Categorii
Parenting

Trei idei de a petrece timpul liber cu un copil de 2 ani jumate

Ema împreună cu mama la Teatrul Mititel

La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.

Fie că ești părinte sau bunic, îți propun trei idei de a petrece timpul liber cu micuțul tău.

1. O scurtă incursiune în lumea trenurilor

O activitate potrivită pentru copii începând cu vârsta de 2 ani și jumătate este o scurtă incursiune în lumea trenurilor.

Dacă locuiești în București sau ești în vizită în București vă recomand să vizitați Muzeul CFR și apoi să faceți o scurtă călătorie cu trenul către Aeroportul Internațional Henri Coandă.

* Muzeul CFR a fost inaugurat la 10 iunie 1939, sub denumirea Muzeul Ceferiștilor, în cadrul serbărilor „Ceferiadei”, care aniversau 70 de ani de la deschiderea căii ferate București Filaret-Giurgiu.

Adresă: Calea Griviței 193B, București

Program: miercuri- duminică, 10.00-16.00

Preț: 6 lei/ adult

”Pe teritoriul actual al României, primele căi ferate au apărut în Transilvania în secolul al XIX-lea, pe când aceasta se afla în componența Austro-Ungariei. Prima cale ferată uzinală cu tracțiune animală a fost construită la Uzinele Reșița în 1846. Aceasta a fost urmată de calea ferată Oravița-Baziaș, dată în funcțiune la 20 august 1854.

În Principatele Române, primele căi ferate au fost construite în concesiune cu firme străine. La 26 august 1869 este dată în folosință linia București-Giurgiu, urmată de linia spre Buzău”, precizează wikipedia.

* CFR Călători asigură circulația pe ruta București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă și retur.

Durata: aproximativ 20 – 25 minute/ rută.

Preț: 5 lei/ adult  ( biletul se poate cumpăra direct din tren)

2. O zi la picnic

Un picnic este o evadare perfectă din rutina zilnică.

Îți recomand Parcul Mogoșoaia sau orice parc din apropierea casei tale care permite așezarea unei pături pe iarbă.

Picnicurile sunt ocazia perfectă de a-ți face copiii să se simtă iubiți și auziți.

Activitatea în aer liber reduce nivelul de anxietate.

Așadar, luați o pătură, câteva jucării și ceva de mâncare și porniți la drum 😊

3. Spectacole de teatru

Recomand:

* spectacolele Teatrului Mititel . După fiecare spectacol doamna Maia Gherasim oferă părinților oportunitatea de a crea o jucărie împreună cu copilul, jucărie pe care fiecare o ia acasă, ceea ce face ca joaca pe tema spectacolului să continue și acasă 😊. O altă idee drăguță este implicarea părinților în spectacol și faptul că la final copiii se pot juca cu recuzita. Încercați, nu veți regreta! 😊

* spectacolele Teatrului de Păpuși Bibabo. La finalul spectacolului actorii vin printre copii împreună cu păpușile protagonoste, astfel copiii le pot atinge și se pot ”împrieteni” cu ele.

* spectacolele din seria ”Bubu”, de la Opera Comică pentru Copii. Scena spectacolelor este amenajată ca un loc de joacă și astfel copiii devin ”actori”. 😊

Spectacolele acestor teatre sunt potrivite pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-3 ani. Mergeți cu încredere!

Programul spectacolelor îl puteți afla de pe facebook, accesând pagina teatrului menționat. 

***

Dacă acest text te-a ajutat să găsești un răspuns sau să-ți pui o întrebare și ești interesat să îmbunătățești anumite aspecte personale legate de acest subiect ori pur și simplu vrei să afli mai multe detalii, îmi poți scrie la adresa de e-mail: dezvoltarepersonala.psihologie@gmail.com   sau pe Facebook Messenger

De asemenea, îți recomand și blog-urile mele: https://simonaionita.blogspot.com/ și http://carteindar.blogspot.com/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *