Psihiatrul și psihanalistul elvețian Carl Jung, unul dintre pionierii psihologiei moderne, considera că arhetipurile sunt modele universale de comportament și gândire care au fost moștenite de la strămoșii noștri. Aceste arhetipuri sunt înrădăcinate în cele mai profunde niveluri ale minții inconștiente și pot fi văzute în visele, fanteziile și expresiile noastre creative.
Comunicarea este schimbul de idei, informații și sentimente. Vorbitorul și ascultătorul trebuie să aibă o înțelegere comună a sensului cuvintelor și al sunetelor, gesturilor, expresiilor, simbolurilor și contextului folosite în comunicare.
Consilierul pentru dezvoltare personală are studii superioare finalizate prin examen de licență. Este un specialist care lucrează numai cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic.
Potrivit teoriei afirmațiilor creată de Louise Hay, sănătatea celui de-al șaselea centru emoțional- creierul, ochii și urechile- depinde de capacitatea omului de a recepta informațiile și de flexibilitatea cu care reușește să găsească o cale rațională de a ieși din orice situație.
Mâncatul conștient înseamnă menținerea unei conștientizări în momentul în care mâncăm. Aceasta implică observarea modului în care mâncarea ne face să ne simțim și a semnalelor pe care corpul le transmite despre gust, satisfacție și sațietate. Mâncatul conștient presupune, pur și simplu, să recunoaștem și să acceptăm, mai degrabă decât să judecăm sentimentele, gândurile și senzațiile corporale pe care le observăm.