„Sunt doar obosită” este una dintre explicațiile pe care multe mame și le dau atunci când simt că nu mai au energie, răbdare sau disponibilitate emoțională. Dar unde se termină oboseala firească a vieții de părinte și unde începe burnoutul parental? Și când simptomele pot indica o depresie?
A fi mamă presupune o multitudine de roluri, responsabilități și solicitări care rareori se opresc odată cu încheierea zilei. Grija pentru copil, serviciul, casa, relația de cuplu, presiunea de a face lucrurile „cum trebuie” și, uneori, lipsa unui sprijin real pot transforma stresul obișnuit într-o stare persistentă de epuizare.
În literatura de specialitate, această experiență este descrisă prin conceptul de burnout parental.
Cercetătoarele Isabelle Roskam, Maria-Elena Brianda și Moïra Mikolajczak au dezvoltat Parental Burnout Assessment și descriu burnoutul parental prin patru dimensiuni importante: epuizarea intensă asociată rolului parental, contrastul dintre părintele care persoana simte că a fost și cel care a devenit, sentimentul de saturație față de rolul parental și distanțarea emoțională față de copii.
Este importantă însă o precizare terminologică. Organizația Mondială a Sănătății utilizează în ICD-11 termenul burnout strict pentru contextul profesional, unde îl descrie ca rezultat al stresului cronic de la locul de muncă ce nu a fost gestionat cu succes. Burnoutul parental este un construct psihologic studiat separat și nu reprezintă, în sine, un diagnostic medical în ICD-11.
„Sunt stresată” sau „sunt deprimată”?
Întrebarea este legitimă, dar diferența nu este întotdeauna simplă.
Stresul este în general legat de solicitări pe care persoana le percepe ca depășindu-i temporar resursele. O mamă poate spune:
„Am prea multe de făcut.”
„Nu reușesc să mă opresc din gândit la probleme.”
„Sunt obosită și irascibilă.”
„Aș avea nevoie de câteva zile numai pentru mine.”
În burnoutul parental apare însă ceva mai mult decât o perioadă dificilă: epuizarea devine legată profund de rolul de părinte. Mama sau tatăl poate simți că nu mai are resurse emoționale pentru copii, că funcționează „pe pilot automat” sau că nu mai este părintele care era sau și-ar dori să fie.
Mikolajczak, Gross și Roskam sintetizează fenomenul în jurul epuizării copleșitoare asociate rolului parental, distanțării emoționale de copii și sentimentului de ineficiență parentală.
Depresia este altceva. Ea poate afecta aproape toate domeniile vieții, nu doar relația cu rolul parental. Pot apărea pierderea interesului și a plăcerii, dispoziție depresivă persistentă, tulburări ale somnului și apetitului, dificultăți de concentrare, lipsă de energie, sentimente de inutilitate sau vinovăție și, în situațiile severe, gânduri legate de moarte sau suicid.
De aceea, nu este corect să concluzionăm automat că „dacă fac X sunt stresată, iar dacă fac Y sunt deprimată”. Simptomele trebuie privite împreună, luând în considerare intensitatea, durata, contextul și impactul lor asupra funcționării cotidiene.
Când ar trebui să îți pui câteva întrebări?
Poate fi util să observi dacă în ultimele săptămâni:
- te simți aproape permanent epuizată;
- ai devenit mult mai iritabilă și îți pierzi repede răbdarea cu copilul sau partenerul;
- simți nevoia să te îndepărtezi de copii pentru că orice solicitare pare „prea mult”;
- activitățile care înainte îți făceau plăcere nu te mai atrag;
- te izolezi de prieteni și refuzi constant întâlnirile;
- dormi prost sau, dimpotrivă, ai senzația că ai putea dormi permanent;
- îți este greu să te concentrezi;
- mănânci semnificativ mai mult sau mai puțin decât înainte;
- ai sentimentul că nu mai ești mama care erai;
- ai ajuns să îți dorești frecvent să „fugi”, să dispari din situație sau să nu mai ai responsabilități.
Ultimul aspect merită o atenție specială. Într-un studiu longitudinal publicat în Clinical Psychological Science, realizat pe două eșantioane de 918 și 822 de părinți, burnoutul parental a prezis creșterea ideației de evadare, precum și a comportamentelor de neglijare și violență față de copii.
Un alt studiu, realizat pe 1.551 de părinți, a analizat asocierea burnoutului parental cu consecințe precum tulburările de somn, conflictele conjugale, comportamentele adictive, ideația de evadare și suicidară, neglijarea și violența față de copii.
Aceste rezultate ne arată că burnoutul parental nu ar trebui redus la ideea de „mamă foarte obosită”.
De ce unele mame ajung la burnout, iar altele nu?
Nu există o singură cauză. Burnoutul apare mai degrabă atunci când, pentru o perioadă îndelungată, solicitările asociate parentalității depășesc resursele disponibile pentru a le face față.
Pot conta perfecționismul parental, dificultatea de a cere ajutor, lipsa sprijinului partenerului sau familiei, conflictele conjugale, presiunile profesionale, problemele financiare, particularitățile copilului, lipsa timpului personal și sentimentul că responsabilitatea familiei cade predominant asupra unui singur părinte.
Un studiu internațional amplu, desfășurat în 42 de țări și pe 17.409 părinți, dintre care 71% erau mame, a constatat diferențe considerabile între țări. Nivelurile mai ridicate de individualism cultural au fost asociate cu niveluri mai mari de burnout parental, sugerând că fenomenul nu poate fi explicat exclusiv prin caracteristicile individuale ale părintelui.
Cu alte cuvinte, uneori întrebarea nu ar trebui să fie doar:
„Ce este în neregulă cu mine?”
ci și:
„Cât de mult duc singură și ce resurse am pentru tot ceea ce mi se cere?”
Când este momentul să ceri ajutor?
Nu trebuie să aștepți până când „nu mai poți deloc”.
Discuția cu un psiholog poate fi utilă atunci când observi că epuizarea, iritabilitatea, vinovăția, retragerea sau dificultatea de a te bucura de viață persistă și încep să afecteze relația cu copilul, cuplul, activitatea profesională sau propria stare de bine.
Evaluarea psihologică poate ajuta și la diferențierea între stres, burnout parental, anxietate, simptome depresive sau alte dificultăți care se pot manifesta asemănător.
Atunci când există suspiciunea unei tulburări depresive sau anxioase, poate fi necesară și evaluarea medicală/psihiatrică. Psihoterapia și tratamentul medicamentos nu sunt abordări concurente; în funcție de situația clinică, ele pot fi recomandate separat sau împreună.
Iar dacă apar gânduri de suicid, de autovătămare, intenția de a dispărea sau sentimentul că persoana nu își mai poate menține propria siguranță ori siguranța copilului, situația necesită evaluare profesională urgentă.
A avea grijă de tine face parte din grija pentru copil
Una dintre capcanele maternității este convingerea că timpul acordat propriei persoane este timp luat copilului.
În realitate, recuperarea resurselor psihologice nu este un lux.
Uneori primul pas poate fi foarte concret: să spui că ești epuizată. Să ceri ajutor. Să renegociezi responsabilitățile în familie. Să îți rezervi timp în care nu ești responsabilă de nimeni. Să reiei contactul cu oamenii care îți fac bine. Și, atunci când acestea nu sunt suficiente, să vorbești cu un specialist.
Poate că întrebarea nu este:
„Cum pot să mai rezist puțin?”
ci:
„De ce am nevoie pentru a nu mai fi nevoită doar să rezist?”
Surse și cercetări
Roskam, I., Brianda, M.-E. & Mikolajczak, M. (2018), A Step Forward in the Conceptualization and Measurement of Parental Burnout: The Parental Burnout Assessment (PBA), Frontiers in Psychology.
Mikolajczak, M., Gross, J. J. & Roskam, I. (2019), Parental Burnout: What Is It, and Why Does It Matter?, Clinical Psychological Science, 7(6).
Mikolajczak, M. et al. (2018), Consequences of parental burnout: Its specific effect on child neglect and violence, Child Abuse & Neglect.
Roskam, I. et al. (2021), Parental Burnout Around the Globe: a 42-Country Study, Affective Science. Studiul a inclus 17.409 părinți din 42 de țări.
World Health Organization, Burn-out an occupational phenomenon – International Classification of Diseases (ICD-11).
Organizația Mondială a Sănătății – definiția burnoutului în ICD-11
Studiul despre Parental Burnout Assessment – Frontiers in Psychology
Studiul „Parental Burnout: What Is It, and Why Does It Matter?”
NOTĂ!!! Articolul are caracter psihoeducațional și nu înlocuiește evaluarea psihologică, psihiatrică sau medicală. Simptomele de depresie, anxietate și burnout se pot suprapune, iar stabilirea unui diagnostic aparține profesioniștilor competenți.