Am văzut zilele trecute documentarul Adevăruri despre trecut: Parenting în „epoca de aur” (@TVR1) . M-a emoționat și m-a contrariat. M-a emoționat amintindu-mi de propria copilărie. M-a contrariat că încă există persoane care cred că e esențial faptul că oamenii importanți în istoria omenirii nu au avut o copilărie fericită.
Compasiunea de sine implică să acționezi atunci când ai o perioadă dificilă, eșuezi sau observi că ceva nu-ți place la tine. În loc să-ți ignori durerea te oprești și-ți spui „acest lucru este cu adevărat dificil acum”, cum pot să mă liniștesc și să am grijă de mine în acest moment?
Iubirea are la bază atașamentul. Atașamentul se formează în copilărie, este un mecanism înnăscut care leagă bebelușul de mama sa. Calitatea sau tipul de atașament format în copilărie influențează decisiv dezvoltarea stilului de atașament al viitorului adult.
Nu de puține ori aud expresia ”nu am timp de nimic!”. Tu de câte ori pe zi îți spui asta? Probabil destul de des. Dar, în realitate, oamenii au mai mult timp liber decât au avut în deceniile precedente, ceea ce ar putea să ți se pară incredibil. 🙂
Mulți cercetători și profesioniști în domeniul sănătății mintale au recunoscut efectele terapeutice ale jurnalului, scrisului, povestirii și citirii. Grecia Antică a fost prima care a recunoscut și a valorificat utilizarea literaturii, deoarece bibliotecile lor erau păstrate ca locuri sacre cu puteri magice de vindecare.
Mâncatul conștient înseamnă menținerea unei conștientizări în momentul în care mâncăm. Aceasta implică observarea modului în care mâncarea ne face să ne simțim și a semnalelor pe care corpul le transmite despre gust, satisfacție și sațietate. Mâncatul conștient presupune, pur și simplu, să recunoaștem și să acceptăm, mai degrabă decât să judecăm sentimentele, gândurile și senzațiile corporale pe care le observăm.
În ultima decadă, cercetările psihologice și neuroștiințifice au început să exploreze modul în care activitățile artistice contribuie la sănătatea mentală și starea de bine a indivizilor.
Studiile despre copiii care au prieteni imaginari au arătat că această practică este destul de comună și are multiple beneficii pentru dezvoltarea lor.