Categorii
Parenting

Parentificarea sau inversarea rolului părinte-copil

Parentificarea apare atunci când părinții caută la copiii lor sprijin emoțional și/sau practic, mai degrabă decât să-l ofere. Prin urmare, copilul devine îngrijitorul.

Cuvântul parentificare a fost inventat de psihiatrul Ivan Boszormenyi-Nagy, unul dintre fondatorii terapiei de familie. Cuvântul descrie ce se întâmplă atunci când rolurile de părinte și copil sunt inversate.

Această inversare a rolului perturbă procesul natural de dezvoltare al copilului. În cele mai multe cazuri, are efecte negative de anvergură asupra sănătății mentale și fizice ale copilului.

Parentificarea instrumentală vs. Parentificarea emoțională

În cazurile de parentificare instrumentală, copiii își asumă responsabilități practice, precum:

  • A avea grijă de frați sau alte rude pentru că un părinte nu poate
  • Asumarea sarcinilor de menaj, cum ar fi curățănia, cumpărăturile…
  • A fi îngrijitor pentru un părinte cu dizabilități, boală sau tulburări de sănătate mintală

Parentificarea emoțională implică un copil care oferă sprijin emoțional unui părinte, inclusiv:

  • Ascultă un părinte vorbind despre problemele proprii și îi oferă sfaturi
  • Este mediator între un părinte și un alt membru al familiei
  • Este confident pentru părinte

Simptomele copilului parentificat

Un adolescent parentificat poate prezenta următoarele simptome:

  • Anxietate, în special în ceea ce privește grija față de ceilalți
  • Depresie
  • Gândurile de sinucidere
  • Surmenaj compulsiv atunci când î-și îndepliniește responsabilitățile la școală și acasă
  • Sentimente de vinovăție și rușine
  • Îngrijorare neîncetată
  • Izolare socială
  • Simptome fizice de anxietate și depresie, cum ar fi dureri de stomac, dureri de cap etc.

Sursă: www.newportacademy.com/

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Parenting

Trei idei de a petrece timpul liber cu un copil de 2 ani jumate

Ema împreună cu mama la Teatrul Mititel

La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.

Fie că ești părinte sau bunic, îți propun trei idei de a petrece timpul liber cu micuțul tău.

1. O scurtă incursiune în lumea trenurilor

O activitate potrivită pentru copii începând cu vârsta de 2 ani și jumătate este o scurtă incursiune în lumea trenurilor.

Dacă locuiești în București sau ești în vizită în București vă recomand să vizitați Muzeul CFR și apoi să faceți o scurtă călătorie cu trenul către Aeroportul Internațional Henri Coandă.

* Muzeul CFR a fost inaugurat la 10 iunie 1939, sub denumirea Muzeul Ceferiștilor, în cadrul serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea căii ferate București Filaret-Giurgiu.

Adresă: Calea Griviței 193B, București

Program: miercuri- duminică, 10.00-16.00

Preț: 6 lei/ adult

”Pe teritoriul actual al României, primele căi ferate au apărut în Transilvania în secolul al XIX-lea, pe când aceasta se afla în componența Austro-Ungariei. Prima cale ferată uzinală cu tracțiune animală a fost construită la Uzinele Reșița în 1846. Aceasta a fost urmată de calea ferată Oravița-Baziaș, dată în funcțiune la 20 august 1854.

În Principatele Române, primele căi ferate au fost construite în concesiune cu firme străine. La 26 august 1869 este dată în folosință linia București-Giurgiu, urmată de linia spre Buzău”, precizează wikipedia.

* CFR Călători asigură circulația pe ruta București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă și retur.

Durata: aproximativ 20 – 25 minute/ rută.

Preț: 5 lei/ adult  ( biletul se poate cumpăra direct din tren)

2. O zi la picnic

Un picnic este o evadare perfectă din rutina zilnică.

Îți recomand Parcul Mogoșoaia sau orice parc din apropierea casei tale care permite așezarea unei pături pe iarbă.

Picnicurile sunt ocazia perfectă de a-ți face copiii să se simtă iubiți și auziți.

Activitatea în aer liber reduce nivelul de anxietate.

Așadar, luați o pătură, câteva jucării și ceva de mâncare și porniți la drum 😊

3. Spectacole de teatru

Recomand:

* spectacolele Teatrului Mititel . După fiecare spectacol doamna Maia Gherasim oferă părinților oportunitatea de a crea o jucărie împreună cu copilul, jucărie pe care fiecare o ia acasă, ceea ce face ca joaca pe tema spectacolului să continue și acasă 😊. O altă idee drăguță este implicarea părinților în spectacol și faptul că la final copiii se pot juca cu recuzita. Încercați, nu veți regreta! 😊

* spectacolele Teatrului de Păpuși Bibabo. La finalul spectacolului actorii vin printre copii împreună cu păpușile protagonoste, astfel copiii le pot atinge și se pot ”împrieteni” cu ele.

* spectacolele din seria ”Bubu”, de la Opera Comică pentru Copii. Scena spectacolelor este amenajată ca un loc de joacă și astfel copiii devin ”actori”. 😊

Spectacolele acestor teatre sunt potrivite pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-3 ani. Mergeți cu încredere!

Programul spectacolelor îl puteți afla de pe facebook, accesând pagina teatrului menționat. 

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

De asemenea, îți recomand și blog-urile mele: https://simonaionita.blogspot.com/ și http://carteindar.blogspot.com/

Categorii
Parenting

Dezvoltarea limbajului emoțional

Este normal ca la vârsta de doi ani să aibă crize de furie. Dar dacă copilul tău are cinci ani sau mai mult și încă are multe crize, ar putea avea nevoie de ajutor pentru a învăța să-și controleze emoțiile sau comportamentul. Acest lucru se numește „autoreglare”.

Copiii experimentează emoții înainte de a putea folosi cuvinte pentru a descrie acele emoții. De asemenea, copiii înțeleg limbajul înainte de a-l putea folosi ei înșiși.

Poți ajuta copilul să înțeleagă ceea ce simte, ajutându-l să-și dezvolte „limbajul emoțional”.

Chiar și la vârsta de 3 sau 4 ani, copilul tău are preferințe și antipatii distincte, iar personalitatea lui se dezvoltă din ce în ce mai mult în fiecare zi.

Copiii de 3 și 4 ani pot folosi lovirea, mușcarea sau împingerea ca o modalitate de a rezolva conflictele. Pur și simplu nu înțeleg încă diferența dintre interacțiunile adecvate și nepotrivite.

Este datoria ta să-ți înveți copilul că există modalități corecte și greșite de a-ți exprima emoțiile și de a rezolva problemele cu ceilalți.

Pentru a-ți ajuta copilul să facă față emoțiilor, ia în considerare și să-l înveți să-și privească emoțiile dintr-o perspectivă plină de compasiune.

Folosirea unui limbaj care exprimă validarea este de asemenea utilă. Îi arată copilului că nu greșește că simte așa cum simte și că este acceptat și iubit necondiționat.

Cum poți valida emoțiile copilului tău?

– Ascultă cu adevărat

Arată-i copilului tău că ești interesat de ceea ce simte .

Concentrează-te doar asupra copilului, fără distragerea atenției.

Arată că asculți folosind limbajul corpului și vocea. Poți să te apleci spre el și să dai din cap în timp ce vorbește. Poți spune lucruri precum „Mmmhmmm” și „Înțeleg ce vrei să spui”.

– Lăsă-ți copilul să simtă emoția pe deplin

A spune cuiva „să nu-și mai facă griji” sau să se „relaxeze” atunci când este supărat, de obicei, nu funcționează foarte bine. În plus, a-i spune copilului să nu se simtă într-un anumit fel este ca și cum ai spune: „Ceea ce simți este greșit sau inacceptabil”. Nu ajută copilul să învețe să recunoască și să facă față emoțiilor dificile. În schimb, îi învață să evite și să suprime acele emoții.

În loc să spui: ” Îl placi pe Matei! Este prietenul tău!”

Poți spune: „Înțeleg că te-ai supărat pe Matei.”

– Încearcă să nu „remediezi” problema pentru a face emoția să dispară

Ajută-ți copilul să învețe să identifice și să rezolve singur problemele. Este ușor să vrei să-ți protejezi copilul de emoțiile dificile, dar aceste emoții fac parte din viață. Când nu încerci să-ți scutești copilul de ele, îl ajuți să deprindă abilități pentru a le controla.

– Amintește-ți că fiecare emoție este acceptabilă, dar nu orice comportament este acceptabil

Validarea sentimentelor copilului tău nu înseamnă că trebuie să cedezi de fiecare dată când copilul tău își dorește ceva. De asemenea, nu înseamnă că îi permiți copilului să se comporte în moduri nepotrivite. De exemplu, este util să arăți înțelegere când copilul tău este furios pe un prieten de la locul de joacă. Nu este în regulă să-ți lași copilul să-și exprime furia împingându-l pe prieten sau spunând lucruri răutăcioase.

„Reglarea emoțiilor necesită atât de multe abilități, inclusiv atenție, planificare, dezvoltare cognitivă și dezvoltarea limbajului”, a spus Pamela Cole, PhD, psiholog la Universitatea Penn State care studiază reglarea emoțiilor în copilăria timpurie. Capacitatea copiilor de a-și gestiona emoțiile dificile depinde de genetică, de temperament, de mediul în care cresc și de factorii externi. Dar părinții, profesorii și alți îngrijitori joacă toți un rol esențial în a-i ajuta pe copii să învețe să-și gestioneze emoțiile. (https://www.apa.org/topics/parenting/emotion-regulation )

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

Categorii
Parenting

Copiii exprimă ceea ce părinții reprimă

Suprimarea emoțională are rezultate negative asupra copiilor. Cercetările arată că este mai bine să exprimi emoțiile negative într-un mod sănătos decât să le atenuezi.

Copiii sunt buni la captarea indiciilor subtile din emoții. Dacă simt că s-a întâmplat ceva negativ, iar părinții se comportă normal și nu abordează acest lucru, este confuz pentru ei.

Un părinte care respinge emoții este un părinte care subminează conștient sau inconștient sentimentele negative sau expresia emoțională a copilului său. El invalidează emoțiile copilului și îl face pe copil să se simtă rău că are acele sentimente.

Exemple de respingere a emoțiilor negative ale copiilor:

– Nu fi un copil plângăcios!

– Nu e mare lucru!

– Nu ar trebui să te simți așa!

– Nu fi atât de sensibil!

– Doar uită de asta și mergi mai departe!

– Dacă nu te oprești din plâns, îți dau eu motiv să plângi!

Cele mai frecvente motive pentru care părinții resping emoțiilor negative ale copiilor:

1. Așa au fost crescuți ei înșiși

2. Sunt în negare

Unii părinți resping emoțiile copiilor pentru că nu le înțeleg sau nu vor să le facă față.

3. Folosesc o modalitate greșită de a ajuta

Unii părinți cred în mod eronat că dacă emoția dificilă nu este lăsată să iasă la suprafață, în cele din urmă va dispărea de la sine. Astfel, în loc să se ocupe de emoție într-un mod sănătos, copilul își suprimă emoția.

Institutul Gottman a rezumat abordarea de coaching emoțional pentru părinți în 5 pași:

1. Fii conștient de emoția copilului tău!

2. Recunoaște expresia emoției copilului ca un moment perfect pentru intimitate!

3. Ascultă cu empatie și validează sentimentele copilului tău!

4. Ajută-ți copilul să învețe să-și eticheteze emoțiile cu cuvinte!

5. Stabilește limite atunci când îți ajuți copilul să rezolve probleme sau să facă față situațiilor supărătoare.

Exemple de cuvinte care arată empatie:

– Înțeleg că te simți frustrat/dezamăgit/enervat/gelos…

– Este în regulă să te simți copleșit/trist/furios/nervos…

Putem ajuta copilul să-și accepte sentimentele și  în același timp să-i ghidăm comportamentul spunând lucruri precum:

„Este în regulă să te simți frustrat, dar nu este în regulă să lovești/muști/țipi…”

Este important să simțim toate emoțiile, inclusiv pe cele incomode, să le experimentăm și să le acordăm timp.

ATENȚIE!

! Copiii ale căror emoții dificile sunt în mod constant invalidate au mai multe dificultăți de reglare a emoțiilor.

! Părinții care resping în mod obișnuit emoțiile copiilor lor, îi învață pe aceștia cum să fie insensibili la suferința altora. Acești copii au o funcționare emoțională slabă, în special în ceea ce privește empatia.

****

Resurse:

sciencedaily-com

parentingforbrain-com

gottman-com

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Furia copilului, provocarea părintelui

Crizele de furie ale copiilor pot complica viața oricăror adulți, chiar și a celor foarte răbdători.

Adesea, crizele de furie ale unui copil se repetă sistematic, uneori de mai multe ori pe zi.

Până nu demult, era jenant să recunoști crizele de furie ale propriului copil. Părinților le era teamă că ceilalți vor spune că nu știu să își educe copilul, așa că au luptat cu această problemă în cercul familiei.

În timpul unei crize de furie, un copil poate țipa sfâșietor, poate să tremure, să se sufoce. Pot exista dificultăți de respirație, o creștere a ritmului cardiac și poate încerca să se rănească mușcându-și mâinile, lovind pereții sau podeaua.

Părinții ar trebui să știe că un copil aflat într-o stare de isterie are neapărat nevoie de un spectator. Copiii nu fac niciodată scandaluri în fața unui televizor sau a unei mașini de spălat, ei aleg o persoană vie, iar dintre membrii familiei, cel mai sensibil la comportamentul său e și cel mai bun specctator.

Dacă tatăl începe să se îngrijoreze și să devină nervos, atunci el va fi cel care va fi ales de copil pentru o furie spectaculoasă. Iar dacă mama ignoră comportamentul copilului, atunci pur și simplu nu va fi interesant să facă o criză de furie în fața ei.

Doctorul Evgeny Komarovsky, citat de site-ul minikar-ru,  spune despre copil că este perfect conștient de situație și de raportul de putere în timpul unei crize și că tot ceea ce face în acel moment este destul de arbitrar.

Dacă un copil își atinge vreodată scopul cu ajutorul unei crize de furie, va folosi această metodă tot timpul.

Posibilă SOLUȚIE:

Imediat ce a început criza de furie, părăsiți camera, dar lăsați copilul să știe că este auzit. Imediat ce el tace, puteți intra în camera lui. Dacă strigătul se repetă – ieșiți din nou.

Potrivit lui Evgeny Olegovich, două zile ar putea fi suficiente pentru ca un copil de un an și jumătate până la doi ani să dezvolte un reflex stabil – „mama rămâne în apropiere dacă nu țip”.

La vârsta de aproximativ trei ani începe să realizeze locul lui în această lume mare și, bineînțeles, vrea să încerce această lume pentru putere. În plus, copiii la această vârstă nu sunt întotdeauna capabili să-și exprime în cuvinte sentimentele, emoțiile și experiențele. Așa că le arată sub formă de isterie.

Sentimente pe care un părinte le trăiește în timpul unei crize de isterie a copilului:

– Furie

– Rușine

– Frică

– Vină

– Iritare.

***

Referințe:

https://minikar-ru

***

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Dezvoltare Personală

Caută bunătatea din tine!

„Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi și orbul îl poate vedea.” – Mark Twain

De mii de ani, filozofii au dezbătut dacă natura umană este bună, dar coruptă de societate, sau este rea, dar ținută sub control de societate.

Astăzi, știința bunătății umane dezvăluie că binele și răul merg mână în mână.

Cum putem cultiva binele?

Așa cum binele și răul sunt legate, știința dezvăluie că lumea noastră interioară și cea exterioară sunt legate.

Dacă vrem să găsim și să promovăm binele trebuie să începem prin a căuta bunătatea din noi.

Să ne răspundem la următoarele întrebări:

– Acordăm timp lucrurilor care ne fac fericiți și dau sens vieții noastre?

– Cine ne-a mulțumit astăzi?

– Cui i-am fost recunoscători astăzi?

– La ce act de bunătate sau cooperare am fost martori?

Aceasta este esența termenului „gândire pozitivă”: să ne facem un scop din a număra lucrurile bune din viața noastră. Asta nu înseamnă să ignorăm răul. Fără îndoială, există amenințări în lume, la adresa bunăstării noastre și a celorlalți. Există, de asemenea, amenințări în interiorul nostru – egoism, lene etc.

Când încercăm să gândim pozitiv, facem un efort conștient și cognitiv pentru a corecta tendința noastră naturală și de înțeles de a ne concentra asupra amenințărilor. Numărând lucrurile bune, vedem realitatea mai clar.

Uneori, a vedea binele necesită o putere personală enormă, pentru că trebuie să depășim marea putere a răspunsului de ”luptă” sau ”fugi” indus de stres.

Bunătatea este un circuit de energie pozitivă care pleacă din noi, ajunge la alții și se întoarce la noi.

Oamenii sunt inspirați de cei care caută bunătatea și se comportă ca atare.

EXERCIȚIU


1. Gândește-te la ceva stresant care ți s-a întâmplat în ultima săptămână. Acum scanează-ți corpul: cum se simte pieptul, stomacul sau gâtul?

2. Gândește-te la ceva bun care s-a întâmplat în aceeași perioadă, oricât de neînsemnat ți se pare. Acum ce se întâmplă în corpul tău?

Ai simțit vreo diferență, în funcție de locul în care ți-a fost concentrată atenția? Cu siguranță da.

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Jocurile preferate ale copiilor în funcție de temperament

Pentru toți copiii să se amuze este magic. Dar magia nu operează în același mod pentru fiecare dintre ei.

Temperamentele copiilor sunt, în majoriate, compuse din două temperamente de bază, fiind numite astfel temperamente mixte.

Dezvoltă-ți simțul de observație și descoperă cărui temperament mixt îi aparține copilul. Această abordare te va ajuta să-l cunoști mai bine .

✔️ Copilul cu temperament emotiv – apreciază momentele acordate bricolajului, desenului, plastilinei și a acuarelelor. Caută să atingă și să simtă diferite texturi cu vârfurile degetelor. Are nevoie să fie înconjurat de oameni. Jocurile de grup se pot dovedi utile pentru creșterea stimei de sine.

✔️ Copilul cu temperament activ –  este atras de tot ceea ce se cere înfăptuit, de aventură. Adoră să înoate, să se cațere, să alerge, să meargă cu bicicleta. Nu apreciază deloc înfrângerea, se simte trădat, chiar umilit.

✔️ Copilul cu temperament rațional- nu se dezvăluie prea ușor în prezența semenilor săi. Când vine timpul să se exprime, preferă să se manifeste ceilalți prima dată. Dacă se simte în armonie cu ei, atunci li se alătură. Preferă jocurile educative.

✔️ Copilul cu temperament senzitiv- nu este dispus și nici predispus pentru sport. Preferă domeniul artistic, precum muzica, pictura sau tot ceea ce are legătură cu imaginația. Acest tip de temperament are impresia de a nu fi în secolul potrivit și nici în epoca potrivită.

***

Referințe:

Cum să ne comportăm cu copiii în funcție de temperamentul lor”, de Nicole Bedard, editura Orizonturi, 2015

***

RECOMANDARE:

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Parenting

Copiii noștri anxioși

Există semne evidente ale anxietății copiilor mici, cum ar fi fricile și fobiile excesive, dar există și semne mai subtile care indică un temperament anxios și sensibil.

Mulți copii au probleme de anxietate, care se manifestă în diferite moduri. De la copiii mici la adolescenți, anxietatea de separare și alte comportamente anxioase nu sunt neobișnuite.

În timpul copilăriei, nu au prea multă conștientizare a lumii, dar pe măsură ce cresc, vor începe să vadă că lucrurile pot fi imprevizibile.

Semne comune ale copiilor anxioși:

1) Temeri și fobii

Cele mai frecvente temeri ale copiilor mici sunt centrate pe câteva teme de bază: gângănii, păsări și animale; umbre și întuneric; monștri și creaturi frica de baie, de a sespăla pe cap.

2) Rigiditate în rutină

Toți copiii mici iubesc rutina și structura, dar copiii anxioși nu pot supraviețui fără ea! Copiii anxioși trebuie să-și planifice ziua într-un mod foarte previzibil.

3) Sensibilitate la zgomote

Copiii mici anxioși sunt mai susceptibili de a avea sensibilități crescute. Adesea sunt mai uimiți de zgomotele din mediul lor. S-ar putea să le fie frică de sunete puternice, cum ar fi aspiratorul, uscătorul de păr.

4) Nu le place să-și murdărească mâinile

Unii copii anxioși sunt foarte preocupați să  nu se murdărească – în special pe mâini. Copiii anxioși evită adesea jocul dezordonat. Ei vor insista adesea să se spele pe mâini atunci când mâinile sunt murdare.

5) Sunt pretențioși la mâncare

Este mai puțin probabil  ca ei să încerce alimente noi.

6) Îți urmăresc părinții din cameră în cameră

Copilul anxios este umbra unui părinte. Orice tip de separare este un motiv de panică pentru copilul anxios.

7) Sunt suspicioși față de persoanele străine

Orice față nouă – oricât de prietenoasă ar fi – poate declanșa o stare de anxietate. Copiii anxioși îi pot vedea pe cei din afară ca pe o amenințare pentru supraviețuirea lor. În cele mai multe cazuri, ei se vor calma atunci când străinul se retrage.

Frica de străini este foarte comună. Se întâmplă pe măsură ce copilul tău dezvoltă un atașament sănătos față de oameni familiari. Deoarece preferă adulții familiari, aceștia ar putea reacționa la străini plângând sau agitându-se, trecând foarte liniștit, arătând frică sau ascunzându-se.

Cum ne putem ajuta copilul cu anxietatea străinului?

1. Construirea unei asocieri pozitive

Înainte ca copilul să întâlnească o persoană nouă, vorbește despre ea într-un mod pozitiv. Arată-i copilului imagini cu ea pe telefonul tău mobil înainte de a se întâlni efectiv și spune-i povești pozitive pe care le ai despre această persoană din viața ta. Acest lucru îl ajută pe copil să aibă o asociere pozitivă cu această nouă persoană înainte de a o întâlni.

2. Încercați un proiect artistic

Poate fi util să-ți încurajezi copilul să realizeze o felicitare pentru o persoană nouă, ca un gest de bun venit.

Dă-i copilului tău creioane și autocolante pentru a face o felicitare, îl poate ajuta să construiască o asociere mentală pozitivă. A face artă pentru persoana pe care urmează să o întâlnească poate reduce și anticiparea.

3. Spune-i la ce să se aștepte

De exemplu, ai putea spune:

– Și Anda are părul negru ca al mamei.

– La cabinetul medicului, ne vom așeza pe un scaun, apoi…

4. Înștiințarea persoanei noi

Poți anunța persoana nouă că copilul se confruntă cu o oarecare anxietate în prezența unor fețe noi.

5. Calmează-ți propria anxietate

Îi prezinți o persoană nouă copilului tău și vrei să meargă bine, așa că este tipic să simți o oarecare anxietate. Dar dovezile sugerează că copiii pot percepe sentimentele celor din jur. Dacă este posibil, cel mai bine este să încerci să rămâi calm și să-ți ții sub control propria anxietate.

6. Asigurarea că totul va fi în ordine

Există multe modalități de a semnala siguranță unui copil și de a vorbi despre anxietate, cum ar fi să vorbești cu o voce calmă și să folosești afirmații liniștitoare.

Ai putea încerca ceva de genul: ”Flori este la ușă. Să respirăm adânc împreună, apoi să salutăm.. Uneori și eu devin neliniștită în legătură cu oamenii noi. Sunt atât de mândră de tine că ai fost curajoasă/ curajos!”

*** Referințe:

https://psychcentral.com/

https://www.thehealthyjournal.com/

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/

Categorii
Psihologie

Trei femei influente în psihologie

Multe femei au adus contribuții importante la dezvoltarea timpurie a psihologiei ca știință. În timp ce femeile constituiau odată o minoritate în psihologie, astăzi femeile reprezintă 75% dintre studenții absolvenți de psihologie.

1. Anna Freud

Psihanalistă renumită ca tatăl ei, Anna Freud a fost fondatoarea psihologiei psihanalitice a copilului și a conceptului de mecanisme de apărare. Ea a studiat dificultățile cu care se confruntă copiii care sunt defavorizați din punct de vedere emoțional.

Realizari majore

A extins domeniul psihologiei copilului

A dezvoltat conceptul de mecanisme de apărare

2. Mary Ainsworth

Este una dintre cele mai cunoscute figuri din psihologia secolului XX. Ea a fost în spatele cercetărilor inovatoare privind dezvoltarea copilului, concentrându-se pe relațiile dintre copii și îngrijitorii lor.

Realizari majore

A contribuit la înțelegerea stilurilor de atașament

3. Melanie Klein

Lucrarea lui Melanie Klein în psihanaliza la începutul secolului al XX-lea a fost revoluționară, ducând la practica utilizării terapiei prin joc pentru a-i ajuta pe copii să-și exprime sentimentele, anxietățile și experiențele inconștiente în mod natural.

Realizari majore

A adus contribuții majore în domeniul terapiei prin joc

A descoperit că copiii comunică prin joacă

Categorii
Psihologie

Ce înseamnă o familie funcțională

Potrivit Academiei Americane de Pediatrie, o familie funcțională:

✔️ Petrece timpul împreună: pot să se distreze împreună în ciuda stresului și responsabilităților zilnice.

✔️Definește clar regulile și rolurile: în cea mai mare parte, fiecare membru al familiei respectă regulile. Dar o caracteristică crucială a unei familii funcționale este că regulile sunt flexibile și se pot schimba pe măsură ce membrii familiei cresc și se transformă. O parte din aceste reguli stabilite spune că există limite. De exemplu, copiii nu sunt aduși în conflicte între părinți. Părinții nu încearcă să se comporte precum colegii copiilor lor.

✔️Se respectă reciproc: adulții sunt respectați ca persoane responsabile, iar copiii sunt respectați ca indivizi cu propriile lor personalități și dorințe. Fiecare copil este tratat în mod egal, iar frații nu sunt determinați să concureze unul împotriva celuilalt pentru dragostea părinților lor.

✔️Într-o familie funcțională nu există abuz și neglijare: părinții au grijă de copiii lor, iar copiii nu trebuie să își asume responsabilități de adulți. Fiecare membru al familiei se simte în siguranță, iar casa este lipsită de violență (atât fizică, cât și psihologică).

✔️Se angajează într-un conflict sănătos: conflictul este permis într-o familie funcțională. Când cineva nu este de acord, i se permite să-și exprime furia (în moduri sănătoase). Nimănui nu îi este rușine pentru că a experimentat un conflict sau o emoție adecvată.

✔️Celebrează diferențele individuale: membrii familiei sunt încurajați să aibă propriile sentimente. Familia se poate schimba – inclusiv părinții și copiii – fără ca nimeni să se supăre. Fiecare persoană este liberă să lupte pentru obiectivele sale individuale și să-și exprime nevoile.

***

Referințe:

https://thebehaviourinstitute-com

https://psychcentral.com/

*** Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com  sau pe Facebook Messenger

** Dacă ai nevoie de o ședință de consiliere, găsești detalii legate de servicii, programări și prețuri aici: https://psihologsimonaionita.ro/servicii-si-preturi/