În 1987, dr. Richard Gardner a vorbit pentru prima dată despre sindromul de alienare parentală, spunând că este o încercare conștientă sau inconștientă a unui părinte de a se comporta în așa fel încât să înstrăineze copilul de celălalt părinte. Mai târziu, el a extins conceptul adăugând că pot exista factori care apar în interiorul copilului, independent de contribuțiile părinților care favorizează dezvoltarea sindromului. Astăzi, majoritatea experților în sănătate mintală sunt de acord că acel comportament de alienare parentală este evident în multe cazuri de divorț și custodie, în special în divorțurile cu conflicte mari.
Parentificarea apare atunci când părinții caută la copiii lor sprijin emoțional și/sau practic, mai degrabă decât să-l ofere. Prin urmare, copilul devine îngrijitorul.
Consilierul pentru dezvoltare personală are studii superioare finalizate prin examen de licență. Este un specialist care lucrează numai cu persoane sănătoase din punct de vedere psihic.
La 2-3 ani jocul este important. Copiii învață prin joc. Le place să se joace cu ceilalți, să picteze cu degetele sau cu o pensulă, să țopăie în pat sau pe o trambulină. Le place să petreacă timp cu părinții.
Mulți oameni ascultă muzică în timp ce lucrează, fac exerciții la sală sau pur și simplu se relaxează. Dar care sunt efectele muzicii asupra creierului?
Copiii experimentează emoții complexe la fel ca adulții. Ei devin frustrați, entuziasmați, nervoși, triști, geloși, speriați, îngrijorați, supărați și jenați.
Mâncatul conștient înseamnă menținerea unei conștientizări în momentul în care mâncăm. Aceasta implică observarea modului în care mâncarea ne face să ne simțim și a semnalelor pe care corpul le transmite despre gust, satisfacție și sațietate. Mâncatul conștient presupune, pur și simplu, să recunoaștem și să acceptăm, mai degrabă decât să judecăm sentimentele, gândurile și senzațiile corporale pe care le observăm.
Legătura dintre psihologie și religie este complexă având în vedere că ambele domenii se ocupă de comportamentul uman, experiențele subiective și înțelegerea sensului vieții.
Iertarea nu înseamnă doar să accepți ce s-a întâmplat sau să încetezi să fii supărat. Mai degrabă, iertarea implică o transformare voluntară a sentimentelor, atitudinilor și comportamentului tău, astfel încât să nu mai fii dominat de resentimente și să poți exprima compasiune, generozitate sau altele asemenea față de persoana care ți-a greșit. Iertarea este considerată un proces important în psihoterapie sau consiliere (adaptare – Dicționarul de psihologie APA- Asociația Americană de Psihologie).
Multe femei au adus contribuții importante la dezvoltarea timpurie a psihologiei ca știință. În timp ce femeile constituiau odată o minoritate în psihologie, astăzi femeile reprezintă 75% dintre studenții absolvenți de psihologie.
