Consilierul pentru dezvoltare personală are studii superioare finalizate prin examen de licență. Este un specialist care lucrează numai cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic.
Psihiatrul și psihanalistul elvețian Carl Jung, unul dintre pionierii psihologiei moderne, considera că arhetipurile sunt modele universale de comportament și gândire care au fost moștenite de la strămoșii noștri. Aceste arhetipuri sunt înrădăcinate în cele mai profunde niveluri ale minții inconștiente și pot fi văzute în visele, fanteziile și expresiile noastre creative.
Psihoterapia ortodoxă se conturează la intersecția dintre teologia ortodoxă, tradiția patristică și practica psihologiei clinice. Ea își are rădăcinile în concepția Bisericii despre om ca ființă integrală – trup, suflet și duh – și propune o înțelegere a vindecării psihice și spirituale din perspectiva experienței ascetice și sacramentale. Dacă psihoterapia clasică urmărește ameliorarea suferinței psihice prin metode validate științific, psihoterapia ortodoxă are în centrul ei restabilirea comuniunii persoanei cu Dumnezeu, cu ceilalți și cu sine însuși.
În cadrul tulburărilor de anxietate atacul de panică se evidențiază ca un tip particular de frică. DSM-5 (Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale) precizează că ”atacul de panică este caracterizat de teamă sau disconfort care cresc rapid în intensitate, ating un vârf în câteva minute și sunt însoțite de simptome somatice și/ sau cognitive”. Atacul de panică poate fi înspăimântător. Când apare avem senzația că ne pierdem controlul, că facem infarct sau că suntem pe punctul de a muri. Mulți oameni au doar unul sau două atacuri de panică în viața lor.
Parentificarea apare atunci când părinții caută la copiii lor sprijin emoțional și/sau practic, mai degrabă decât să-l ofere. Prin urmare, copilul devine îngrijitorul.
„Sunt doar obosită” este una dintre explicațiile pe care multe mame și le dau atunci când simt că nu mai au energie, răbdare sau disponibilitate emoțională. Dar unde se termină oboseala firească a vieții de părinte și unde începe burnoutul parental? Și când simptomele pot indica o depresie?
Agresivitate, minciuni repetate, furturi sau comportamente sfidătoare constante? Dacă îți recunoști copilul în aceste descrieri, s-ar putea să nu fie doar o fază „normală” de rebeliune. Tulburarea de conduită este o afecțiune care, netratată, poate afecta profund viața unui copil și viitorul său ca adult. Vestea bună este că există soluții.
În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.