„Sunt doar obosită” este una dintre explicațiile pe care multe mame și le dau atunci când simt că nu mai au energie, răbdare sau disponibilitate emoțională. Dar unde se termină oboseala firească a vieții de părinte și unde începe burnoutul parental? Și când simptomele pot indica o depresie?
Relația cu mama are o importanță psihologică profundă și complexă în dezvoltarea unui individ, având un impact semnificativ asupra tuturor aspectelor vieții sale ulterioare. Această relație influențează formarea identității, a atașamentului, a încrederii și a sănătății emoționale. Iată câteva dintre principalele aspecte psihologice ale relației cu mama:
Iubirea are la bază atașamentul. Atașamentul se formează în copilărie, este un mecanism înnăscut care leagă bebelușul de mama sa. Calitatea sau tipul de atașament format în copilărie influențează decisiv dezvoltarea stilului de atașament al viitorului adult.
Copilăria este perioada în care identitatea se construiește prin imitație, prin interiorizarea normelor și prin raportarea la persoanele semnificative din jur. Familia, școala și comunitatea devin spații formative, dar nu toți copiii au parte de un echilibru între influențele feminine și cele masculine. Din această perspectivă, rolul modelelor masculine este esențial, indiferent dacă acestea vin din partea tatălui, a bunicului, a unui profesor sau a altor figuri de referință.
În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.
La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.