Testul Kohs, al cuburilor, este una dintre cele mai consacrate metode de screening a abilităților cognitive. Testul este util îndeosebi în situațiile în care este necesară o evaluare rapidă, orientativă, pentru copii sau adolescenți, deși proba poate fi utilizată și în interacțiunea profesională cu adulții. Testul este complet lipsit de încărcătura verbală: itemii pot fi rezolvați și evaluați, iar instrucțiunile pot fi transmise fără nici un recurs la verbalitate; de aceea testul este extrem de util în acele contexte în care capacitatea de verbalizare a subiectului ar putea ridica probleme.
Vârstă mentală , noţiune introdusă de A. Binet în 1905, permite caracterizarea gradului de dezvoltare intelectuală a unui copil prin compararea cu gradul mediu de dezvoltare a copiilor din diferite grupe de vârstă. (Monitorul Psihologiei)
Putem defini divinația ca fiind o abordare sistematică în încercarea de a obține o perspectivă asupra unei situații sau probleme. Știm că majoritatea metodelor folosite în divinație, cum ar fi citirea cărților de tarot sau privirea în bile de cristal, nu sunt susținute de niciun tip de dovezi științifice. Dacă asta le face mai puțin valide sau nu, depinde de individ. Unii practicanți de divinație simt că accesează și dialoghează cu propriul lor subconștient. Cu toate acestea, mulți oameni caută confort în ghicire, astrologie și numerologie. Motivele lor pot varia, dar toți caută îndrumări și răspunsuri la întrebările vieții, la fel ca grecii antici….
Un set antic de simboluri și litere era folosit la scris în primul secol în nordul Europei, acestea purtau numele de rune. Inscripțiile antice au fost descoperite și în partea de nord a Americii și în Groenlanda, dovedind că primii vikingi au adus cu ei acest alfabet antic, când au debarcat aici în anul 980 î.Ch. De fapt primele inscripții runice în piatră au fost datate în secolul 3 înainte de Christos. Mulți istorici cred că acest alfabet a fost folosit cu multe secole înainte.
Psihiatrul și psihanalistul elvețian Carl Jung, unul dintre pionierii psihologiei moderne, considera că arhetipurile sunt modele universale de comportament și gândire care au fost moștenite de la strămoșii noștri. Aceste arhetipuri sunt înrădăcinate în cele mai profunde niveluri ale minții inconștiente și pot fi văzute în visele, fanteziile și expresiile noastre creative.
Secretele sunt de o varietate pe care rar o conștientizăm. Cercetările arată că aproape fiecare dintre noi are ceva de ascuns. Oricine crede că nu are secrete înseamnă că nu este sincer sau îi lipsește conștiința de sine. Fiecare își creează un loc pentru secrete în mintea sa. Există o vigilență constantă în păstrarea secretelor. Așa se face că secretele au un parteneriat cu suspiciunea și paranoia. Dacă porți un mare secret, în esență, ești mereu în alertă pentru a nu-l dezvălui.
În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.
În cadrul tulburărilor de anxietate atacul de panică se evidențiază ca un tip particular de frică. DSM-5 (Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) precizează că ”atacul de panică este caracterizat de teamă sau disconfort care cresc rapid în intensitate, ating un vârf în câteva minute și sunt însoțite de simptome somatice și/ sau cognitive”. Atacul de panică poate fi înspăimântător. Când apare avem senzația că ne pierdem controlul, că facem infarct sau că suntem pe punctul de a muri. Mulți oameni au doar unul sau două atacuri de panică în viața lor.
Iertarea nu înseamnă doar să accepți ce s-a întâmplat sau să încetezi să fii supărat. Mai degrabă, iertarea implică o transformare voluntară a sentimentelor, atitudinilor și comportamentului tău, astfel încât să nu mai fii dominat de resentimente și să poți exprima compasiune, generozitate sau altele asemenea față de persoana care ți-a greșit. Iertarea este considerată un proces important în psihoterapie sau consiliere (adaptare – Dicționarul de psihologie APA- Asociația Americană de Psihologie).
