupra sănătății emoționale și fizice a copiilor, precum și asupra dezvoltării lor sociale.

Impactul asupra copiilor preșcolari și școlari

Bullying-ul are consecințe grave asupra dezvoltării emoționale și psihologice a copiilor:

La preșcolari, bullying-ul poate duce la frică de a merge la grădiniță, regres în comportamente (ex. suptul degetului, enurezis), anxietate și agresivitate.

La școlari, poate provoca scăderea stimei de sine, rezultate școlare slabe, depresie, izolare socială, tulburări de somn și alimentație. În cazuri grave, poate duce la gânduri sau tentative de suicid.

Ce trebuie să facă părinții pentru a preveni bullying-ul

Comunicare deschisă: să vorbească zilnic cu copilul despre cum se simte, ce se întâmplă la școală sau grădiniță.

Observare atentă: să fie atenți la semnele de schimbare în comportament (izolare, frică, refuzul de a merge la grădiniță/școală).

Educație emoțională: să învețe copilul cum să recunoască emoțiile, cum să le exprime și cum să răspundă în mod sănătos la agresivitate.

Colaborare cu cadrele didactice: să comunice constant cu educatorii și profesorii despre comportamentul copilului.

❗ Reacția adecvată din partea adulților, promovarea unui mediu sigur și empatic, precum și educația despre respect și toleranță sunt esențiale pentru prevenirea și combaterea bullying-ului.

Rolul educatorilor și profesorilor

Crearea unui climat sigur: să promoveze respectul reciproc și incluziunea în colectiv.

Identificarea semnelor de bullying: să fie vigilenți la schimbările comportamentale și la dinamica grupului de copii.

Intervenția rapidă și fermă: orice formă de bullying trebuie sancționată și discutată deschis.

Educație preventivă: să includă lecții despre empatie, respect, diversitate și soluționarea pașnică a conflictelor.

Profilul agresorului (bully)

Copii care au tendința de a domina, de a controla. Pot avea probleme de gestionare a emoțiilor, lipsă de empatie, dorință de a atrage atenția sau de a obține statut în grup.

Uneori, agresorii au fost ei înșiși victime ale abuzului sau neglijenței.

Profilul victimei

Copii mai retrași, sensibili, cu stimă de sine mai scăzută sau care prezintă diferențe vizibile (fizice, etnice, sociale).

Sunt adesea mai puțin asertivi și evită confruntările.

Evită să spună ce li se întâmplă, de teamă că situația s-ar putea înrăutăți.

Concluzie

Bullying-ul nu este o „joacă de copii”, ci o problemă serioasă care poate marca profund dezvoltarea unui copil.

Este esențial ca adulții – părinți, educatori, profesori – să lucreze împreună pentru a construi un mediu în care respectul, empatia și sprijinul reciproc să fie valori fundamentale. Prevenirea bullying-ului începe cu educație, vigilență și acțiune.

Categorii
Parenting

Beneficiile gândirii pozitive la copiii preșcolari. Activități simple și eficiente

Gândirea pozitivă nu înseamnă doar „a fi fericit”, ci ajută copiii să înțeleagă și să gestioneze mai bine emoțiile, să se simtă mai încrezători și să se descurce mai bine în relațiile cu ceilalți. Cercetările arată că atunci când învățăm copiii să vadă partea bună a lucrurilor și să vorbească frumos despre ei înșiși, ei devin mai rezilienți – adică mai capabili să facă față provocărilor zilnice, cum ar fi despărțirea de părinți la grădiniță sau conflictele cu alți copii.

De exemplu, cercetătoarea Barbara Fredrickson a arătat că emoțiile pozitive îi ajută pe copii să gândească mai clar, să fie mai curioși și mai dornici să învețe. Alte studii au arătat că exercițiile simple, cum ar fi exprimarea recunoștinței sau vorbele bune despre sine („Sunt un copil bun”, „Mă descurc din ce în ce mai bine”), îi ajută pe cei mici să fie mai calmi și mai fericiți.

Așadar, încurajarea gândirii pozitive acasă – prin jocuri, povești sau discuții zilnice – nu doar că îi face pe copii să se simtă iubiți și în siguranță, ci le oferă și o bază sănătoasă pentru dezvoltarea lor emoțională și socială.

Iată câteva activități simple și eficiente pe care le poți face acasă cu copilul tău preșcolar pentru a încuraja gândirea pozitivă:

🌞 1. Borcanul Recunoștinței

Ce faceți: Luați un borcan și decorați-l împreună. În fiecare zi, scrieți (sau desenați împreună cu copilul) un lucru pentru care este recunoscător – chiar și ceva simplu, ca „m-am jucat cu mami” sau „am mâncat clătite”.

De ce ajută: Îl învață să se concentreze pe lucrurile bune care i se întâmplă.

💬 2. Oglinda cu Vorbe Frumoase

Ce faceți: Încurajați copilul să se uite în oglindă și să spună 2-3 afirmații pozitive: „Sunt curajos”, „Sunt un prieten bun”, „Pot să învăț lucruri noi”.

De ce ajută: Îi construiește încrederea în sine și îl învață să se aprecieze.

📖 3. Povești cu final pozitiv

Ce faceți: Citiți împreună cărți în care personajele trec prin greutăți, dar reușesc să găsească soluții. Apoi discutați: „Tu ce ai fi făcut?”, „Cum a ajutat gândirea bună?”

De ce ajută: Îi dezvoltă empatia și îl învață să caute soluții, nu să se blocheze în probleme.

🎨 4. Desenul Zilei Bune

Ce faceți: La finalul zilei, roagă-l să deseneze ce i-a plăcut cel mai mult în ziua respectivă.

De ce ajută: Îl ajută să revadă evenimentele zilei printr-o „lentilă” pozitivă.

🎲 5. Jocul „Trei lucruri bune”

Ce faceți: Înainte de culcare, spuneți fiecare trei lucruri frumoase care s-au întâmplat peste zi.

De ce ajută: Creează o rutină de reflecție pozitivă, care poate chiar îmbunătăți somnul.

Aceste activități funcționează cel mai bine atunci când sunt făcute cu calm, cu zâmbet și fără presiune. Copiii învață mai ales prin joc și prin exemplul părinților – dacă te aud vorbind frumos despre tine și despre ziua ta, vor învăța să facă și ei la fel.

Categorii
Psihologie

Tu cum faci față dificultăților vieții?

Teoria rezilienței se referă la capacitatea indivizilor de a se adapta și de a depăși adversitățile, stresul sau traumele. Această teorie a fost dezvoltată în principal în domeniul psihologiei dezvoltării și se concentrează pe modul în care anumite persoane reușesc să facă față situațiilor dificile, în timp ce altele pot ceda sub presiune.

Reziliența este adesea definită ca abilitatea de a reveni la starea inițială după o experiență traumatică sau de a face față provocărilor. Aceasta nu înseamnă că persoana nu va simți durere sau suferință, ci că va găsi modalități de a face față acestor emoții și de a se adapta.

Factori care contribuie la reziliență

Există mai mulți factori care pot influența nivelul de reziliență al unei persoane, inclusiv:

– Sprijinul social: Relațiile pozitive cu familia, prietenii și comunitatea pot oferi un suport esențial în momentele dificile.

 Exemplu: O persoană care trece printr-o despărțire dureroasă poate găsi confort și sprijin în prieteni care o ajută să-și exprime emoțiile și să se concentreze pe aspectele pozitive ale vieții.

– Autoeficacitatea: Credința în propriile abilități de a depăși obstacolele joacă un rol important în reziliență.

  Exemplu: Un student care a avut dificultăți la școală, dar care a reușit să își îmbunătățească notele prin muncă asiduă și determinare, va dezvolta o mai mare încredere în sine.

– Abilități de coping: Strategie de gestionare a stresului, cum ar fi mindfulness, tehnici de relaxare sau rezolvarea problemelor.

  Exemplu: O persoană care pierde locul de muncă poate utiliza tehnici de meditație pentru a-și calma anxietatea și a se concentra pe găsirea unui nou loc de muncă.

– Optimismul: O atitudine pozitivă și capacitatea de a căuta soluții în loc de a se concentra pe probleme.

 Exemplu: Un antreprenor care a experimentat eșecuri repetate poate rămâne optimist și poate analiza fiecare eșec ca pe o oportunitate de învățare.

Stadiile rezilienței

Reziliența nu este un proces liniar, ci unul dinamic, care poate implica mai multe etape:

– Acceptarea realității: Recunoașterea situației dificile și a emoțiilor asociate.

 Exemplu: După o pierdere, o persoană poate ajunge să accepte durerea și să permită procesului de doliu.

– Găsirea sensului: Identificarea unui sens sau a unei lecții în experiențele negative.

 Exemplu: O persoană care a supraviețuit unei boli grave poate decide să devină avocat pentru conștientizarea acestei afecțiuni.

– Acțiunea: Luarea de măsuri pentru a îmbunătăți situația.

 Exemplu: O persoană care a fost afectată de un dezastru natural poate organiza o campanie de ajutor pentru victimele acelui eveniment.

Exemple de reziliență în viața reală

– Victime ale violenței domestice: Multe persoane care au fost victime ale violenței domestice reușesc să își reconstruiască viețile, să își găsească locuri de muncă și să își formeze relații sănătoase, demonstrând o mare putere de adaptare.

– Persoane care au suferit traume: Milioane de oameni care au supraviețuit unor traume severe, cum ar fi războiul sau accidentele, reușesc să ducă o viață normală, construind relații și având cariere de succes.

Reziliența este o calitate esențială care ne permite să facem față dificultăților vieții. Este important de menționat că reziliența nu este o trăsătură fixă; ea poate fi dezvoltată și îmbunătățită prin experiențe și strategii de coping eficiente. Atât sprijinul social, cât și abilitățile personale joacă un rol crucial în construirea acestei capacități.

Categorii
Psihologie

Râsul ca mecanism de apărare psihologic

Râsul este un comportament uman complex, care nu doar că exprimă bucurie, ci servește și ca un mecanism de apărare psihologic. În fața stresului, anxietății sau a situațiilor dificile, râsul poate acționa ca o strategie de coping, ajutând indivizii să facă față provocărilor emoționale și să reducă tensiunea.

Râsul ca mecanism de apărare

Râsul poate fi perceput ca o reacție la anxietate sau la situații stresante, având un efect cathartic asupra emoțiilor negative. Psihologul Sigmund Freud a discutat despre râs în contextul teoriei sale despre umor, sugerând că acesta poate reprezenta o eliberare a tensiunii acumulate. Conform lui Freud, râsul permite individului să-și exprime emoțiile reprimate, transformând astfel anxietatea în umor. Această transformare nu doar că facilitează gestionarea emoțiilor, dar îi oferă și individului o iluzie de control asupra situației.

Mai multe studii au arătat că râsul are efecte pozitive asupra sănătății mentale. De exemplu, o cercetare publicată în „Journal of Behavioral Medicine” a arătat că râsul reduce nivelul de cortizol, hormonul stresului, și stimulează eliberarea endorfinelor, neurotransmițători care induc senzația de bine. Acest efect biochimic contribuie la diminuarea anxietății și a stării de depresie, întărind ideea că râsul este un mecanism eficient de apărare.

Râsul și percepția socială

Râsul nu doar că ajută indivizii să facă față propriilor emoții, ci și să îmbunătățească relațiile interumane. Studiile din domeniul psihologiei sociale sugerează că râsul facilitează conexiunile sociale, contribuind la crearea unui sentiment de apartenență și reducând tensiunile între indivizi. Râsul comun, experimentat în grupuri, poate acționa ca un liant social, întărind legăturile interumane și diminuând sentimentul de izolare.

Cercetările arată că râsul poate modifica percepțiile despre situații dificile. De exemplu, un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din California a constatat că persoanele care râd în grupuri tind să aibă o percepție mai pozitivă asupra unor situații stresante. Acest lucru sugerează că râsul poate transforma stresul în umor, facilitând astfel adaptarea la provocările vieții.

În concluzie, râsul este un mecanism de apărare psihologic esențial care ajută indivizii să facă față stresului și anxietății, oferind o modalitate de a gestiona emoțiile negative și de a îmbunătăți relațiile sociale. Cercetările științifice susțin beneficiile râsului asupra sănătății mentale, demonstrând că acesta nu doar că reduce nivelul de stres, ci și întărește legăturile interumane. Într-o lume adesea marcată de incertitudini și provocări, râsul rămâne o resursă valoroasă pentru menținerea echilibrului emoțional și a sănătății mintale. Astfel, cultivarea umorului în viața de zi cu zi nu este doar o plăcere, ci și o strategie eficientă de adaptare la dificultățile existenței.

Categorii
Parenting

Zece activități de familie care promovează comunicarea și conectarea emoțională

Familia reprezintă primul mediu de dezvoltare pentru orice copil și joacă un rol esențial în formarea personalității acestuia. Activitățile desfășurate în familie contribuie semnificativ la dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală atât a copiilor, cât și a părinților. Timpul petrecut împreună consolidează relațiile, creează amintiri de neuitat și oferă un cadru favorabil pentru învățare și comunicare.

1. Îmbunătățirea relațiilor familiale

Activitățile în familie, fie că este vorba despre jocuri, drumeții, gătit sau pur și simplu petrecerea timpului împreună, contribuie la crearea unor legături puternice între membrii familiei. Copiii se simt iubiți, protejați și înțeleși, iar părinții pot avea o perspectivă mai clară asupra nevoilor și emoțiilor celor mici. Comunicarea devine mai deschisă, iar încrederea reciprocă este consolidată.

2. Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale ale copiilor

Copiii care participă activ la viața de familie dezvoltă mai ușor abilități sociale, cum ar fi empatia, cooperarea și respectul față de ceilalți. În plus, interacțiunile regulate cu părinții și frații îi ajută să-și exprime emoțiile într-un mod sănătos și să învețe cum să gestioneze situațiile dificile.

3. Crearea unui mediu favorabil educației

Activitățile comune pot avea și un impact educativ major. Cititul împreună, rezolvarea puzzle-urilor sau implicarea în activități creative stimulează imaginația și dezvoltă gândirea logică a copiilor. De asemenea, implicarea în treburile casnice le oferă responsabilitate și îi pregătește pentru viața de adult.

4. Reducerea stresului și îmbunătățirea stării de bine

Atât copiii, cât și părinții se confruntă cu stresul cotidian. Momentele petrecute împreună în familie oferă o evadare din rutina zilnică și contribuie la relaxare și bunăstare emoțională. Activitățile recreative, cum ar fi sportul sau jocurile de societate, au un efect pozitiv asupra sănătății mintale și fizice.

5. Crearea unor amintiri de neuitat

Timpul petrecut în familie nu este doar o ocazie de învățare, ci și o sursă de amintiri frumoase care vor dăinui peste ani. Copiii își vor aminti cu drag de momentele în care au jucat cu părinții, au făcut excursii sau au pregătit împreună cina. Aceste experiențe întăresc legăturile emoționale și creează un sentiment de apartenență și siguranță.

Zece activități de familie care promovează comunicarea și conectarea emoțională

Iată câteva activități de familie care pot promova comunicarea și conectarea emoțională:

  1. **Seară de jocuri de societate**: Joc de Societate 10 în 1 Jocuri Clasice & Educative – AS (se găsește în magazinele Jumbo).

Aceste jocuri pot încuraja interacțiunea și strategia de grup.

2. **Cina în familie**: Organizați o cină săptămânală în care fiecare membru al familiei să pregătească un fel de mâncare.

Asta poate stimula conversațiile despre preferințe și tradiții culinare.

3. **Sesiuni de povestiri**: Rezervați o seară pentru a împărtăși povești personale sau amintiri din copilărie. De asemenea puteți folosi jocuri care încurajează crearea de povești: Joc Zanzoon (se găsește pe Emag), cuburi pentru poveste sau jetoane pentru a inventa povești (editura DPH)

 Acest lucru poate întări legăturile și încuraja vulnerabilitatea.

4. **Activități în aer liber**: Plimbări în natură, drumeții sau picnicuri pot oferi un cadru relaxat pentru a discuta și a vă conecta.

5. **Ateliere de artă**: Organizați un atelier de creație în care fiecare membru al familiei să își exprime sentimentele prin artă. Puteți crea un colaj sau picturi care să reflecte ceea ce simțiți.

6. **Jurnalul familiei**: Încurajați fiecare membru să scrie în jurnalul familiei despre lucruri care îi fac fericiți, temeri sau dorințe. Puteți citi împreună și discuta despre aceste gânduri.

7. **Sesiuni de film cu discuții**: Vizionați filme sau documentare care abordează teme relevante pentru familie, urmate de discuții despre mesajele transmise.

8. **Zile tematice**: Alegeți o temă (de exemplu, o cultură sau o epocă istorică) și organizați activități, mâncare și discuții în jurul acelei teme.

9. **Întrebări pentru discuții profunde**: Creați un set de întrebări care să încurajeze reflecția și discuțiile profunde. De exemplu: „Care a fost cea mai fericită amintire a ta?” sau „Ce înseamnă pentru tine succesul?”

10. **Seri de muzică**: Ascultați muzică împreună, iar fiecare poate împărtăși ce simte sau ce amintiri îi evocă melodiile alese.

Aceste activități pot ajuta la întărirea legăturilor familiale și la crearea unui mediu deschis pentru comunicare și expresie emoțională.

Categorii
Psihologie

Cum ne influențează viața relația cu părinții

MAMA

Relația cu mama are o importanță psihologică profundă și complexă în dezvoltarea unui individ, având un impact semnificativ asupra tuturor aspectelor vieții sale ulterioare. Această relație influențează formarea identității, a atașamentului, a încrederii și a sănătății emoționale. Iată câteva dintre principalele aspecte psihologice ale relației cu mama:

1. Atașamentul și dezvoltarea timpurie

Relația cu mama joacă un rol esențial în formarea atașamentului copilului, un concept introdus de psihologul John Bowlby. Atașamentul reprezintă legătura emoțională dintre copil și figurile de îngrijire, în special mama. Un atașament sigur, caracterizat prin iubire, răbdare și încredere, ajută copilul să dezvolte un sentiment de siguranță și încredere în lume. Aceasta este esențială pentru dezvoltarea unei personalități echilibrate și stabile.

Un atașament nesigur, pe de altă parte, poate duce la anxietate, frică, probleme de încredere și dificultăți în relațiile interpersonale mai târziu în viață.

2. Formarea identității

Mama este adesea prima persoană cu care copilul intră în contact, influențându-i profund imaginea de sine. Dacă relația este pozitivă și susținătoare, copilul învață să se simtă valoros și capabil. Acest lucru ajută la dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase și stabile, care va ghida alegerile și comportamentele în viața adultă.

În schimb, dacă relația este problematică sau abuzivă, aceasta poate duce la o autoevaluare scăzută, nesiguranță și dificultăți în gestionarea propriilor emoții.

3. Reglarea emoțională

Mama joacă un rol crucial în învățarea copilului de a-și reglementa emoțiile. Copiii învață să facă față furiei, fricii și altor sentimente intense prin modul în care mama le răspunde la aceste emoții. O mamă care este caldă, empatică și răbdătoare îi poate învăța pe copii cum să își exprime și să își regleze emoțiile într-un mod sănătos.

Dacă mama este absentă emoțional sau dacă relația este marcată de conflicte constante, copilul poate dezvolta dificultăți în a-și gestiona emoțiile, ceea ce poate duce la tulburări de anxietate, depresie sau probleme de comportament.

4. Modele de relaționare și comportamente în relațiile viitoare

Relația cu mama influențează stilul de relaționare al adultului. O mamă care este atentă și oferă sprijin emoțional va învăța copilul să aibă așteptări pozitive față de ceilalți și să stabilească relații sănătoase. Dacă, în schimb, mama este distantă sau abuzivă, copilul poate învăța să fie neîncrezător, să aibă dificultăți în a construi relații apropiate și poate dezvolta comportamente disfuncționale în relațiile romantice sau profesionale.

5. Rolul mamei în autoapreciere și încredere

Mama, prin modul în care interacționează cu copilul, poate influența direct dezvoltarea încrederii de sine. Încurajările și iubirea necondiționată pot ajuta copilul să se simtă valoros și capabil. În schimb, critica constantă sau lipsa de susținere poate duce la scăderea încrederii în propriile abilități și chiar la tulburări de alimentație, depresie sau probleme de sănătate mintală.

6. Implicarea în educație și dezvoltarea competențelor

Relația cu mama influențează și performanțele educaționale ale copilului. O mamă care este activ implicată în viața educativă a copilului poate sprijini dezvoltarea competențelor cognitive și sociale ale acestuia, în timp ce o mamă care nu acordă suficientă atenție poate influența negativ procesul de învățare și dezvoltare personală al copilului.

7. Traume din relația cu mama

În cazurile în care relația cu mama este marcată de abuz fizic, emoțional sau neglijență, efectele asupra copilului pot fi de durată. Aceste traume pot duce la tulburări de stres post-traumatic, dificultăți în relaționarea cu ceilalți și o autoînțelegere negativă.

💗

Relația mamă-fiică

Mamele sunt de obicei primii oameni care oferă suport emoțional și afectiv fiicelor lor, iar acest lucru contribuie la formarea unei identități sănătoase. O relație în care fiica simte iubire necondiționată, încredere și sprijin poate să dezvolte o stimă de sine puternică. În schimb, dacă relația este marcată de critici constante, absență emoțională sau respingere, acest lucru poate avea un efect negativ asupra încrederii în sine și a auto-percepției.

Relația mamă-fiu

Relația cu mama influențează și comportamentele de viață ale fiului, în special în ceea ce privește relațiile interpersonale. Pe măsură ce fiul crește, relația cu mama poate influența procesul de independență. În cazul unui atașament sănătos, un fiu va învăța să își gestioneze viața autonom, dar va păstra în continuare o legătură emoțională sănătoasă cu mama sa. În situațiile în care relația este disfuncțională, aceasta poate duce la dependență emoțională sau dificultăți în a face față provocărilor vieții.

TATA

Relația cu tatăl are o importanță psihologică profundă, având un impact semnificativ asupra dezvoltării emoționale, comportamentale și sociale ale unui individ. Această relație influențează modul în care o persoană percepe autoritatea, încrederea în sine, relațiile interpersonale și sănătatea mentală pe termen lung.

Iată câteva aspecte cheie ale importanței psihologice a relației cu tatăl:

1.Modele de comportament și autoritate: Tatăl este adesea primul model masculin din viața unui copil și joacă un rol esențial în înțelegerea conceptelor de autoritate și respect. Un tată implicat și autoritar poate ajuta copilul să dezvolte respect pentru reguli și responsabilități, în timp ce un tată absent sau autoritar excesiv poate crea un sentiment de confuzie sau de respingere față de autoritate.

2.Dezvoltarea încrederii în sine: Un tată care oferă sprijin, încurajare și iubire poate contribui la dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. Un tată care recunoaște și apreciază realizările copilului, dar care și își asumă rolul de a-l ghida în fața eșecurilor, ajută la formarea unei încrederi solide în propriile abilități și capacitatea de a face față provocărilor.

3.Relațiile interpersonale: Relația cu tatăl poate modela felul în care o persoană interacționează cu ceilalți, în special în relațiile de cuplu. Un tată afectuos și respectuos poate contribui la dezvoltarea unor așteptări pozitive față de relațiile interpersonale, iar un tată care este distant sau abuziv poate duce la dificultăți în formarea de relații sănătoase mai târziu în viață.

4.Aspecte legate de sex și identitate de gen: Relația cu tatăl influențează, de asemenea, înțelegerea unui copil despre rolurile de gen și identitatea sexuală. Băieții învață cum să fie bărbați și ce înseamnă masculinitatea, iar fetele pot învăța ce așteptări pot avea de la bărbați în relațiile lor romantice și profesionale.

5.Dezvoltarea rezilienței și a abilităților de coping: În fața dificultăților și stresului, un tată care modelează comportamente sănătoase de coping poate ajuta copilul să învețe cum să facă față stresului. Absența unui tată sau un comportament abuziv pot afecta negativ capacitatea unui copil de a dezvolta aceste abilități.

💙

Relația tată-fiică

Studiile sugerează că o relație pozitivă între tată și fiică poate influența dezvoltarea sexuală și relațiile intime ale fiicei mai târziu în viață. Un tată care oferă un model de respect și iubire poate ajuta fiica să aibă încredere în ea însăși și să stabilească relații sănătoase.

Relația tată-fiu

Fiii învață cum să își gestioneze emoțiile, cum să își asume responsabilități în urma exemplului tatălui lor. Un tată implicat și afectuos poate contribui la dezvoltarea unei imagini de sine pozitive. Dacă relația cu tatăl este absentă sau conflictuală, acest lucru poate duce la incertitudini legate de propria valoare. Fiii care cresc fără un tată sau cu o figură paternă absentă fizic sau emoțional pot experimenta dificultăți în dezvoltarea unui model masculin de comportament, ceea ce poate influența modul în care aceștia percep masculinitatea și cum interacționează cu alți bărbați în viața adultă.

***

Categorii
Psihologie

Psihologia secretelor

Secretele sunt de o varietate pe care rar o conștientizăm. Cercetările arată că aproape fiecare dintre noi are ceva de ascuns. Oricine crede că nu are secrete înseamnă că nu este sincer sau îi lipsește conștiința de sine. Fiecare își creează un loc pentru secrete în mintea sa. Există o vigilență constantă în păstrarea secretelor. Așa se face că secretele au un parteneriat cu suspiciunea și paranoia. Dacă porți un mare secret, în esență, ești mereu în alertă pentru a nu-l dezvălui.

Deși oamenii doresc adesea să împărtășească vești bune de îndată ce le află, un studiu publicat de Asociația Americană de Psihologie a descoperit că păstrarea veștilor bune în secret înainte de a le spune altcuiva ar putea face oamenii să se simtă mai energici și mai vii.

Psihologul Michael Slepian, profesor la Columbia Business School, și colegii săi au realizat o serie de studii pentru a schița liniile de bază ale secretului, concentrându-se mai întâi pe secretele pe care oamenii le păstrează. Ei au identificat 38 de categorii comune de secrete pe care oamenii le păstrează despre ei înșiși, de la infidelitate și comportament ilegal, până la sarcină și surprize planificate pentru alții. „Aproximativ 97% dintre oameni au un secret în cel puțin una dintre aceste categorii, iar o persoană obișnuită păstrează secrete în 13 dintre aceste categorii.”, a declarat Michael Slepian, citat de Asociația Americană de Psihologie.

A trăi cu secrete poate duce la anxietate și suferință. Uneori, păstrăm secretele din obișnuință și nu neapărat pentru că ne pot strica relațiile.

Secretul poate apărea din frică. S-ar putea să nu-ți dai seama că frica îți determină nevoia de a avea secrete.

S-ar putea să-ți fie frică de respingere, pierdere, de a nu fi suficient de bun, iar această frică te împiedică să fii deschis și sincer cu oamenii de care îți pasă. Dacă descoperi că păstrezi continuu secrete față de oamenii de care îți pasă, probabil că ai o frică emoțională adânc înrădăcinată care te reține.

Păstrarea secretelor are propria sa povară emoțională. Pe lângă anxietate, stres, singurătate, păstrarea secretelor duce și la supraîncărcare cognitivă – atunci când un individ nu împărtășește lucruri cu alți oameni rămâne ca o preocupare suplimentară în gândurile sale.

Cercetările au descoperit că păstrarea secretelor într-o relație are ca rezultat o scădere a satisfacției și a bunăstării relației. Sănătatea fizică și mintală sunt direct afectate. Când cineva păstrează un secret, acesta devine adesea o povară grea și creează o barieră. Această distanță emoțională poate duce la sentimente de izolare, chiar și atunci când ești în compania persoanei de care îți pasă.

Secretele mari pot dăuna unei relații, dar se dovedește că păstrarea unor mici secrete poate aduce beneficii unei relații. Dacă păstrați secrete, este esențial să evaluați de ce și dacă acest lucru vă dăunează relației.

Categorii
Parenting

Alienarea parentală – abuz emoțional asupra copilului

În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.

Concret, procesul alienării parentale presupune un șir de acțiuni, un set de strategii ce cuprind gânduri și maniere nonverbale prin care copilului ”i se spală creierul”, în încercarea de a i se șterge amintirile și iubirea pentru părintele său.

Există cazuri în care copilul învață că petrecerea timpului cu tatăl echivalează cu o trădare față de mamă, cu lipsa loialității față de aceasta sau, după caz, timpul petrecut cu mama echivalează cu o trădare față de tată.

Când alienarea este severă, copilul refuză adesea să-l vadă pe celălalt părinte, chiar dacă nu există dovezi de abuz fizic sau emoțional. În plus, copilul nu va putea, de obicei, să vadă nici o calitate pozitivă a celuilalt părinte.

Cercetările sugerează că expunerea la comportamente de alienare a părinților în copilărie poate avea un impact profund asupra sănătății mintale a acelor copii mai târziu în viață, inclusiv întâmpinarea unor tulburări de anxietate și reacții la traumă.

Alienarea parentală poate fi identificată prin prezența a cinci factori:

(1) copilul refuză, se opune sau evită o relație cu un părinte;

(2) copilul a avut o relație pozitivă cu acel părinte înainte de a-l respinge;

(3) nu există dovezi de abuz sau neglijență comise de părintele respins;

(4) celălalt părinte a folosit mai multe comportamente de alienare parentală;

(5) copilul prezintă manifestări comportamentale de alienare parentală.

Ce fel de persoană ar încerca să înstrăineze un copil de celălalt părinte?

Acest fenomen provine adesea de la un  părinte care este narcisist și/sau instabil emoțional. El poate fi motivat de o dorință de răzbunare sau poate avea nevoie de ”o ieșire” atât de disperată încât își transferă durerea și furia asupra copilului.

Fenomenul alienării parentale este recunoscut de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost introdus în Manualul de e Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale- DSM 5, ca diagnostic psihiatric ( „abuz psihologic asupra copiilor”), recunoscut de către Colegiul Psihologilor din România, și de Instanțele juridice românești. Fenomenul de alienare parentală sau de ,,abuz asupra copilului” este conturat la nivel de legislație prin intermediul Legii nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

***

Referințe:

www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9026878/

www.drmarkgoldsteinphd.com

legalup.ro/alienarea-parentala/

Categorii
Parenting

Parentificarea sau inversarea rolului părinte-copil

Parentificarea apare atunci când părinții caută la copiii lor sprijin emoțional și/sau practic, mai degrabă decât să-l ofere. Prin urmare, copilul devine îngrijitorul.

Cuvântul parentificare a fost inventat de psihiatrul Ivan Boszormenyi-Nagy, unul dintre fondatorii terapiei de familie. Cuvântul descrie ce se întâmplă atunci când rolurile de părinte și copil sunt inversate.

Această inversare a rolului perturbă procesul natural de dezvoltare al copilului. În cele mai multe cazuri, are efecte negative de anvergură asupra sănătății mentale și fizice ale copilului.

Parentificarea instrumentală vs. Parentificarea emoțională

În cazurile de parentificare instrumentală, copiii își asumă responsabilități practice, precum:

  • A avea grijă de frați sau alte rude pentru că un părinte nu poate
  • Asumarea sarcinilor de menaj, cum ar fi curățănia, cumpărăturile…
  • A fi îngrijitor pentru un părinte cu dizabilități, boală sau tulburări de sănătate mintală

Parentificarea emoțională implică un copil care oferă sprijin emoțional unui părinte, inclusiv:

  • Ascultă un părinte vorbind despre problemele proprii și îi oferă sfaturi
  • Este mediator între un părinte și un alt membru al familiei
  • Este confident pentru părinte

Simptomele copilului parentificat

Un adolescent parentificat poate prezenta următoarele simptome:

  • Anxietate, în special în ceea ce privește grija față de ceilalți
  • Depresie
  • Gândurile de sinucidere
  • Surmenaj compulsiv atunci când î-și îndepliniește responsabilitățile la școală și acasă
  • Sentimente de vinovăție și rușine
  • Îngrijorare neîncetată
  • Izolare socială
  • Simptome fizice de anxietate și depresie, cum ar fi dureri de stomac, dureri de cap etc.

Sursă: www.newportacademy.com/

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Parenting

Trei idei de a petrece timpul liber cu un copil de 2 ani jumate

Ema împreună cu mama la Teatrul Mititel

La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.

Fie că ești părinte sau bunic, îți propun trei idei de a petrece timpul liber cu micuțul tău.

1. O scurtă incursiune în lumea trenurilor

O activitate potrivită pentru copii începând cu vârsta de 2 ani și jumătate este o scurtă incursiune în lumea trenurilor.

Dacă locuiești în București sau ești în vizită în București vă recomand să vizitați Muzeul CFR și apoi să faceți o scurtă călătorie cu trenul către Aeroportul Internațional Henri Coandă.

* Muzeul CFR a fost inaugurat la 10 iunie 1939, sub denumirea Muzeul Ceferiștilor, în cadrul serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea căii ferate București Filaret-Giurgiu.

Adresă: Calea Griviței 193B, București

Program: miercuri- duminică, 10.00-16.00

Preț: 6 lei/ adult

”Pe teritoriul actual al României, primele căi ferate au apărut în Transilvania în secolul al XIX-lea, pe când aceasta se afla în componența Austro-Ungariei. Prima cale ferată uzinală cu tracțiune animală a fost construită la Uzinele Reșița în 1846. Aceasta a fost urmată de calea ferată Oravița-Baziaș, dată în funcțiune la 20 august 1854.

În Principatele Române, primele căi ferate au fost construite în concesiune cu firme străine. La 26 august 1869 este dată în folosință linia București-Giurgiu, urmată de linia spre Buzău”, precizează wikipedia.

* CFR Călători asigură circulația pe ruta București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă și retur.

Durata: aproximativ 20 – 25 minute/ rută.

Preț: 5 lei/ adult  ( biletul se poate cumpăra direct din tren)

2. O zi la picnic

Un picnic este o evadare perfectă din rutina zilnică.

Îți recomand Parcul Mogoșoaia sau orice parc din apropierea casei tale care permite așezarea unei pături pe iarbă.

Picnicurile sunt ocazia perfectă de a-ți face copiii să se simtă iubiți și auziți.

Activitatea în aer liber reduce nivelul de anxietate.

Așadar, luați o pătură, câteva jucării și ceva de mâncare și porniți la drum 😊

3. Spectacole de teatru

Recomand:

* spectacolele Teatrului Mititel . După fiecare spectacol doamna Maia Gherasim oferă părinților oportunitatea de a crea o jucărie împreună cu copilul, jucărie pe care fiecare o ia acasă, ceea ce face ca joaca pe tema spectacolului să continue și acasă 😊. O altă idee drăguță este implicarea părinților în spectacol și faptul că la final copiii se pot juca cu recuzita. Încercați, nu veți regreta! 😊

* spectacolele Teatrului de Păpuși Bibabo. La finalul spectacolului actorii vin printre copii împreună cu păpușile protagonoste, astfel copiii le pot atinge și se pot ”împrieteni” cu ele.

* spectacolele din seria ”Bubu”, de la Opera Comică pentru Copii. Scena spectacolelor este amenajată ca un loc de joacă și astfel copiii devin ”actori”. 😊

Spectacolele acestor teatre sunt potrivite pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-3 ani. Mergeți cu încredere!

Programul spectacolelor îl puteți afla de pe facebook, accesând pagina teatrului menționat. 

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: psihologsimonaionita@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

De asemenea, îți recomand și blog-urile mele: https://simonaionita.blogspot.com/ și http://carteindar.blogspot.com/