„Sunt doar obosită” este una dintre explicațiile pe care multe mame și le dau atunci când simt că nu mai au energie, răbdare sau disponibilitate emoțională. Dar unde se termină oboseala firească a vieții de părinte și unde începe burnoutul parental? Și când simptomele pot indica o depresie?
Gândirea pozitivă nu înseamnă doar „a fi fericit”, ci ajută copiii să înțeleagă și să gestioneze mai bine emoțiile, să se simtă mai încrezători și să se descurce mai bine în relațiile cu ceilalți. Cercetările arată că atunci când învățăm copiii să vadă partea bună a lucrurilor și să vorbească frumos despre ei înșiși, ei devin mai rezilienț i – adică mai capabili să facă față provocărilor zilnice, cum ar fi despărțirea de părinți la grădiniță sau conflictele cu alți copii.
Familia reprezintă primul mediu de dezvoltare pentru orice copil și joacă un rol esențial în formarea personalității acestuia. Activitățile desfășurate în familie contribuie semnificativ la dezvoltarea emoțională, socială și intelectuală atât a copiilor, cât și a părinților. Timpul petrecut împreună consolidează relațiile, creează amintiri de neuitat și oferă un cadru favorabil pentru învățare și comunicare.
Studiile despre copiii care au prieteni imaginari au arătat că această practică este destul de comună și are multiple beneficii pentru dezvoltarea lor.
Cititul cu voce tare pentru bebelușul tău este o activitate importantă pentru creierul lui dar și o activitate care ajută la dezvoltarea unei relații armonioase părinte-copil.
În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.
Parentificarea apare atunci când părinții caută la copiii lor sprijin emoțional și/sau practic, mai degrabă decât să-l ofere. Prin urmare, copilul devine îngrijitorul.
La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.
Este normal ca la vârsta de doi ani să aibă crize de furie. Dar dacă copilul tău are cinci ani sau mai mult și încă are multe crize, ar putea avea nevoie de ajutor pentru a învăța să-și controleze emoțiile sau comportamentul. Acest lucru se numește „autoreglare”.
Amenințările „goale” reprezintă modalitatea unui părinte de a încerca să recâștige controlul asupra unei situații. Cel mai des acestea sunt adresate fără intenție: